OP-ED. Îl țineți minte pe primarul Cristinel Condrea din Rediu, Iași, care amenința la o ședință de consiliu local că nu mai pune săpun și hârtie igienică la școală fiindcă nu are „niciun rezultat”? Aceeași mentalitate de tipul „profesorii să sufere și să demonstreze” o vedem și în discursurile legate de măsurile de austeritate ale guvernului. Și nu e de ieri, de azi.
„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.
Când a înființat în 1993 grădinița Happy Kids care avea să devină Transylvania College, profesoara Simona Baciu era convinsă că școala trebuie să însemne altceva decât „mâinile la spate și ochii la mine”. Așa că a-a întors întâi ea la școală, s-a așezat pe jos în sala de clasă ca să vadă ce vede un copil și a descoperit că centrul clasei nu mai poate fi catedra. „Noi suntem ghizi și parteneri în educație”, crede Simona Baciu. Într-un interviu pentru Școala 9 a explicat de ce starea de bine a profesorilor este cheia în educație.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
