Profesorul Marian Petcu de la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București a fost acuzat de zeci de studenți de comportament abuziv: susțin că îi făcea constant „proști” și a comentat ținuta unei fete în poza de la Google Classroom spunând că avea „o poziție orgasmică”, scrie Libertatea. La câteva zile, un alt grup de peste 200 de studenți și absolvenți au inițiat o campanie de susținere a profesorului. „Noi am înțeles că este un limbaj părintesc, de dojană, de afecțiune sinceră”, au susținut aceștia.
Sute de mesaje au atras postările cu privire la acest conflict pe rețelele sociale. „Tare sensibili sunt astia din noua generație” a fost un comentariu, urmat de multă aprobare. „Stai să ajungă în câmpul muncii...”, a venit un alt comentariu. „Libertatea de exprimare nu trebuie să ajungă la toți”, concluzionează altcineva, acuzând „un linșaj mediatic”.
Școala 9 a vorbit cu Diana Vijulie, psihologă și educatoare parentală, despre „sensibilitățile” generațiilor de astăzi. În 2016, specialiștii au venit și cu termenul „fulgi de zăpadă” ca definiție a Generației Z (născuți între 1997 și 2012). Ce înseamnă de fapt această sensibilitate?
- Avem două tabere de studenți. Mesajul celei care-l susține pe profesor este și că cei care s-au simțit lezați sunt prea sensibili, n-au știut să descifreze ironia și au exagerat. Sunt generațiile de azi cu adevărat mai sensibile?
-Am citit recent un studiu care ne spune exact pe dos. E un studiu destul de extins care calculează exact diferențele dintre generațiile anterioare și cea a tinerilor de astăzi vizavi de sensibilitate. Și pare-se că acest studiu are o concluzie diferită de cea pe care o au mulți din jurul nostru. Și anume că generațiile noi sunt mai puțin sensibile decât, să zic, generația noastră și a părinților noștri, sunt mai puțin sensibili decât cei mai în vârstă.
Acesta este un sens. Există un altul. Generațiile mai tinere au mult mai mult acces la informație și pentru că au fost crescuți într-un mediu diferit sunt mai sensibili la nedreptățile care li se întâmplă și celorlalți spre deosebire de generațiile anterioare când sensibilitatea creștea atunci când nedreptatea mi se întâmpla mie.
Și ce aud din exemplul dumneavoastră este exact asta, una din tabere spunea: e nedrept ce i s-a întâmplat colegei noastre și cealaltă că sunt prea sensibili.
Ce-am mai observat din lucrul cu tinerii adulți și cu adolescenții este tendința lor de a schimba societatea, cer să existe mai multă deschidere către tipurile de indivizi, nu doar anumite grupuri sociale sau de orientări diferite. Și atunci și asta poate fi considerată o sensibilitate prea mare.
„Creierul adolescenților adoră schimbarea”
-Este un lucru obișnuit să se întâmple așa?
-Întotdeauna generațiile tinere au adus schimbarea, dacă e să ne uităm la societatea noastră, dar și evoluționist vorbind, este unul dintre rolurile adolescenței, anume de a deschide noi drumuri pentru că adolescenții au și energia să o facă, față de vârsta noastră care poate avem mai puțină energie să aducem schimbarea sau poate și deschidere către nou.
Ei se construiesc pe ei înșiși și dacă nu le place ceva, tendința este să schimbe și mediul. De multe ori dacă le dăm voie să o facă, o fac în bine.
Mulți percep asta ca fiind o sensibilitate pentru că este și un atentat la siguranța lor, dacă se schimbă societatea, eu poate nu-mi mai găsesc locul în ea sau nu știu cum va fi această schimbare. Și nu sunt niște procese conștiente, ci inconștiente pentru că, spre deosebire de creierul adolescenților care adoră schimbarea, creierul persoanelor care au trecut de adolescență mai degrabă preferă stabilitatea. Și atunci apare rezistența la tot ce e nou.
- Deci ar trebui să pornim de la definiția sensibilității. Sunt mai sensibili, dar la nedreptate?
- Exact, și nu doar la nedreptatea mea, ci și a celor din jur, a grupului din care eu aparțin, poate și la adresa altor grupuri.
Înainte, grupul de care aparțineam era un grup fizic, format din oamenii cu care ne înconjuram, iar acum, cu atâta acces la informație, eu consider că sunt un grup al Planetei și atunci mă supără nedreptățile care se întâmplă chiar la mii de kilometri distanță și vreau să schimb ceva. Gândiți-vă la protestele pentru schimbările climatice, sunt adolescenți de peste tot din lume care sunt parte din același grup și protestează și vor să schimbe ceva pentru toată Planeta, nu mai sunt doar eu cu prietenii mei de la bloc sau de pe strada pe care locuiesc, din orășel sau satul din care provin.
„Problema rețelelor sociale și bullyingul care vine la pachet”
-Extrapolând, dacă generațiile noastre ar fi avut aceeași deschidere la informație, ar fi fost „sensibili” în același sens sau a existat altceva în acea perioada care-i făcea pe oameni să-și vadă doar de feliuța lor, de grupul fizic?
-Dacă vorbim de spațiul nostru cultural, generația noastră și a părinților care au trăit în comunism, era clar mai puțină deschidere către schimbare, pentru că nu exista libertate. Când nu există libertatea de acțiune, există frică, teroare, erau niște piedici foarte clare puse pentru a nu schimba acel regim. Dar chiar și în generația de atunci există oameni care voiau schimbare, există oameni care făceau lucruri. Gândiți-vă la Revoluție, cât de mulți tineri au participat! E același lucru, doar că poate procentul a fost diferit sau schimbările pe care ei le făceau nu erau atât de vizibile, sensibilitatea lor nu era atât de evidentă pentru că o făceau pe ascuns, nu aveam acces la informație.
Cred că fiecare dintre noi cunoaștem un unchi sau o mătușă care odată a făcut o glumă nepotrivită în public la vremea respectivă sau chiar și-a atras diferite pedepse pentru niște comportamente de atunci. Așadar, existau și înainte, dar acum e mult mai multă libertate și mult mai mult spațiu și deschidere pentru a schimba societatea mai mult decât puteam noi atunci.
- Cei care au semnalat derapajul profesorului li se impută modul prin care au făcut-o: ei au scris pe FB înainte de a face plângerea la facultate și de aici „procesul public” în rețelele sociale. Considerați că această scurtătură, rețelele sociale, poate ridica niște probleme de etică a semnalării? Ar fi fost mai potrivit să meargă pe calea clasică?
-Tinerii care vor să aducă schimbare rar o aduc pe calea clasică. În istorie întotdeauna metodele au fost inovative pentru că aveau nevoie de mai multe instrumente să o facă...
- Săreau gardul, nu foloseau ușa...
- Mereu săreau gardul, da. Într-adevăr, accesul la rețele sociale și foarte multă deschidere pot aduce probleme. Oamenii au semnalat ceva ce li s-a părut incorect, au găsit susținere în zona asta și din alte părți ale țării și ale lumii - apropo de ce ziceam mai devreme -, dar poate că celălalt nu a greșit. Poate ar trebui să se pornească de la prezumția de nevinovăție. Și asta este o problemă la rețelele sociale: bullyingul care vine la pachet. Este o discuție separată și o problemă concretă a vremurilor noastre și a generațiilor tinere.
Mai există și conceptul de „cancel culture”, unde anulezi pe cineva cu totul pentru că la un moment dat a făcut o remarcă nepotrivită sau mai multe și acum acest bulgăre de zăpadă se rostogolește și devine prea mare de oprit. Din nou, este un rezultat al societății și culturii în care noi trăim, cu deschiderea asta incredibilă către alți oameni, și avem nevoie să învățăm împreună să folosim aceste rețele într-un mod constructiv care să nu rănească. Dar mai avem nevoie de mult timp pentru a învăța acest lucru.
Cum să pui un pod peste prăpastia dintre generații
- Conflictul dintre generații a existat dintotdeauna, dar cum arată el la părinții și copiii care vi se adresează, ce anume nu înțeleg părinții cu privire la generația copiilor și invers? Care este forma conflictului generațional astăzi?
-Unul din conflictele generaționale vine și din felul acesta al adolescenților sau tinerilor de acum de a se arăta foarte mult, ceea ce pentru părinții lor e greu de înțeles. Părinții lor și bunicii lor au crescut cu ideea că copilul trebuie văzut, nu auzit, și văzut noaptea când doarme, fără să facă vâlvă în jurul lui. Iar adolescenții au vrut dintotdeauna să facă mai multă vâlvă decât și-ar fi dorit părinții și acum au și multe instrumente să o facă.
Părinților le e foarte greu să integreze ideea asta a adolescenților de a fi văzuți în fel și chip, unii vorbesc foarte tare pe stradă în grupuri, alții fac cine știe ce năzbâtii în social media, alții fac ceva constructiv, dar foarte vizibil, fiecare își găsește propriul instrument. Aici este o mare prăpastie, pentru că adolescentul vrea să se afirme, să fie văzut, să fie luat în serios, iar părintele de multe ori nu face asta.
Ei văd grupuri de adolescenți care aduc schimbare în lume, aud despre astfel de povești și nu pot fi reduși la tăcere cu atâta ușurință. Când se simte nevăzut, protestează și mai tare, părintele nu mai știe să reacționeze și se pune o prăpastie între ei care poate fi acoperită ușor printr-un pod care zice OK, te văd, ești important, hai să vedem ce poți să faci bine cu toată energia asta pe care o ai, te susțin, căutăm împreună soluții.
