
Fotograf la DoR și membru al colectivului Documentaria. Lucrează din anul 2000 ca fotojurnalist. A lucrat la publicații precum Cotidianul și România Liberă, iar în 2013 a devenit freelancer.

Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
Pentru cei norocoși care nu au de dat Bacul în a doua sesiune, e încă vacanță, deci relaxare, timp petrecut cu prietenii pe malul mării, în Costinești sau Vama Veche. Nu departe de ei sunt trei adolescente britanice care decid să sărbătorească în Grecia finalizarea examenelor de liceu. Le așteaptă o vară a petrecerilor, alcoolului și experiențelor sexuale. Ce ar putea merge rău? (Dacă vei continua să citești, SPOILER ALERT!)
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.