Știți că adesea, atunci când vine vorba despre cadrele didactice, cei din afara acestei categorii sociale spun cu năduf: „ei, ce le pasă, au toată vara liberă, stau din 15 iunie cu cocktailul în mână pe plajă...”. Cred că am mai abordat acest subiect, dar ne simțim datori să facem ceea ce în jargon didactic se numește „consolidarea cunoștințelor”, tocmai pentru că încă se pare că este nevoie de consolidare.
Ca să fie clar de la început, „concediul de vară” al cadrelor didactice nu începe a doua zi după finalizarea cursurilor școlare (elevii de la liceele tehnologice încheie cursurile de obicei în 1 iulie). Din acel moment nu se mai desfășoară activități de predare-învățare-evaluare, dar atribuțiile cadrelor didactice nu se reduc doar la acestea. Așadar, până să intre în concediu (în 1 iulie sau 11 iulie), cadrele didactice se ocupă cu trecerea mediilor în registrele matricole, cu predarea cataloagelor, au în responsabilitate comunicarea oficială cu familiile elevilor aflați în situație de corigență sau de repetenție, participă ca examinatori, evaluatori, asistenți, membri în diverse comisii din centrele de examen sau de evaluare, în comisiile de corigențe, de înscriere la concursul de admitere la liceu, își elaborează rapoartele de activitate ș.a.m.d.
Din afară, în absența elevilor, școlile par niște spații în care nu se întâmplă nimic, în realitate, departe de ochii străzii, în școli e un adevărat furnicar.
Și după ce toate aceste activități se vor fi încheiat, mai urmează 37 de zile de concediu. Sigur, în cele 37 de zile nu te rupi cu totul de școală, rămâi cu urechile ciulite la știrile care vorbesc despre sistemul de învățământ, te gândești că da, cursurile vor începe în 5 septembrie, nu mai ai două săptămâni să te organizezi pentru noul an școlar (așa cum se întâmpla când prima zi de școală era 15 septembrie), mai mult, anul acesta 1 septembrie cade într-o joi, deci ai două zile să te dezmeticești, așa că mai sacrifici câte o zi să-ți completezi raportul de autoevaluare, să-ți faci un draft al planificării calendaristice, să-ți pregătești materiale...
Și totuși, ce faci tu, profule/profă, în zilele care rămân?
Te duci la țară la părinți/socri. Asta dacă îi mai ai și dacă ei locuiesc la țară. Nu te duci să stai într-un hamac, ci să le dai o mână de ajutor la treburile gospodărești – nu mai sunt la fel de puternici ca atunci când îți trimiteau la cămin borcanele cu zacuscă, cutia cu șnițele, pachetul cu prăjituri. Sunt tot mai slabi – constați asta în sâmbetele acelea în care mai reușești să fugi la ei (printre corectat de caiete, teste, teze, organizare de concursuri și olimpiade), sâmbete tot mai rare pe care ajungi să le prețuiești din ce în ce mai mult. Cosești, strângi iarba, uzi grădina, mai dai cu sapa, culegi fructele de sezon, îi ajuți să facă gemul și compotul, strângi roșiile, prepari bulion, mai repari câte ceva și pe nesimțite începe să miroasă a toamnă.
Te pregătești pentru examenul de definitivare în învățământ/pentru obținerea gradului didactic II. Sau îți finalizezi lucrarea pentru gradul I. Ai vrea să te relaxezi după un an școlar în care ai făcut slalom printre provocări, ai interacționat cu sute de elevi, ai elaborat teste și bareme, ai evaluat lucrări, ai organizat ședințe cu părinții, te-ai implicat în câteva proiecte educaționale derulate în cadrul școlii, ai urmat un program de formare, ți-ai făcut temele, le-ai încărcat pe platformă, ai pregătit portofoliul final, ai făcut pregătiri cu elevii aflați în situații de risc, ai adaptat programa școlară pentru cei doi elevi cu CES cu care lucrezi... Dar nu, tu trebuie să înveți pentru DEF, trebuie să iei cel puțin 8, este multă materie, iar timpul... știe toată lumea, nu prea are răbdare. Sau trebuie să te pregătești pentru gradul II. Și până la sfârșitul lui iulie (când dai DEF-ul) sau al lunii august (când dai gradul II) nu mai e mult. În cel mai fericit (oare?) caz îți redactezi lucrarea pentru gradul I (adevărul e că ai toate materialele adunate, ai și un draft, dar ai mizat pe aceste zile de vară pentru a o finaliza). Și când reușești să ieși din tot acest vârtej începe să miroasă a toamnă.
Te pregătești pentru concursul de titularizare. A nu știu câta oară. Ai luat de fiecare dată note bune. Dar nu sunt posturi. Și totuși speri că poate anul acesta va fi altfel. Să scapi de nebunia asta, să ai o vacanță numai a ta, în care să nu te frământe gândul că din toamnă cine știe în ce școală vei ajunge să predai. Nu vrei să mai simți dezamăgirea că nu vei reuși să duci o clasă patru ani, până la capăt. Nu vrei să te întristezi că din toamnă clasa a VII-a C nu te va avea ca profesoară, iar Mihăiță din a VI-a A nu îți va putea povesti despre personajul care i-a plăcut cel mai mult sau despre ce năzbâtii au mai făcut Oreo și Joe, pisicile lui. Nu vrei să te întristezi nici că Matei, elevul cu sclipiri creative dintr-a XI-a, care ar putea deveni, poate scriitor, care a și câștigat anul acesta un concurs de creație literară, sub îndrumarea ta, nu îți va mai aduce vreo proză sau vreo poezie să îți spui părerea despre ele. Nici că cercul de lectură, pe care ai reușit să-l pui pe picioare într-un an, se va destrăma, poate. Iei dosarul cu fișele pe care ți le-ai pregătit cu seriozitate, reiei lectura lor și după ce în sfârșit toate se vor fi terminat, inclusiv ședințele publice, începe să miroasă a toamnă.
Te duci zece zile la mare sau la munte sau într-o capitală europeană sau unde ți-ai făcut tu rezervarea cu multe luni înainte (și bine ai făcut, că între timp prețurile au explodat). Ți-au ajuns tichetele de vacanță cam pentru cinci-șase zile, restul ai plătit cu bani de pe card. Câteva zile au durat pregătirile pentru plecare, apoi a fost drumul dus, cel de întors... Îți revii repede la realitatea de acasă, plătești facturile, faci aprovizionarea, își vizitezi părinții, mergi la bacalaureatul din august în comisia de evaluare și dintr-o dată începe să miroasă a toamnă.
Poate ești printre privilegiați. Ai peste 45 sau 50 de ani. Ai tu însuți/însăți o căsuță la țară, moștenită sau cumpărată. Mergi cu soția/soțul, căci copiii au drumurile lor, sunt deja mari, și stai în grădină toate zilele care ți-au rămas libere. Plivești, sapi, culegi roade, citești. Stai cu soția sau soțul seara, bucurându-vă de un moment de liniște. Și te gândești, cu fiecare înserare care trece: ce mică-i vacanța mare! Și ce dor mi-a fost de ea! Și cu gândul acesta în minte, ți se face dor și de elevi, de colegi, de clădirea și de curtea școlii tale. Abia aștepți să te întorci printre bănci. Miroase deja a toamnă.
