Cele mai importante declarații ale consilierului prezidențial pentru educație Ligia Deca:
- Colegiile universitare reprezintă etapa educațională cea mai înaltă pe care o pot absolvi tinerii care nu au promovat examenul de Bacalaureat. „Admiterea la ciclul de licență, adică la facultate, va fi în continuare, condiționată, de Bacalaureat.”
- Bacalaureatul unitar nu presupune același tip de subiecte pentru toți elevii, ci testarea unei anumit nivel de competențe de bază în rândul tuturor absolvenților de liceu. „Subiectele pot arăta altfel în funcție de profil, dar ele trebuie să certifice competențele pe care societatea le așteaptă de la un absolvent de liceu”, a declarat Ligia Deca. Pe de altă parte, consilierul prezidențial a afirmat că ar trebui recunoscute și competențele peste nivelul de bază, iar asta se poate face prin subiecte diferențiate sau prin certificate de competență suplimentare.
- Examenele de admitere pe care liceele le pot organiza pentru a-și selecta elevii au fost introduse cu scopul de a încuraja autonomia unităților de învățământ. Potrivit consilierului prezidențial, ideea a fost sprijinită atât de cadre didactice, cât și de reprezentanți ai mediului privat. „Dacă metodologia realizată de Ministerul Educației ține cont de îngrijorările privind zona de echitate, poate creiona un sistem care să fie atât echitabil, cât să stimuleze și autonomia.”
- Finanțarea de la bugetul de stat pentru educație ar trebui să fie raportată la media Uniunii Europene: între 4,6 - 4,7% din PIB.
- În zona de finanțare pentru școlile vulnerabile, România Educată propune microgranturi. „Acestea ar fi niște surse de bani, din fonduri europene, pe care școlile să le poată folosi pentru a face diferite intervenții ca să-i integreze și să-i susțină la școală pe copiii cei mai vulnerabili.”
- Finanțarea prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) pentru educație, 3.6 miliarde de euro, „ne condiționează să îndeplinim reformele pentru care ne-am angajat față de Comisia Europeană, nu doar să trimitem facturile la Bruxelles”.
- Legat de educația pentru sănătate, care să cuprindă și o componentă legată de sănătatea reproducerii, consilierul prezidențial spune că „trebuie oferită opțiunea reală tuturor școlilor de a face educație pentru sănătate, dar trebuie fructificată voluntar de către școli”. În același timp, consilierul spune că „informațiile care țin de siguranța copilului și de dreptul lui la sănătate psihologică, fizică și din punct de vedere al reproducerii trebuie să existe”.
Școala 9: Ce înțelegeți prin colegiile non-universitare? Ce fel de tineri intră în astfel de instituții și cum vor ieși?
Ligia Deca: Colegiile terțiare non-universitare, în paralel cu școlile postliceale, pregătesc tinerii profesional pentru nivelul cinci de calificare, care este echivalent cu nivelul de tehnician. De exemplu, asistentele se formează în postliceale, dar se pot forma și prin colegii terțiare non-universitare pe lângă universitățile de medicină și farmacie.
În esență, aceste colegii nu fac parte din sistemul de învățământ universitar. În prima variantă a schemei consultărilor apărea formularea de colegii universitare pentru a asocia faptul că ele sunt organizate de universități, dar nu reprezintă o formă de învățământ care face parte din universitar. Ele reprezintă etapa superioară maximă pe care o poți atinge dacă nu promovezi examenul de Bacalaureat.
Avem deja în jur de 20 de astfel de colegii terțiare non-universitare, dar și postliceale, unde admiterea se poate face cu și fără Bac. Practic, nu este o inovație pe care România Educată o aduce în acest segment, ci doar încercăm să încurajăm toate forțele prezente în sistem ca să dezvolte astfel de forme de învățământ.
Admiterea la ciclul de licență, adică la facultate, va fi în continuare, condiționată de Bacalaureat.
-Ce înseamnă Bacalaureat unitar? Elevii vor primi același tip de subiecte la examinare?
-Ceea ce noi spunem în document este că Bacalaureatul trebuie să fie unitar și să testeze acele competențe pe care noi ni le propunem prin profilul absolventului. Asta nu înseamnă că dacă avem o competență de un anumit nivel pe care ne-o propunem la o limbă străină, o să dea toată lumea bacul la limba engleză. Nu. O să testăm competența de limbă străină în funcție de ce a studiat elevul în liceu.
Putem să ne gândim că subiectele pot arăta altfel în funcție de profil, dar ele trebuie să certifice competențele pe care societatea le așteaptă de la un absolvent de liceu. Există un document care enunță profilul absolventului pentru fiecare etapă, adoptat recent prin ordin de ministru.
Cred că toți elevii ar trebui să poată înțelege un text sau să facă operații matematice de bază cum ar fi să calculeze TVA-ul la un produs sau să-și dea seama ce împrumut imobiliar i se potrivește.
Nu ne propunem ca toți elevii să dea același tip de Bacalaureat. Noi vrem o testare unitară, standardizată, bazată pe competențe, care se practică și în alte țări. Putem să ne uităm la examenele utilizate de sistemul anglo-saxon de admitere la universități, de la SAT sau GRE, până la modelul de testare pe competențe pe care și l-a asumat Estonia.
Modul în care se va reflecta evaluarea competențelor poate fi multiplu. Sunt sigură că Ministerul Educației va reuși să adune experții relevanți în evaluare și din științele educației astfel încât să avem un Bacalaureat care să testeze ce ne-am propus: atingerea profilului absolventului de liceu asumat de România.
-Așadar, prin Bac se urmărește evaluarea unui set comun de competențe pentru toți absolvenții de liceu. Se va testa și același nivel de competențe? Un elev care termină specializarea Mate-Info va susține același examen la Matematică ca cel care termină Științe ale Naturii?
-Dacă examenul de Bacalaureat îți oferă aceleași drepturi de admitere la facultate, de angajare, prin asociere cu cadrul calificărilor, el ar trebui să fie unul unitar. Faptul că elevii în liceu urmează rute diferite, ceea ce înseamnă competențe de nivel diferit, pe anumite segmente, unde au ei potențial și talent, trebuie certificat. În plus, aș spune.
Pentru că în prezent avem certificări suplimentare, de exemplu, pentru anumite licee de filieră teoretică unde se face informatică sau limbi străine la nivelul intensiv, adică mai mult față de colegii de la alte specializări, consider că ar trebui să certificăm atât nivelul de bază de competență, cât și ce este în plus.
Este la alegerea Ministerului Educației cum vrea să evalueze acele competențe care sunt peste nivelul de bază: fie vor face subiecte diferențiate în cadrul Bacalaureatului, fie vor oferi certificări suplimentare pe lângă examenul care evaluează competențele standard.
-În 2018, România Educată a venit cu două variante de Bac. Prima: un bac aplicat pentru cei care terminau filiera tehnologică și unul teoretic pentru elevii de la profilul Real sau Umanist. A doua variantă cuprindea șase probe: trei pentru toți absolvenții, iar celelalte în funcție de profilul studiat. Cum ați ajuns la o treia variantă de bac unitar, având în vedere că ambele scenarii de acum trei ani erau gândite să diferențieze elevii la evaluare?
-Cele două variante reprezentau arhitecturi diferite ale sistemului educațional. Noi în acest moment avem așteptarea de la examenul de Bacalaureat să certifice achizițiile de competențe de-a lungul liceului, să fie predictiv pentru admiterea la facultate și să fie un examen al maturității după cum îl mai numim în limbajul popular.
Din 2018 și până în prezent lucrurile în plan social și educațional s-au schimbat. Pandemia cu care încă ne confruntăm ne-a arătat atât limitările, cât și oportunitățile pe care le are învățământul digital. În această idee că educația digitală nu va dispărea după pandemie, din contră, am simțit nevoia ca focusul educației să fie pe transferul de la cunoștințe la competențe.
-În România Educată enumerați printre competențele așteptate de la un absolvent de liceu: capacitatea de analiză și de sinteză, creativitatea, competențe de comunicare și competențe digitale. Cum le vor deprinde elevii?
-În zona curriculară (ceea ce învață elevii - n.r.), am surprins aspectele care trebuie luate în vedere pentru tranziția de la cunoștințe la competențe: de la formarea inițială a profesorilor în așa fel încât ei să poată face această trecere, inclusiv în modul în care evaluează elevii, la modul în care avem dotate școlile.
Degeaba vorbești despre aplicarea cunoștințelor în condițiile în care nu există laboratoare în școli. De asta, domnul președinte a anunțat că prin PNRR se va face această investiție absolut fabuloasă pentru aproape 9 mii de laboratoare în toată țara.
Este important ca un elev să facă trecerea de la a folosi o formulă pentru rezolvarea unei probleme de geometrie la aplicarea sa într-un context din lumea reală. Este abordarea pe care o vedem și în testările PISA.
-Trecerea de la cunoștințe către competențe, cel puțin la liceu, se va face prin transdisciplinaritate (combinarea disciplinelor)? Vă întreb în contextul în care aprobarea noilor planuri - cadru (stabilesc disciplinele și numărul lor) pentru liceu a fost amânată.
-Depinde de etapa educațională. Există o etapă în care trebuie consolidate fundamentele disciplinelor, după care avem oportunitatea pentru abordări transdisciplinare. Ele nu se exclud, ci sunt complementare.
„Avem încredere, dacă ne propunem autonomie, că școlile pot organiza un examen de selecție”
-Cele mai multe comentarii în spațiul public au fost legate de examenul de admitere la liceu. Revin la cele două scenarii din 2018. În niciunul nu se află acest tip de examen. De ce nu a fost prevăzut de atunci și cine a venit cu această idee?
-Filosofia pe care noi am încercat să o reflectăm transversal în raport este cea a creșterii nivelului de autonomie al școlilor. Există această presiune publică în sensul că dacă vrei să ai un sistem de educație performant, ai nevoie de școli autonome.
Dacă pleci de la premisa că îți dorești mai multă autonomie curriculară pentru școli, dar și mai multă libertate în a-și alege profesorii sau directorii, mi se pare firesc să ai autonomie și-atunci când vorbim despre selecția elevilor care intră. Dacă suntem sinceri, în sistemul românesc există deja o serie întreagă de unități de învățământ care își selectează elevii. Fie că vorbim de școlile profesionale, unde se dau anumite probe, sau de școlile vocaționale.
Mi s-a părut firesc să oferim această posibilitate acolo unde există căutare și, deci, performanță. Dacă este să începem de undeva cu autonomia, să o pilotăm dacă vreți, ar trebui să avem ca punct de plecare unitățile de învățământ care au această capacitate. De aceea am introdus, opțional, pentru școlile care cred că ar aduce plus valoare pentru elevi să dea acest examen de admitere.
Asta nu înseamnă că liceele vor fi obligate să organizeze examene de admitere, ci că avem încredere, dacă ne propunem autonomie, că școlile pot organiza un examen de selecție.
Nu cred că un examen de admitere la liceu, așa cum am văzut în spațiul public, va introduce automat semne de întrebare în ceea ce privește echitatea. Dacă metodologia realizată de Ministerul Educației ține cont de îngrijorările privind zona de echitate, poate creiona un sistem care să fie atât echitabil, cât să stimuleze și autonomia. Până la urmă un examen de admitere ar reuși să certifice potențialul de succes al elevilor în liceele alese de ei.
Dacă ne uităm la numărul de transferuri care au loc imediat după clasa a X-a, vedem că foarte mulți elevi migrează de la un liceu la altul sau de la o specializare la alta. Asta ce ne spune? Sistemul actual nu-i direcționează pe elevi acolo unde ei se potrivesc.
-Dacă ne uităm la ce zic cercetările din afară, observăm că școlile cu elevi diferiți contribuie nu doar la o mai mare incluziune socială ci îi ajută pe cei mai slabi să-și îmbunătățească rezultatele. Nu credeți că liceele de elită vor selecta doar din cei mai buni elevi și astfel se va produce o segregare, iar copiii din mediul rural sau cu dizabilități vor rămâne în urmă?
-Sistemul actual de repartizare computerizată la liceu nu răspunde la această îngrijorare pe care o semnalați. Da, cred că trebuie să ținem cont de studii, de specificul nostru național, dar asta nu înseamnă că trebuie să abdicăm de la reforma autonomiei școlilor, începând cu cele care o pot gestiona.
Eu sunt convinsă că specialiștii în educație, care se ocupă de metodologia evaluărilor, vor ține cont și de aceste posibile inechități. Modul în care se vor pune în aplicare aceste examene de admitere, ca o formă de pilotare, ne va spune dacă propunerea noastră este bună sau nu.
-Ce înseamnă „propunerea noastră“. Cine a venit cu ideea acestui examen de admitere?
-Dacă vă răspund cu nume și prenume la întrebare, ar trebui să precizez pentru fiecare propunere de măsură din România Educată din partea cărui actor a venit, ceea ce ar însemna o pasare a responsabilității. Ce pot să vă spun este că, noi, Administrația Prezidențială ne asumăm această propunere la fel ca pe toate celelalte din raport.
Această idee a fost discutată în repetate rânduri în grupul care s-a ocupat de propunerile pentru domeniul evaluării. Au existat îngrijorări și din zona mediului privat, și din zona unităților de învățământ, și din zona profesorilor că nu reușim să surprindem suficient de bine potențialul tinerilor pentru o filieră sau alta.
-Unii specialiști spun că este contraintuitiv să elimini obligația Evaluării Naționale, care totuși acum evaluează niște cunoștințe și competențe de bază de la finalul clasei a VIII-a. În schimb, la final de liceu, în urma căruia elevul a mers pe o formă de prespecializare, să aplici o formă de evaluare care să se uite la aceleași competențe.
La finalul clasei a VIII-a nu este finalul învățământului obligatoriu, care merge până în clasa a XII-a inclusiv. Asta înseamnă că există o diferență între cele două tipuri de examene. Mai mult, pentru progresul de după Bacalaureat există posibilitatea unui filtru - universitățile pot organiza examene de admitere. În plus, chiar dacă pe noi ne interesează să măsurăm la toți elevii un anumit nivel de competențe, noi avem încredere că liceele vor testa și acele competențe în plus, specifice profilului studiat.
„Dacă ne-am raporta la media europeană în prezent ar trebui să avem cam 4,6 - 4,7% din PIB”
-Prin proiectul România Educată vă propuneți ca 30% dintre copii să meargă la creșă și 96% la grădiniță până în 2030. Dar în același document arătați că nu există suficiente clădiri pentru aceste tipuri de învățământ. Pe cine se bazează România Educată pentru a dezvolta această infrastructură?
-Ne punem speranțele în toți actorii interesați ca aceste tipuri de învățământ să se extindă și să fie de succes. Există programe naționale gestionate de Ministerul Dezvoltării, există fonduri regionale care sunt gestionate de autoritățile locale. De asemenea, există un mare interes și din zona privată care este interesată să-i ajute pe părinți să se întoarcă la serviciu.
Pe lângă creșe și grădinițe, credem că putem dezvolta centre care să ofere și servicii complementare de tipul grădiniței comunitare sau al centrului de zi. Așadar, există o serie întreagă de tipuri de servicii de educație timpurie adecvate tipului de comunitate. Una este să ai nevoie de o creșă lângă un spital, unde poate părinții sunt cadre medicale care lucrează în gărzi. Și alte nevoi sunt într-o creșă din mediul rural, unde părinții sunt mai flexibili în privința timpului pe care îl pot petrece cu copiii, dar au nevoie de alt tip de sprijin.
-Vă propuneți realizarea unui curriculum național pentru educația timpurie (pentru copiii până în 6 ani). Asta înseamnă că creșele și grădinițele vor fi obligate să respecte nu doar standarde de îngrijire, ci și că educatorii vor trebui să aibă competențe educaționale. Vor fi și mai bine plătiți?
-Odată ce nivelul de competențe cerut de la un educator crește, este normal să crească și salarizarea. Dacă ne uităm la studiile în domeniu, provocarea de a face educație la vârstă mai mică este uneori mai mare decât cu elevii care au deja un anumit nivel de autonomie. Cu siguranță, personalul care se ocupă de educația timpurie nu are nevoie de mai puține studii decât personalul care se ocupă de elevi. Ma ales că primii ani de viață pun bazele formării cognitive, comportamentale și emoționale a copilului.
Dacă ne uităm la șansele de succes ale unui copil care a beneficiat de educație timpurie față de un copil care nu a avut acces, vedem că cele pentru primul copil sunt net superioare.
Cât despre creșterea salarială propriu-zisă, aici guvernanții vor lua o decizie raportat la ce standarde de educație timpurie vor stabili experții din Ministerul Educației.
-În document recomandați ca finanțarea pentru educație să se facă de la bugetul de stat, raportat la media europeană. De ce nu ați mai dat un procent exact, cum este acel 6% din Legea Educației?
-Nouă ni s-a părut realist să asociem dezideratul de investiție în educație cu media Uniunii Europene (UE) din mai multe motive. Unul dintre ele este că procentul în populație al copiilor și tinerilor în sistemul de educație este similar cu procentul mediei UE.
Dacă ne uităm la oscilația investiției din bugetul public în educație în ultimii ani, observăm că se învârte în jurul procentelor de 3 - 3,5%. Or, dacă ne-am raporta la media europeană în prezent ar trebui să avem cam 4,6 - 4,7% din PIB. Însă acest procent trebuie combinat cu finanțarea din fonduri europene prin planul financiar multianual și prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).
-În program vorbiți despre planuri de intervenție pentru copiii cu CES (cerințe educaționale speciale). Ce înseamnă asta mai exact, pentru că în legea educației se precizează deja că acești copiii pot beneficia de un profesor de sprijin care să le facă un plan de învățare, inclusiv să adapteze materia la nevoile lor?
-Obiectivul de la care noi am plecat este ca pentru toți copiii cu CES care pot fi integrați în sistemul de învățământ de masă, să se ia măsurile necesare de suport. Profesorul de sprijin face parte din aceste măsuri de suport. Însă poate copilul are nevoie și de un logoped, de consiliere psihologică sau de un alt tip de sprijin.
Noi susținem că trebuie să existe o astfel de echipă pentru fiecare copil în funcție de nevoile sale. De asemenea, pe noi ne interesează ca un număr cât mai mare de profesori să fie formați pentru a lucra cu copiii cu CES.
-Nu se spune nimic în România Educată despre creșterea numărului de mediatori școlari care să lucreze în comunitățile vulnerabile. De exemplu, în privința comunităților de romi toți profesorii spun că este important rolul unui mediator care să-i încurajeze pe copii să meargă la școală și care să fie legătura dintre comunitate și școală.
-Este clar că este nevoie de mai mulți mediatori școli, dar nu doar în comunitățile de romi, ci în comunitățile sărace și izolate în general. Cred că copiii romi nu trebuie individualizați ca un tip de comunitate aparte. Ei pot avea succes fără să aibă nevoie de măsuri suplimentare, însă pot avea și cerințe educaționale speciale sau alte nevoi legate de comunitatea sau de familia din care provin.
În zona de finanțare cu target specific pentru echitate, noi propunem microgranturi pentru școli. Practic, acestea ar fi niște surse de bani, din fonduri europene, pe care școlile să le poată folosi pentru a face diferite intervenții ca să-i integreze și să-i susțină la școală pe copiii cei mai vulnerabili.
Problema echității se transpune pe mai multe paliere ale sistemului educațional și de aceea noi propunem soluții din mai multe direcții. În primul rând, mizăm pe formarea profesorilor astfel încât să sesizeze din timp riscul de abandon școlar. La zona de guvernanță, vorbim despre zonele unde autoritățile locale nu au resursele financiare necesare pentru a sprijini copiii din medii vulnerabile, și-atunci facem apel la consiliile județene să intervină.
În privința managementului școlii am spus că ar trebui să adaptăm indicatorii de performanță ai directorilor la tipul de școală. Dacă tu ești director al unei școli din mediul rural cu o rată mare de abandon școlar, ar trebui ca măsurarea performanței tale să fie raportată la procentul la care ai redus acest fenomen în școala ta.
Intervențiile educaționale trebuie dublate de intervențiile sociale. De prea multe ori, școlile implementează anumite proiecte care vizează fie măsuri educaționale, fie sociale. Dar dacă nu le gândești într-un mod integrat, este puțin probabil să ai rezultate vizibile privind reducerea abandonului școlar sau creșterea actului educațional. Programul Unicef de la Bacău sau programul „In school“ (În Școală) desfășurat de Consiliul Europei și alți parteneri naționali sunt exemple de bună practică. Ele combină formarea profesorilor și intervențiile educaționale cu programe de educație parentală și servicii de asistență socială.
-În ce măsură proiectul România Educată este al președintelui Klaus Iohannis și în ce măsură este al societății?
-Proiectul România Educată este al președintelui României, dar raportul final, viziunea și propunerile aparțin tuturor actorilor din educație și întregii societăți, fiindcă au venit dinspre cetățenii interesați de educație. În momentul în care care raportul final a fost asumat de Guvern, a fost încă o confirmare a faptului că acest proiect aparține societății. Iar clasa politică va trebui să găsească cea mai bună cale pentru a pune în aplicare această viziune raportat la nevoile cetățenilor României.
„Nu cred că forțând familiile să accepte pentru copiii lor educația pentru sănătate vom ajunge undeva”
-În România Educată, disciplina Educație pentru sănătate, care include și componenta de sănătate a reproducerii, este prevăzută la curriculum la decizia școlii, adică nu este obligatorie pentru elevi. De ce?
-Procesul educațional trebuie să fie în colaborare cu părinții, dar informațiile care țin de siguranța copilului și de dreptul lui la sănătate psihologică, fizică și din punct de vedere al reproducerii trebuie să existe. Elemente ale educației pentru sănătate sunt deja prevăzute în programa școlară la ora de Biologie și la ora de Dirigenție.
Pe de altă parte, noi credem că pot exista accente curriculare (de învățare) diferite în funcție de nevoile copiilor: de la vârstă până la specificul comunității și resursa umană disponibilă. Noi ne putem dori să existe o obligativitate, dar dacă nu avem resursă umană formată pentru a preda echilibrat conținuturi legate de educația pentru sănătate, cred că mai degrabă avem un pericol decât o oportunitate.
Și-atunci noi spunem că trebuie oferită opțiunea reală tuturor școlilor de a face educație pentru sănătate, dar trebuie fructificată voluntar de către școli.
În plus, nu cred că forțând familiile să accepte pentru copiii lor educația pentru sănătate vom ajunge undeva.
-Va fi realizată o nouă lege a Educației pentru implementarea programului România Educată sau va fi modificată actuala lege?
-Există ambele opțiuni pe masă, dar decizia va fi luată de Ministerul Educației și de restul clasei politice. Dacă vorbim de actuala lege, care a fost modificată din păcate de prea multe ori, noi credem că trebuie să fie racordată cu viziunea România Educată.
-În ce măsură proiectul România Educată are mai multe șanse decât proiectul realizat de comisia Miclea și transpus apoi în Legea Educației din 2011, în timpul mandatului lui Daniel Funeriu la conducerea Ministerului Educației?
-Proiectul România Educată a plecat de la premisa că dacă ne dorim ca măsurile din educație să nu se mai schimbe atât de des, trebuie ca societatea să-și dorească stabilitate. Prin societate nu înțelegem doar partide politice și experți în educație, ci toți acei actori care pun presiune prin voturi sau prin alte mijloace democratice asupra celor care iau deciziile. Aici mă refer la reprezentanții elevilor, studenților, părinților, sindicatele personalului din școli, ONG-uri, mediul privat - care este unul dintre principalii beneficiari imediați ai sistemului educaționali etc.
Acum suntem într-un moment extraordinar în care urmează mai bine de doi ani fără alegeri. Avem la nivel declarativ atât coaliția, cât și opoziția, dispuse să lucreze împreună pentru a avea un proiect sustenabil, care să nu se mai schimbe atât de des. Mai este un element, cel legat de finanțarea prin PNRR, care ne condiționează să îndeplinim reformele pentru care ne-am angajat față de Comisia Europeană, nu doar să trimitem facturile la Bruxelles.
A trecut un deceniu de la Legea 1/2011. Societatea s-a schimbat. Am trecut prin mai multe lecții legate de democrație și de respectarea drepturilor. Pandemia a venit și ea cu lecțiile și provocările ei. Mi se pare firesc ca după 10 ani să ne uităm la orice politică publică și să vedem ce trebuie schimbat și ce ar fi bine să păstrăm. Pentru că sunt multe elemente din Legea Educației compatibile cu proiectul România Educată.
-Ați menționat de opoziție. Parlamentarul PSD Natalia Intotero, președintele Comisiei de învățământ de la Camera Deputaților, a declarat recent că a venit la consultările de la Cotroceni cu membrii cu 24 de propuneri care să fie incluse în programul România Educată, dar niciuna nu a fost inclusă. Cum comentați?
-Propunerile domniei sale, aplicabile pentru zona educațională, se regăsesc într-o mare măsură în proiectul România Educată. Sigur că poate nu au aceleași titluri, dar conținutul lor se află în raport. Mă surprinde declarația doamnei deputat și voi avea o discuție cu dumneaei, pentru că la consultări doamna Intotero și-a exprimat disponibilitatea pentru a colabora.
-Cine a participat la realizarea și scrierea acestui raport? Vă întreb pentru că au fost critici în presă legate de absența unor autori.
-Toți cei care au făcut parte din cele 7 grupuri tematice, dar și cei care s-au alăturat ulterior din diferite instituții subordonate Ministerului Educației, care țin de zona academică sau de societate per ansamblu, inclusiv ONG-uri și companii, sunt listați în document la secțiunea de mulțumiri. Nu am vrut să fie niciun secret, din contră, ne-am dorit să fie cât mai transparentă mulțimea mare de organizații și entități care au contribuit la proiect. Mai mult, cred că multe dintre entitățile pe care avem aici incluse garantează atât legitimitatea, cât și calitatea proiectului.
-Ați lucrat și cu experți internaționali?
-În etapa a III-a a proiectului am avut o colaborare cu OECD pentru patru documente de politică publică care vizează patru domenii prioritare pentru România Educată: educația timpurie, echitatea în educație, managementul școlar și cariera didactică. Totodată, am lucrat cu experți de la Unicef, Organizația Step by Step (se ocupă la nivel internațional cu educația copiilor până în 6 ani) și din cadrul Consiliului Europei și al Comisiei Europene.
De altfel, în raportul de țară pentru anul 2020 (pagina 41), Comisia Europeană spune că Ministerul Educației și Administrația Prezidențială „au prezentat idei de reforme importante ale sistemului de învățământ, dar nu au fost încă transpuse în practică“.
