Se sună de intrare, noi am ajuns deja în clasă, copiii de a VIII-a vin buluc, unii ne salută, alții trec pe lângă noi și ne ignoră complet. Ultima elevă intră în clasă și, surprinsă să ne vadă acolo, își întreabă colega: „Ce facem aici?”.
„Habar n-am, avem o activitate”, îi spune colega, la fel de nelămurită.
Cam așa începe orice „Oră de demnitate”: cu copii care știu că au „o activitate”, poate știu de la diriga că este despre demnitate și, de cele mai multe ori, cu așteptarea ca noi să le predăm ceva.
Se așază, cu greu se face liniște și începem.
„Astăzi o să vorbim despre demnitate, mai exact voi o să vorbiți despre demnitate”, le spun înainte de orice, astfel încât să știe de la început că nu va fi o oră în care vor lua notițe.
Deodată vezi ochi mari în jur, care se întreabă cum adică or să vorbească ei despre demnitate.
Foarte rar se întâmplă ca la întrebarea „La ce te gândești prima dată când auzi cuvântul demnitate?” să nu avem răspunsuri din clasă. Invariabil cineva se gândește la respect, imediat vine și respectul de sine, apoi ajungem la încredere, curaj sau stimă de sine.
Iar de aici e simplu. O dată ce au reușit să vadă atât de repede că ei știu, de fapt, ce înseamnă demnitatea, în cuvinte atât de simple, următoarele etape vin firesc.
Ce ne propunem să facem, an de an școlar, cu elevi cu vârste între 12 și 18 ani, este să-i stârnim să reflecteze asupra a ce înseamnă demnitatea, să își dea seama care sunt valorile care stau la baza demnității unui om și, mai ales, să vadă cum se exprimă aceste valori în comportamente de zi cu zi. Când am ales să facem asta, ne-am gândit în primul rând la experiențele și la parcursul nostru, la acele momente din școală când nu știam pentru ce învățăm sau de ce trebuie să facem anumite lucruri, dar și la momentele de confuzie și neclaritate cu privire la cine suntem și cine putem fi.
Ne dorim să inspirăm adolescenții cu care intrăm în contact să se proiecteze în acele persoane care se simt confortabil să aibă cele mai îndrăznețe visuri, să își dorească mai mult de la ei și de la cei din jur și să nu aibă teamă de eșec.
Nu ținem discursuri și nu dăm definiții și nici norme. Mergem către ei cu un cadru foarte simplu de discuție, informal, unde își lămuresc singuri ideile și învață unii de la alții. Și, de fiecare dată, și noi învățăm de la ei. Ne spun adesea că e pentru prima dată când niște adulți îi ascultă „pe bune”, că sunt cu adevărat interesați de ce gândesc și ce simt ei, de dilemele lor. Îi atrage formatul întâlnirii noastre, pentru că se creează un spațiu în care sunt încurajați să se exprime și în care pot exersa cum să-și argumenteze ideile prin exemple concrete de comportamente sau acțiuni demne. Valorile cu care exemplifică demnitatea sunt încrederea pe care au avut-o unii în ceilalți la un concurs și au reușit împreună, perseverența fratelui care, deși a crescut într-o familie săracă, a făcut un master în fizică și lucrează acum în cercetare sau poate exemplul unui sportiv de succes, care a reușit pentru că a muncit pentru pasiunea sa. Noi suntem facilitatorii unei discuții care sperăm să se prelungească în afara orei din clasă și care să producă întâi întrebări și apoi schimbare de comportamente: să aibă curaj să se exprime liber, să muncească pentru ceea ce își doresc să aibă și să practice acele comportamente și atitudini care sunt sursa reușitei: asumare, muncă, perseverență și încredere de sine, printre altele. Să vadă demnitatea ca pe o valoare care aparține tuturor și cu atât mai mult lor, ca pe o resursă ușor accesibilă prin care își pot atinge potențialul, mai degrabă decât ca pe ceva abstract sau departe de ei.
Și când spun noi, mă refer la mai ales un grup de voluntari care aleg să vină în școli și să faciliteze discuțiile cu copiii. Avem deja peste 100 de susținători, cei mai mulți cu experință de coordonare de echipe. Vorbesc bine în public și sunt suficient de spontani încât să capteze atenția unor adolescenți uneori puși pe șotii. Mulți dintre ei vin din HR, dar și comunicare sau IT. Sunt oameni care au ajuns în punctul în care au destul pentru ei, profesional și personal, și care simt nevoia să influențeze modul în care gândesc și acționează adolescenții care, oricât de clișeistic sună, construiesc România de mâine.
Am ales acest model de intervenție întrucât credem că atunci când vorbim despre valori puse în practică este util să îi avem alături și pe cei care știu câte ceva despre ambiție, muncă în echipă, perseverență, eșec și a o lua de la capăt, curaj, recunoștință sau despre a avea un scop pe termen lung. Oameni generoși care aleg să dea din timpul lor și să sprijine efortul de a lămuri cu niște puști ce înseamnă să nu „îți iasă din prima”, cum ajungi să definești „varianta ta cea mai bună”, cum vezi și cum fructifici potențialul, ce poți să faci dacă vrei ca lucrurile din jurul tău să arate altfel, câtă putere are fiecare individ sau cum să lucrezi cu adevărat împreună cu ceilalți. Andrei, manager într-o companie multinațională, este motivat de propriile experiențe, în care a întâlnit oameni care l-au inspirat și speră să poată face același lucru pentru alții. Beatrice, care are un business în HR, își dorește ca adolescenții să aibă mai mult curaj să experimenteze și mai puțină teamă de eșec, iar Gabriela, avocat cu responsabilitate regională într-o companie de tehnologie, crede că ce le lipsește cel mai mult tinerilor sunt modelele autentice și o viziune pornind de la care să își construiască propriul drum și își dorește ca prin implicarea ei să poată sprijini adolescenții în a clarifica asta.
Mergem în școli din București acoperind tot spectrul de performanță a elevilor: și acolo unde abandonul școlar este la un nivel alarmant, dar și în școlile care dau cei mai buni performeri ai sistemului. Ce au în comun aceste experiențe este faptul că, indiferent de școala din care vine adolescentul cu care stăm de vorbă, fiecare poate să înțeleagă două lucruri simple: că demnitatea este un drept pe care fiecare deja îl are și că fiecare are puterea să pună în practică zi de zi valorile despre care vorbim.
Când se termină ora, eu și voluntarii ne năpustim asupra formularelor de feedback. Citim, fiecare din perspectiva lui.
Eu vreau să văd dacă am reușit să trecem prin ce ne propunem în metodologie. Voluntara care lucrează în HR se uită cu atenție la secțiunea „Când o să fiu adult, vreau să...”
„Ha, ne-a ieșit, ia uite ce spune, că astăzi i-a plăcut cel mai mult că a lucrat în echipă și că s-a putut exprima liber. Și când o să fie adult, vrea să fie pe cele mai mari scene ale lumii.”
Dacă ți-ar plăcea să vii în școli la ora de demnitate, Global Dignity are nevoie de voluntari. Ajută să fii:
• pasionat de public speaking
• cu experiență profesională solidă în care, ideal, să-i fi învățat și pe alții ceea ce tu știi
• entuziast să lucrezi cu copii de școală generală și de liceu
• cu un simț al umorului dezvoltat
• matur și stăpân pe propriile emoții
Georgiana Giba este Project manager în cadrul Asociației Global Dignity, unde gestionează proiectele organizației și asigură implementarea strategiei de dezvoltare. Experiențele sale profesionale anterioare includ mai mulți ani în zona de advertising, unde a coordonat și implementat mai multe campanii de comunicare în sfera socială și de educație, dar și experiențe în cadrul unor proiecte europene, la nivel național sau european, proiecte de incluziune socială sau cercetare în educație.
