
Imediat ce a terminat cei trei ani de Jurnalism la Iași, și aproape tot atâția de scris la Opinia studențească, s-a orientat către un alt domeniu: învățământul. Acum este învățătoare într-o zonă defavorizată și încearcă în fiecare zi să-i învețe pe copii că lumea este mult mai mare decât comunitatea în care trăiesc.

Elevii învață despre scriitorii clasici mai degrabă cu stres, decât din plăcere, e „mai ceva ca la fizică”, spune poeta Carmen Tiderle. Autoare a unor poezii scrise pe înțelesul celor mici, presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje care mai de care mai neobișnuite - un Giuseppe cu ochi din două cepe, draci care își învață copiii să nu citească și semne de punctuație-personaj care umblă separate -, Carmen Tiderle încearcă să aducă poezia mai aproape de copiii moderni, amatori de Tik Tok și Minecraft, scriind versuri... pe dos. „Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure”, spune scriitoarea.
Andra și Alex Cazacu au trei copii de doi, cinci și șapte ani. Cel mare a urcat prima oară într-un avion la 7 luni, iar cea mică era în primul ei zbor la 2 luni deja. S-au obișnuit cu viața nomadă despre care părinții spun că le dezvoltă celor mici abilități prețioase: dacă iau masa la un restaurant, își exersează cunoștințele de matematică și limbă engleză, când vizitează o rezervație, învață noțiuni de geografie. În plus, în drumurile lor dese, învață „responsabilitatea față de mediu, respectul, libertatea, integritatea, curajul și încrederea în forțele proprii”.
Pot profesorii să se abată de la ceea ce spune programa școlară că pot preda doar pentru că „elevii ei sunt fericiți atunci când îi învață lucruri noi”? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș deschid această dezbatere și vin cu șapte argumente care susțin că este importantă urmarea programei pentru a asigura coerență și unitate în învățare.