Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
Ce putem învăța din intervențiile psihologice de criză în școli de după prăbușirea internatului Liceului „Tamási Áron” și inundarea salinei Praid?
Oksana și Marian Ferțadi, profesori la Liceul Ucrainean „Taras Șevcenko” din Sighet, povestesc, printre lacrimi cum fratele nu vrea să-și lase orașul și e pregătit să lupte. Ambii sunt ucraineni, ea e chiar din Ivano-Frankivsk, el etnic din Maramureș. Deși predau informatică și matematică, de o săptămână fac cu elevii la școală doar istorie. „Le-am vorbit despre formarea statului ucrainean, despre NATO și UE. Nu știu aceste lucruri, iar dacă nu le spunem noi, vor veni alții să le spună cum stă treaba.”