„Sportul mi-a schimbat viața, a fost salvarea mea. Am pornit dintr-un orfelinat și am ajuns să-mi reprezint țara în competițiile internaționale și să văd lumea întreagă”, spune Jose Francisco Filho, supranumit în Brazilia Pele al Voleiului, de cei care l-au văzut plutind deasupra fileului în anii ’80. Acasă la el, când se epuizează superlativele, cel mai înalt punct de referință rămâne Regele.
Jose Francisco a vorbit în fața părinților care își aduc copiii la volei la academia Cristinei Pîrv. Revenită în țară de câțiva ani, Cristina și antrenoarele de la Academia Pîrv11 pregătesc peste 150 de copii la Turda și Cluj. Miercuri, brazilianul le-a arătat acestora câteva trucuri și le-a predat „lecția cea mai importantă din sport, plăcerea de a juca”. Le-a cerut copiilor să sărbătorească fiecare punct câștigat cu o regrupare în centrul terenului propriu și un strigăt de bucurie. La finalul antrenamentului a trecut pe la fiecare părinte să-i mulțumească și i-a cerut Cristinei să traducă. „Copiii voștri sunt pe mâini bune. Sportul implică disciplină, sănătate și echilibru emoțional”, le-a dat asigurări cu un zâmbet care i-a înlocuit complet fizionomia.
„E cartea noastră de vizită, zâmbetul e ceva natural, cultural. Vin dintr-o țară solară, a bucuriei”, începe Pelé do Vôlei dialogul cu reporterii Școala 9. A făcut carieră în Brazilia, dar și-a încheiat parcursul sportiv cu un contract în Italia. Ajuns la 64 de ani, conduce și el o academie de volei acasă, în Belo Horizonte, și e implicat și în politică din poziția de Secretar de stat cu atribuții în domeniul sportului în Minas Gerais.
„În orfelinat ne produceam singuri hrana”
Insistă că propria poveste e o mărturie pentru „potențialul de a transforma, de a schimba destine, pe care îl are sportul”. Înainte de a deveni Pele de la fileu, Jose Francisco a fost „Zezé”. Așa îl strigau copiii în orfelinatul în care a crescut de la vârsta de 5 ani. Iar înainte de asta, a fost un copil înfricoșat, care se ascundea sub masă când venea tatăl său acasă mirosind a alcool și lua la bătaie pe toată lumea. A murit când Jose Francisco avea 5 ani, lăsându-i, pe el, mezinul familiei, și pe ceilalți 10 frați, într-o situație fără ieșire. Pentru că mama nu-și mai permitea să le asigure măcar un acoperiș deasupra capului, copiii au intrat sub umbrela unei instituții de protecție a minorilor și au ajuns la orfelinat. „Eram vreo 350 de copii și practic ne produceam singuri hrana. Munceam, săpam, plantam, creșteam animale, ca să ne asigurăm supraviețuirea. O parte din timp era dedicată studiului”, își amintește antrenorul brazilian. La 12 ani, mama lui l-a luat din nou în familie. A început să muncească. Trocador de ônibus a fost primul lui job, un fel de taxator cum erau pe vremuri și în autobuzele și tramvaiele de la noi.
La volei a ajuns destul de târziu, pe la 16 ani. Își însoțea sora mai mare la antrenamente, când l-a observat antrenorul de la băieți pe puștiul care bătea mingea la marginea terenului. L-a chemat să dea o probă de joc, să-l vadă mai bine. S-a remarcat încă de la primul turneu, iar după numai șase luni, Zezé avea să devină cel mai bun din țară la categoria sa de vârstă.
„Tânărul acesta n-a mai mâncat de ceva vreme”
Așa a început să ia în serios povestea cu voleiul. De acasă până la sala de antrenament îl despărțeau șapte kilometri. Cum n-avea bani de transport, îi parcurgea în alergare. Într-o zi, i s-a făcut rău înainte de antrenament. Medicul a pus imediat diagnosticul: „Tânărul ăsta n-a mâncat nimic de ceva timp”. Conducătorii clubului au stabilit din acel moment că Jose Francisco va primi, după fiecare ședință de pregătire, două sandviciuri și o băutură răcoritoare.
Ascensiunea lui s-a produs destul de rapid. „Intuisem că sportul va fi salvarea mea. Eram un băiat sărac căruia i se oferise șansa să-și schimbe destinul. Am apucat-o cu ambele mâini”, spune Filho. A urmat un transfer la clubul titrat din Belo Horizonte, Minas Tenis Clube, la 18 ani. Devenea primul jucător de culoare admis la echipă și asta era o problemă. Detenta nu era suficientă să survoleze prejudecățile. „Îi auzeam pe la colțuri: ce caută maimuța asta aici?”, își amintește.
„Nu se numea bullying atunci. Nu era nevoie de un asemenea cuvânt ca să mai îndulcească gustul umilinței. Știam exact despre ce e vorba, știam exact ce simțeam când îi auzeam vorbind”. În 1984 a fost desemnat cel mai valoros jucător brazilian de volei. Devernise Pelé do Vôlei. „De atunci, la picioarele Maimuței (Macaco) s-a așternut covorul roșu”, povestește Filho. Când a dobândit consacrarea, în anii ’80, și începuseră să curgă ofertele inclusiv de la cluburi europene, Zezé i-a cumpărat o casă mamei sale, chiar înainte să-și asigure un loc al său. „I-am dus cheile. Uite, mamă, aici e casa ta, casa noastră! A fost foarte emoționată și a început să plângă”.
Filho a adunat numeroase prezențe în echipa națională a Braziliei: a câștigat de patru ori Campionatul Sud-American, a obținut medalia de bronz la Jocurile Panamericane din 1987 de la Indianapolis, medalia de bronz la Cupa Mondială din Japonia din 1981 și a fost semifinalist la Cupa Mondială din 1985.
A avut și șansă, crede. Patru dintre frații săi au murit de tuberculoză, șapte sunt în viață, și se întâlnesc din când în când la reuniuni cu mulți oameni în jurul mesei. Familia perfectă e doar în fotografii, spune brazilianul. „Mai apar probleme, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să ne ajutăm unii pe alții”. Filho va împlini 65 de ani în acest an. Spune că Dumnezeu l-a înzestrat cu un corp rezistent, pe care încă îl fortifică la bazinul de înot și la jocurile de peteca, un sport tradițional în Brazilia, care seamănă cu badmintonul, doar că, în loc de rachete, te folosești de brațe pentru a trimite peste fileu un fluturaș mai mare și consolidat la bază cu cauciuc.
„Cristina e fiica mea blondă”
Pe Cristina a cunoscut-o în 1997, anul în care românca s-a transferat prima oară în Brazilia, la Minas Tenis Clube. „E precum fiica mea, am adoptat-o. Era un superstar în Belo Horizonte, în Brazilia”, râde Jose Francisco. Pîrv a evoluat în două perioade diferite pentru Minas și ajunsese la o notorietate uriașă în Brazilia. A jucat o finală de campionat în fața unui public de 26.000 de spectatori. În 2002 s-a căsătorit cu Giba, un alt star la voleiului brazilian.
„Fără spectatori, fără public, nu ești cine ești. Trebuie să știi să le acorzi fanilor atenție, să-i respecți. Câteodată însă vrei să ai parte de liniște, să poți merge liniștită la o pizza, fără să dai autografe și fără să faci zeci de fotografii. Când voiam să plec și să nu mai am legătură cu agitația, cu oamenii, mergeam la Jose Francisco la fermă. Eram ca acasă, cu soția lui, fiica și băiatul lui”, își amintește Cristina.
Antrenamente în condițiile din anii ’80
Pîrv a plecat în 1992 din România. A început voleiul la Turda și a construit o carieră internațională de succes. S-a întors de câțiva ani acasă și a început un proiect cu o academie pentru copii și adolescenți. E mândră că, în prezent, antrenează cel puțin 150 de copii, la Turda și la Cluj. Problema e legată de spațiile de antrenament. Sunt săli mici, prost luminate și încălzite, și fără condiții decente pentru a putea face măcar un duș. Nu s-a schimbat mare lucru față de perioada în care a învățat ea să joace volei, în anii ’80.
„E fenomenal câtă încredere au părinții în mine. Asta mă determină să încerc să evoluez tot timpul, sunt preocupată să fac tot mai bine lucrurile pentru satisfacția copiilor. Am văzut că au început să se miște lucrurile în volei, să încerce și alții să facă ceva similar, academii. Mă bucur dacă pot fi o sursă de inspirație. Am spiritul acesta competitiv, vreau să am concurență și, de aici, competiție între școli de volei, între cluburi”, spune fosta jucătoare.
Cristina e sigură că, dincolo de discuția despre performanțe, sportul are puterea de a transforma și, uneori, de „a vindeca”. „Sportul te face să fii un om mai bun. Nu e numai vorba despre copiii care vin din familii vulnerabile din punct de vedere economic. Sunt la mijloc și probleme de natură emoțională, la o vârstă sensibilă. Copiii au nevoie de validare, de dragoste și de atenție. Într-o echipă, într-o sală făcând sport, poți accesa aceste resurse”.
1/3
