Ce rămâne după o viață de muncă alături de elevi? În unele aspecte, sinceritatea. Profesoara de matematică Dorina Jugureanu recunoaște că a fost formată într-un sistem de educație vechi, cu bune și rele. De pildă, îi pare rău că i-a luat mult să se scuture de lecția „nu vorbi neîntrebat”, pe care a prins-o și ea la școală. Ea a istorisit pentru Școala 9 o istorie care integrează destinul mai multor colege și colegi și a unor generații de elevi care astăzi la rîndu-le au copii și se uită la școală cu nostalgie și realism.
Nu știm să fi spus cineva „vreau să fiu lucrător de tineret când mă fac mare”. Dar ar fi trebuit. Am vorbit cu Rasa Tučinskaitė, lucrătoare de tineret lituaniană, despre această profesie născută din proiectele Uniunii Europene, care are multe în fișa postului și vine cu o multe satisfacții. Căci cum să fie altfel când lucrezi cu tinerii?
Opt profesori români și romi predau în școala din satul Măguri, Timiș, unde toate orele, cu excepția celor de română și engleză, se desfășoară în limba romani. Pentru oamenii din comunitate – peste 80% sunt romi – să termine un liceu și mai ales o facultate e o victorie. Călin Odă se numără printre cei care au reușit. Absolvent de Politehnică în Timișoara, acum le predă matematică elevilor din instituția în care a învățat și el. S-a întors în sat pentru familia lui, dar și ca să-i țină pe copii aproape de școală. Vrea să ocupe postul de mediator școlar, liber de mult timp, și să-i convingă pe adulții din sat să prioritizeze educația copiilor și să-i lase să învețe.