Există o imagine care circulă în această perioadă în bulele de pe rețelele sociale ale cadrelor didactice. Chiar dacă nu faceți parte din această categorie, este posibil să o fi văzut. Imaginea cu pricina reprezintă o bufniță în două ipostaze diferite, iar alături se află o legendă al cărei rol este, firește, de a explica ce reprezintă fiecare dintre ele.
Mircea Iliescu este doctor în genetică umană și evoluție la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și predă și la Institutul de educație continuă al aceleiași instituții. Acolo vin oameni de toate vârstele, cu sau fără facultate, să învețe despre lucrurile care îi pasionează. Românul lucrează la un proiect similar pentru educația adulților din România. „Omul cât trăiește învață” spun românii. Mircea crede că e bine să o facă și într-un cadru profesionist. Un studiu Eurostat arată că doar 7% dintre adulții din România au participat la un training sau o formă de educație, cel mai mic procent din UE.
Elevul șters, elevul premiant, elevul cuminte, cool, favorit al profesorilor, loaza. Am fost fiecare o categorie sau mai multe, puși în cutii pe nedrept sau pe merit. Până în vacanța mare - nu doar fiindcă era lungă de trei luni, ci fiindcă era de-a dreptul grandioasă, regat al plictiselii și libertăților - când eram toți altceva. Jurnalist, artist, manager cultural, manager de proiect, designer, PR cultural. De la distanța a ceea ce societatea zice azi că suntem, ne-am întors în vacanța mare, înainte de a începe școala, să retrăim ceea ce în epoca pre-parentingului nu avea un nume: anxietatea. Un text colectiv în care și-au adunat forțele și amintirile Școala9+Scena9+Rezidența9=Fundația9.