200 de elevi din România și din Republica Moldova au învățat să se pună în papucii celorlalți, într-un proiect al ONG-ului Terre des hommes. Jocurile au fost principala metodă folosită pentru prevenirea oricărei forme de violență. „Au rămas în spate sau au ajuns în față bazat pe lucruri pe care nu au cum să le controleze: dacă există sau nu bani în casă, faptul că ești băiat sau fată, dacă ai mulți frați sau nu”, a explicat coordonatoarea proiectului.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Campanie susținută de BRD Groupe Société Générale. Când se uită pe geam, Daniela Niculae, 43 de ani, își dorește să vadă lucruri verzi. Și ar vrea ca cei doi copii ai ei să crească într-o lume sustenabilă, mai puțin poluată, în care ei știu să aibă grijă de natură. „Nu există pasageri pe nava Pământ. Suntem cu toții echipaj”, este citatul filosofului canadian Marshall McLuhan care a ghidat-o în a pune bazele aplicației unui joc care îi transformă pe copii în poștașii traiului sustenabil: The Green Postman.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
