
Zâmbăreață profesionistă, dacă o întrebi ce mai face îți povestește trei romane (după, tot ea le și scrie).

Când elevii, profesorii și oamenii din viața școlii se concentrează pe rezolvarea unei cauze comune, școala devine o soluție la problemele comunității.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Elevii de la Școala gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, Maramureș, sunt prieteni cu vecinii de peste graniță, elevii din localitatea ucraineană Solotvino. Urmau să facă joi un lanț uman cu inscripții ale păcii. Dar, de dimineață, a început războiul dintre Rusia și Ucraina. Am mers la școala din Sighet, acolo unde copiii ne-au spus ce așteaptă de la noi, cei mari.