
Când eram mică, spuneam foarte sigură pe mine că vreau să fiu judecătoare. Așa credeam eu că pot să fac dreptate în lumea asta mare. Între timp am descoperit că dreptatea e mai complicată de atât și că, înainte de orice dreptate, cineva trebuie să pună întrebări. Așa am ajuns jurnalistă. Când nu documentez sau scriu, cel mai mult îmi place să plec la drum lung, să stau cu pisica mea, să fac sport și să gătesc.

Mâine sunt alegeri locale și puțin peste 20 de mii de tineri au căpătat recent dreptul de vot, odată cu majoratul. Se știe însă că tinerii nu merg la vot. O arată statisticile după fiecare rundă de alegeri: doar 40% dintre tinerii sub 34 de ani au votat la prezidențiale. Am vorbit cu doi tineri care au mai votat doar o singură dată până acum pentru a vedea de unde au învățat despre alegeri. Nu-și amintesc să le fi vorbit cineva în școală despre votare, deși există Cultură civică la clasa a VII-a care ar trebui să-i învețe despre asta.
Era o vreme în care scrisorile se redactau pe hârtie velină, se trimiteau prin poștă, în plic timbrat, introdus în cutiile poștale galbene care se găseau de obicei în fața oficiilor poștale. Ajungeau după câteva zile, uneori după câte o săptămână la destinatar. Ce bucurie era atunci când primeai câte o scrisoare de departe, din Hunedoara sau din Iași, pe care era trecut numele tău! Sau din Varșovia, poate, sau din Paris! Cu câtă emoție o deschideai și o citeai!
În ultimii ani am asistat la o reapariție în România a discursurilor și grupărilor politice anti-democratice, extremiste, cu nostalgii legionare sau național-comuniste (ceaușiste). Mai mult decât atât, reprezentanții acestor curente capătă o susținere tot mai mare în rândul electoratului.