
Sunt profesoară din 2013 și culisele vieții de zi cu zi a școlii sunt un microcosmos la care oamenii în general nu au acces, decât dacă au un prieten profesor dispus să le povestească. Aș vrea ca cititorii să aibă această experiență, a unui prieten care le descrie viața reală din tranșeele educației, ceva între Note din Subterană de Dostoievski și Gossip Girl. Experiența concretă a unui om, dincolo de masca Dascălului, ori hulit ori sanctificat.

Luna decembrie îmbrăca haine speciale în grădinița noastră în fiecare an. În jur de o sută de copii ne aduceau în dar Crăciunul. Ne cântau și ne dansau din inimă pe scenă și-și etalau talentul în fața a cel puțin 200 de părinți și bunici care așteptau cu sufletul la gură momentele lor. Pandemia nu ne mai dă voie să facem serbări, excursii, să mergem la teatru și cu asta devine tot mai greu să-i înveți deprinderi de viață independentă, lucrul în echipă sau cum să-și stăpânească emoțiile. Am înlocuit spectacolele la scenă deschisă cu cântecele în fața unui ecran. Nu e nici pe departe la fel, dar avem speranță. O primim tot de la ei, de la cei mici.
Profesorii din Liban emigrează din cauza crizei financiare, iar elevii se întreabă cum va arăta următorul an școlar.* Mai multe școli publice din Spania lasă în urmă predarea bilingvă, căci elevii abia pricep materia în engleză.* În școlile dintr-un oraș al statului american Virginia, psihoterapeuții vor înlocui polițiștii.* Landurile din Germania dezbat achiziționarea echipamentelor de ventilație pentru instituțiile preuniversitare, însă lipsește o strategie unitară.
O societate are nevoie de viitori adulți independenți sau obedienți? Religioși sau doar altruiști fără ca asta să aibă legătură cu vreo credință? Școala ar trebui să dezvolte apetența pentru muncă sau imaginația? 88 de țări, printre care și România, au fost chestionate cu privire la aceste valori, scrie Visual Capitalist. Rezultatul arată că fiecare țară are propriile concepții despre ce e mai important în viață.