
Fotograf la DoR și membru al colectivului Documentaria. Lucrează din anul 2000 ca fotojurnalist. A lucrat la publicații precum Cotidianul și România Liberă, iar în 2013 a devenit freelancer.

Împlinesc anul acesta 28 de ani de când predau în învățământul special, în România, prima generație de psihopedagogi de după Revoluție. Trei ani am lucrat în State. Îmi place la fel de mult ce fac azi ca în prima zi. Asta nu înseamnă că nu sunt probleme în sistem sau că nu sunt destule provocări la catedră, dar înțeleg nevoia fundamentală a unei societăți de a se ocupa de cei mai vulnerabili. După toată experiența pe care am acumulat-o, am adunat în opt puncte calitățile pe care eu le cred esențiale pentru această minunată profesie.
În comuna Chiuiești, Cluj, burse elevilor sunt date fără vreo regulă, fără o hotărâre de consiliu, cum cere legea. Într-un schimb de adrese cu tinerii de la „Școli curate”, primarul Gavril Mihuț le dă în locul informațiilor sfaturi religioase și îi trimite să se adreseze Guvernului. Problemele cu educația nu se opresc doar la burse în Chiuiești. Într-unul din satele din comună, elevii învață în casa unor localnici și împart WC-ul din spatele curții cu aceștia. Primarul nu a reușit în ultimele cinci mandate să găsească o soluție.
„Ascultă-mă și când îți cer ajutorul, nu doar din lecția de zi”, era scris pe o pancartă ținută de o adolescentă la un protest desfășurat în fața Inspectoratului Şcolar din București. Curajul acestor tineri m-a făcut să mă gândesc la cât de obișnuită cu abuzurile era generația mea. Dar lucrurile se schimbă.