
Este ilustrator profesionist şi ceramist începător. Desenează orice-i pică bine, pentru clienţi de peste tot.

„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.
„Trebuie să mă reapuc de mers la sală, după ce începe școala”, îmi scrie azi, o colegă, pe Whatsapp. „Sau cel puțin să mă apuc să fac 10.000 de pași pe zi.” Este adevărat, perioada sărbătorilor de iarnă și vacanța din această perioadă ne fac, pe unii dintre noi, să stăm mai mult acasă, să mâncăm poate mai mult decât de obicei și să facem mai puțină mișcare. Aplicațiile pe care le avem pe telefoanele și ceasurile inteligente ne amintesc acest lucru, iar printre rezoluțiile de Anul Nou pe care le formulăm se află și aceasta: la anul voi face mai mulți pași sau voi face mai multă mișcare.
Bate din picioare, asemeni lui Goe, dar nu pe peronul din urbea X, ci pe o terasă cochetă de pe o îndepărtată insulă din arhipelagul dodecanez.
Bate din picioare, lovește cu furculița în farfurie, strigă.
„I deserve it!”
Părinții încearcă să-l liniștească, spunându-i ceva în șoaptă, dar copilul continuă să strige că i se cuvine acel ceva (nu contează ce) și că ei, părinții, trebuie să îi îndeplinească dorința. Scena a continuat încă vreo 5 minute, timp în care ospătarii au încercat să afle care este problema, iar mama a plecat cu copilul care nu contenea cu strigătele.