
Este artist vizual, designer grafic și ilustrator freelance. O inspiră aproape orice: emoțiile puternice, plantele de apartament, oamenii din București și chiar gumele lipite de asfalt.

Actrița și muziciana Ada Milea povestește în campania Școala 9 „Good prof, bad prof” despre profesorul ei de matematică din gimnaziu, care îi învăța pe ceilalți profesori cum să renunțe la „monstrul din ei” în prezența elevilor.
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță vrea să-i mute pe cei peste 1000 de elevi împreună cu cei 82 de angajați din clădirea Colegiului „Gheorghe Șincai” ca să „reabiliteze și să consolideze“ clădirea. Pe hârtie, „consolidarea” este de fapt „lucrări de amenajare”, despre care profesorii și elevii spun că pot fi făcute și fără ca ei să fie relocați. Arhitectul Șerban Sturza, cu o experiență vastă în ceea ce privește patrimoniul construit, spune că relocarea unei școli nu este niciodată o idee bună: „Un șantier care se semnează pentru un an sau doi va dura de două ori mai mult“.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?