
Este artist vizual, designer grafic și ilustrator freelance. O inspiră aproape orice: emoțiile puternice, plantele de apartament, oamenii din București și chiar gumele lipite de asfalt.

Cei mai mulți părinți se bucură că ies din școala virtuală copiii lor și intră în clase de astăzi, după o vacanță de o lună. Orele cu prezență fizică îi îngrijorează însă pe restul: se întreabă cum o să-i afecteze COVID-19 pe elevi în caz că se îmbolnăvesc, dar și cum o să se protejeze ceilalți din familie, dacă virusul va ajunge de la școală în casele lor. Încă nu se simt în siguranță. Tatăl unui elev, administratorul unui grup de Facebook dedicat părinților, spune că înainte de vacanța prelungită de primăvară au atras atenția că se încalcă măsurile anti-coronavirus în anumite școli, dar nu au fost ascultați.
„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.
Începând cu acest an școlar, școlile pot să îi mute pe elevii care perturbă orele de curs într-o altă sală, unde își petrec timpul completând fișe de lucru sau citind. Măsura, implementată în peste 1400 de școli din 25 de județe, a transformat, în multe cazuri, biblioteca în spațiu pentru această pedeapsă.