
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

Cei care lucrează în sistemul educațional știu că începând cu luna martie începe tăvălugul de evenimente specifice vieții școlii: simularea examenelor naționale, olimpiade, evaluarea la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, mișcarea personalului didactic. Și da, să nu uităm, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Limbajul semnelor nu este doar un instrument pentru persoanele cu deficiențe de auz. Este o metodă prin care toți copiii își pot dezvolta abilitățile de comunicare, explică primul învățător italian care a început să predea limbajul semnelor, el însuși o persoană cu deficiențe de auz.