
Zâmbăreață profesionistă, dacă o întrebi ce mai face îți povestește trei romane (după, tot ea le și scrie).

Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.
Un profesor care predă filosofie & alte unelte critice elevilor de liceu pune pe hârtie notițe despre relația complicată pe care școala românească o are cu eroarea.
Am fost președinte al Consiliului Național al Elevilor timp de un an de zile, poziție din care am participat la nenumărate ședințe și dezbateri pe marginea proiectelor de structură a anului școlar. După 12 ani petrecuți în învățământul formal, am realizat că structura anului școlar trebuie să fie orientată spre învățare, nu către a păstra vacanțele cât mai lungi. România este în top trei țări cu cel mai mic număr de zile de școală din Europa.