
Îmbină cercetarea etnografică cu fotografia, filmul și non-ficțiunea pentru a explora, prin studii de caz, relația dintre natură, cultură și schimbare socială.
Formarea în ecologie și antropologie vizuală, alături de experiența îndelungată în sectorul neguvernamental, îi oferă perspective complementare asupra felului în care practicile culturale și ecosistemele se modelează reciproc.
Este interesată în mod special de practicile care dispar și de ce apare în locul lor, de comunități în transformare și de felul în care schimbarea pozitivă se produce, concret, la scară mică.

Peste 300 de părinți din orașele Chișinău și Sângerei din Republica Moldova au fost instruiți de o echipă de psihologi școlari cum să-și îmbunătățească relația cu copiii lor aflați la vârsta complicată a adolescenței. Programul de educație parentală se numește CONECT – adolescența pe înțelesul părinților. De două ori pe săptămână, părinții au participat la întâlniri cu specialiștii, au discutat și și-au împărtășit experiențele avute cu adolescenții lor. La capitolul psihologi școlari, Moldova stă mai bine decât România: are un specialist la 740 de elevi, în timp ce la noi este unul la 1.000.
Am văzut în ultima vreme mai multe cazuri de profesori care se plâng că, în lipsa contactului direct cu și între elevi sau studenți, le este imposibil să mențină acea atmosferă de schimb fertil de idei esențială pentru un bun proces educațional. Acești oameni sunt profesori de toate nivelurile, de la clasele primare până la universități.
În jur de 50 de elevi își iau anual diplome de absolvire de profesională sau de liceu de la Liceul nr. 1 din Borcea, Călărași. Cu ele își găsesc repede un loc de muncă la fermele agricole care prosperă în zonă. Am mers în ultima săptămână de școală acolo să ne uităm, printr-o lupă diferită decât cea a rezultatelor la examenele naționale, la ce înseamnă performanță într-o școală cu profil agricol de la țară.