Încă de pe 14 septembrie, când a început școala, am știut că va veni ziua în care îi voi anunța pe copii că nu ne vom mai vedea în poarta școlii, ci pe grupul de Whatsapp. Așa că tot ceea ce am făcut în cele șapte săptămâni de scenariu verde a fost să-i pregătesc pe copii pentru învățarea la distanță.
În prima săptămână de școală, pe lângă recapitulări, jocuri de cunoaștere (au venit elevi noi în clasă) și stabilirea unor reguli și limite, am făcut rost de numerele de telefon ale tuturor copiilor. Acolo unde nu exista un telefon mobil, am cerut numere de la bunici sau vecini. De atunci, am sunat frecvent acasă sub diferite pretexte pentru a verifica dacă numerele sunt valabile. Tot la începutul anului școlar, am început să le dau copiilor lucruri acasă. Dacă până atunci toate rechizitele stăteau în dulapul de la școală (pentru că odată ieșite din clasă, nu mai erau aduse înapoi), la final de septembrie aproape toți elevii aveau în ghiozdane penare complet echipate și dosarele în care adunau fișe de lucru. Îi verificam în fiecare zi și nu iertam neglijența: dacă lipsea ceva din penar, le luam penarul până aduceau la școală înapoi acel obiect; dacă găseam dosarul plin de mâncare, îl luam până când ghiozdanul era curățat. A mers foarte bine metoda asta.
Școala noastră a fost într-un soi de scenariu verde: două ore mă vedeam cu jumătate de clasă, două ore cu cealaltă jumătate. Grupele le-am stabilit după evaluările inițiale, când am văzut câți elevi știu să scrie și să citească și cu câți trebuie să reiau alfabetul.
Cu prima grupă, unde erau elevi care știu să scrie și să citească, am lucrat în fiecare zi pe text: am citit, am despărțit cuvinte în silabe, am vorbit despre pluralul cuvintelor, despre cuvintele cu sens asemănător și cu sens opus, despre semnele de punctuație. În fiecare zi am scris pe caiete atât la română, cât și la matematică – unde am lucrat doar calcule și probleme simple. La începutul fiecărei ore repetam: „data o scriem în partea dreaptă, titlul îl scriem un rând mai jos – pe mijloc, primul rând începe cu alinat”. Pot părea lucruri simple pentru elevii de clasa a II-a, dar copiii din clasa mea au trebuit să le reînvețe după ce din martie până în septembrie nu au mai scris pe un caiet.
Cu cei din grupa a doua am reluat alfabetul. Am început din nou, cu caietele de tip I, cu litera „a” mic de mână, pe care știau să o scrie, dar nu și să o recunoască. Majoritatea celor din această grupă nu au telefon mobil, iar cu ei nu am lucrat în martie, aprilie, mai și iunie aproape deloc. În plus, aici mai aveam și câțiva elevi noi, proveniți din repetenție, care anul trecut școlar nu prea au frecventat. La matematică am reluat numerele 0-10, apoi 0-20, apoi 0-30, chiar dacă suntem în clasa a II-a și ar trebui să învățăm tabla înmulțirii.
Foto: Cum corectează Florentina caietele în online
Cum am lucrat online
Pe 9 noiembrie, când i-am chemat pe copii la școală pentru a le da materialele de lucru, știam deja ce voi face: cu prima grupă voi lucra pe Whatsapp, iar cu cei din grupa a doua mă voi vedea în fiecare luni la școală pentru a le verifica materialele lucrate cu o săptămână în urmă și a le da pe cele pentru săptămâna în curs.
Pentru că ei nu știu să scrie și să citească, am gândit materialele astfel: pe o fișă am scris orele pe care le avem într-o zi, după care, dedesubt, am scris activitățile (să transcrie, să calculeze, să rezolve o fișă de lucru). Am folosit câte o culoare pentru fiecare zi: tot ceea ce este galben rezolvă luni, tot ceea ce este albastru rezolvă marți și așa mai departe.
Cu cei 11 elevi din prima grupă m-am văzut online încă din prima zi de școală online. Eu le-am trimis link-ul de Meet pe Whatsapp, iar ei îl accesau de acolo. În prima zi am avut online doi elevi: un el și o ea. Cu eleva nu am reușit să mă aud deloc din cauza semnalului la telefonul mobil, dar cu elevul am reușit să finalizez activitățile atât la română, cât și la matematică.
În fiecare zi mai apărea câte un elev, în funcție de cum era semnalul și dacă era mama sau tata acasă pentru a-l ajuta să se conecteze, astfel încât acum am șase copii care la ora 12.00 intră pe Meet. Unii mă aud întrerupt, dar văd ce proiectez, alții ies afară pentru a participa la activități, uneori rămân singură pe platformă, se formează o microfonie îngrozitoare, dar cu toții ne bucurăm că suntem acolo.
Activitățile le postez pe grupul de Whatsapp cu o seară înainte: duminică pentru luni, luni pentru marți și așa mai departe, astfel încât părintele să-i poată spune copilului ce are de făcut dacă el pleacă la muncă. După ce își fac temele, părinții fotografiază temele și mi le trimit, iar eu le dau feedback pe loc, pe Whatsapp, folosind funcția „editează fotografia” din aplicație. Folosesc atât text cât și un „creion” cu ajutorul căruia bifez ce e bine, tai sau subliniez. Funcția aceasta e un soi de Paint, varianta pe telefon, foarte intuitiv. La final de zi, descarc fotografiile corectate pe laptop.
În paralel, postez și materialele pe Classroom. Acolo mi-am structurat activitățile pe zile și discipline pentru că la final de săptămână, la fiecare disciplină mai adaug un document: feedback și teme. Acolo postez fotografiile pe care le primesc și corectez pe Whatsapp. Pe lângă discipline, adaug în fiecare zi un material în care postez ceea ce ar trebui să lucreze copiii la distanță – adică cei care nu au cum să se conecteze pe platformă. Pentru ei, fac eu fotografii când le corectez luni și le urc pe platformă, astfel încât oricine mișună la mine pe platformă să vadă ceea ce fac copiii.
Funcționăm foarte bine așa. Copiii au deprins rutinele, știu ce au de făcut, iar unii abia așteaptă ziua de luni să ne vedem la școală. Ba chiar am o fetiță care mă roagă să intru cu zece minute mai devreme, să vorbesc puțin doar cu ea, să-mi arate pisicile ei. Părinții s-au obișnuit să-mi trimită seara fotografii cu activitățile și știu că dacă ratează o temă, o pot recupera în ziua următoare.
Nu ameninț cu absențe sau cu note mici. Încerc să nu pun presiune pe ei pentru că știu cât de greu este să preiei din munca învățătorului. Am o mămică care face temele prin telefon cu fetița ei când este la muncă, o alta care face drumuri între fiica ei și o nepoată (care se află în altă cameră), un tată care face temele cu copiii seara când vine de la muncă. Cel din urmă, care a ratat câteva teme, a cumpărat săptămâna trecută un abonament la Internet pentru a putea participa copiii săi la lecțiile online. Încă nu a reușit să se conecteze la wi-fi, dar prima dată când voi merge la școală vom rezolva și asta. Cum aș putea eu să taxez două teme lipsă, când el a cumpărat un abonament la Internet?!
Au venit și tabletele
După prima săptămână de școală online au venit și tabletele, iar rezultatul e cel pe care-l anticipasem: nu există semnal la ele, iar eu tot trebuie să pregătesc fișe pentru copii în fiecare săptămână. Din martie și până acum, toată lumea știa că la noi în comunitate nu există semnal la telefonul mobil. Nimeni nu a făcut nimic în privința aceasta, iar eu nu mai înghit nicio inițiativă de felul „hai să vedem ce putem face”. Noi avem peste 1.000 de elevi în școală, iar în comunitate sunt și mai mulți (care frecventează cursurile altor instituții de învățământ din zonă).
Cu o fetiță, din grupa a doua, în fiecare zi încerc să mă conectez online. Ne vedem două minute, ne zâmbim, iar apoi eu o sun pe telefon să facem temele prin „viu grai” pentru că online eu vorbesc acum, iar ea mă aude peste trei minute. Nici cei din prima grupă nu au semnal. Stau pe hotspot-ul făcut de pe telefoanele părinților. În fiecare zi pierd șirul deconectărilor și al strigătelor de ajutor: „doamna, văd negru!”, „doamna, mă auzi?”
Foto credit: Dumitru Angelescu
Am în clasă doi părinți care, deși nu au smartphone-uri, au refuzat să depună cerere pentru tabletă de frică să nu o spargă. Dacă se distruge, vor achita aproximativ 600 de lei. Pentru unii dintre ei suma aceasta e enormă. Ambii copii lucrează temele pe fișe și caiete, cât pot ei de bine. Ba unul dintre ei mă sună în fiecare zi, la ora 8 fără 5 minute să mă întrebe ce are de făcut în ziua respectivă. M-am obișnuit deja să-mi beau cafeaua cu ea la telefon.
Pentru mine și elevii mei școala online funcționează datorită relației pe care am stabilit-o în timp atât cu elevii, cât și cu părinții. Poate că în astfel de situații se vede cel mai bine că nu am amenințat niciodată cu note mici și i-am făcut să înțeleagă că elevii lor chiar contează pentru mine. Le mulțumesc în fiecare săptămână pentru tot ceea ce fac, le arăt progresele copiilor și le reamintesc că și copiii lor pot, chiar dacă le vine greu să creadă asta.
Nu am cronometrat cât am lucrat în ultimele două săptămânii, dar sunt pe Whatsapp de dimineață până seara. Corectez teme când stau în casă, când sunt la cumpărături sau când gătesc. Ceea ce mă ajută foarte mult este că în week-end îmi structurez tot ceea ce urmează să fac în săptămâna următoare, iar apoi doar lucrez cu copiii. Pentru mine școala online este doar un alt pretext de a le arăta elevilor că „se poate”. Nu vom face niciodată școală online adevărată, dar în cei doi ani de când le sunt învățătoare nu le-am cerut niciodată să fie perfecți, ci să găsească singuri soluții la problemele pe care le au.
