
În prezent sunt postdoctorandă și cadru didactic colaborator al Universității din București. Am crescut înființând un ziar în liceu, organizând un mic târg universitar în Târgu Neamț și adunând semnături pentru păstrarea gării din orașul nostru datorită unor profesori și prieteni curajoși. Mulți ani mai târziu încă descopăr semnificații ale acelor experiențe și mă străduiesc să le creez mai departe pentru studenții mei. Nu-mi iese întotdeauna, realitatea lor e diferită de a mea, așa că citesc, testez și iar citesc despre ce aș putea face mai bine. Principalele mele interese de cercetare sunt legate de abordările critice și constructiviste în predarea educației civice, dar și inegalități educaționale, experiențe de viață și narațiuni identitare ale elevilor și studenților în risc de excluziune, forme de rezistență și adaptare ale profesorilor la schimbările de politici educaționale.

Alexandra Grigore, o învățătoare romă în vârstă de 27 de ani, își poartă cu mândrie identitatea la școală prin fusta cu motive florale, baticul colorat și lecțiile despre respect și diversitate. Într-o școală modernă din Chiajna, le arată copiilor că a fi rom nu e o rușine.
Mi-ar fi plăcut ca în liceu să-mi fie dirigintă profa de franceză. Pentru că era un om foarte deschis în raport cu ceilalți profesori pe care îi aveam, pentru că în orele ei, dincolo de franceză, ne spunea tot felul de lucruri despre viață. Pentru că la serenada de la finalul liceului, când am fost la ea acasă, ne-a spus ceva ce mi s-a întipărit în minte: „Să știți că în viață, indiferent de câți prieteni ai, de cât e de iubitoare familia ta și de cât de mult o iubești tu, fundamental, ești tot singur!”
După ce am documentat peste 260 de articole despre școală, am înțeles că elevii, profesorii, părinții, ONG-iștii și decidenții spun fiecare o altă poveste despre educație, și că rolul nostru e să facem perspectivele lor să dialogheze.