Fotograf la DoR și membru al colectivului Documentaria. Lucrează din anul 2000 ca fotojurnalist. A lucrat la publicații precum Cotidianul și România Liberă, iar în 2013 a devenit freelancer.
Tata nu a făcut facultatea când a terminat liceul, ci 41 de ani mai târziu. A intrat la buget fiindcă a avut o medie mare la bacul dat în 1981. Acum este student în anul al doilea la Geografie - Universitatea Valahia din Târgoviște, șef de an și cu cea mai mare medie din grupa sa. Se duce în fiecare zi la cursuri cu un entuziasm pe care uneori nu-l găsesc eu, proaspăt absolvent de facultate, la colegii mei care au o treime din vârsta tatălui meu. Am fost pentru o bucată de timp studenți în același timp, eu în SUA, el în România, purtând cu el la cursuri penarul meu din generală. O poveste despre educație, la orice vârstă.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
Întrebarea „ce vrei să te faci atunci când te faci mare?” ne însoțește copilăria și, într-o formă sau alta, revine pe parcursul școlii. Răspunsul așteptat, atât de bunici, cât și de profesori, este de tipul: doctor, avocat, pompier sau șofer.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.