Liceeni în grevă pentru mediu

Liceeni în grevă pentru mediu

Câteva sute de elevi au ieșit în stradă în București să atragă atenția asupra schimbărilor climatice. Știu că ei sunt generația care va avea de suferit de pe urma lor.

27.09.2019

De Școala9

La realizarea acestui material au contribuit Nicoleta Coșoreanu și Oana Barbonie, din redacția Școala9 și patru eleve de liceu care au participat la marș: Teodora Bercea, Alexandra Boboc, Maria Comărniceanu și Cătălina Perju.


„Noi suportăm CO2nsecințele” scrie pe una dintre pancartele care apar în grupul de aproximativ 1.000 de oameni care au ocupat trotuarul ce leagă Biblioteca Națională a României de Piața Unirii. Pe margine, lucrători în restaurante se miră de protestul despre care nu știau nimic. În grup, protestatarii – mulți dintre ei elevi de liceu – se îmbrățișează pe măsură ce se găsesc unii pe alții. Printre scandările „Păstrați cărbunele-n pământ/ Păstrați-l în pământ” și „Vrem aer curat/ Nu oraș poluat”, se aud saluturi și oameni care se întâlnesc pentru prima oară, deși știau unii de ceilalți.

„Eu sunt Alexandra”, spune o fată. 
„Ești mai înaltă decât credeam, bună, încântată!”, îi răspunde o alta.

Ar putea fi la fel de bine un concert sau o petrecere de weekend.

Doi prieteni își strâng mâinile, iar când unul dintre ei întreabă „Ce faci?”, celălalt îi răspunde cu „Nu puteam să nu fiu aici”.

E ora 17:00, într-o zi de vineri în care mulți dintre elevi ar trebui să fie la ore. În schimb, mărșăluiesc pe străzile Bucureștiului pentru a atrage atenția că vor avea de suferit din cauza schimbărilor climatice mai mult decât suferă adulții de acum.

Pe 20 septembrie a avut loc School Strike for Climate, o mișcare internațională care s-a desfășurat  în aceeași zi peste tot în lume. Este cea mai mare mobilizare globală pentru a atrage atenția asupra efectelor pe care le au schimbările climatice, iar majoritatea participanților sunt tineri. În București, aproape 1.000 de oameni au plecat de la Biblioteca Națională în marș către Ministerul Mediului scandând pentru îmbunătățirea calității aerului, renunțarea la plastic și împotriva defrișărilor. Aici, protestul a fost organizat de Fridays for Future, mișcarea globală pornită de eleva suedeză Greta Thunberg, Greenpeace și Girl Up România.

Mi se pare că e datoria noastră de organizație nonguvernamentală care este formată din elevi care văd lucrurile astea și observă ce nu poate să trateze Guvernul, ce spun copiii din jurul nostru, să luăm lucrurile astea și să le ducem mai departe prin puterea pe care o avem noi, prin proteste de genul ăsta. – Diana Apostol, Girl Up România

Cu aproximativ o oră înainte de plecare, elevii s-au strâns în parcarea bibliotecii pentru a face pancarte de carton. În jur de 16:30, o fată cu păr violet și o portavoce în mână a sunat sirena care anunța plecare în marș. Grupul a reacționat cu urale și aplauze. În cei peste doi kilometri parcurși, protestatarii au fost nevoiți să meargă doar pe trotuar. Din când în când, mai dădeau și de trecători cu fețe lungi și priviri iritate, care încercau să se strecoare printre ei. Deși organizațiile care s-au ocupat de organizare au cerut ca protestul să se desfășoare pe un alt traseu – pornind de la Parcul Cișmigiu, spre Universitate, apoi la Piața Unirii și după la Ministerului Mediului –, Primăria București le-a propus un traseu diferit cu două zile înainte, motivând că pe cel inițial sunt alte adunări publice.

Au continuat să scandeze și când au ajuns în fața ministerului, iar unii dintre ei s-au urcat cu pancartele în fața geamurilor clădirii. Au ținut un moment de reculegere în care s-au lăsat în jos cu mâinile la gură, în memoria celor peste 150 de activiști de mediu uciși în 2018, mai ales în Asia și America de Sud. Au bătut cu creioanele în caiete pentru a face zgomot și au improvizat scandări pe moment.

„Când nu știi ce să faci, plantează doi copaci”, spune un băiat. Mai multe voci din mulțime aplaudă ideea: „aaaa, bună!”. Apoi încep să scandeze.

Poate pare bizar, greu de crezut, însă planeta are nevoie de fiecare dintre noi: are nevoie de mine să îmi învăț familia cum să consume mai puțin și responsabil; are nevoie de tine să le explici prietenilor tăi cum chiștoacele și deșeurile pe care le aruncă pe jos nu vor dispărea de la sine; are nevoie de profesori care să facă din școală o sursă nelimitată de ,,cum să procedăm corect să reparăm ce am stricat deja...” – Alexandra Boboc

Însă în ora în care tinerii au încercat să transmită un mesaj, nimeni din minister nu a venit să discute cu ei. Așa că au luat pe rând megafonul și au rostit discursuri despre implicare, urmăriți și de părinții care și-au adus copiii mici de mână la manifestație.

„Ce înseamnă «Vrem un viitor?»”, își întreabă un copil tatăl cu care a venit la protest, atunci când aude scandarea.
„Înseamnă că vrem ca planeta să se facă bine.”
Când copilului i se face sete, tatăl scoate din rucsac o sticlă cu apă. 
„Există una la fel și de plastic”, spune copilul.
„Pe vremuri foloseam mult plastic. Ne-am dat seama că nu-i așa bun.”

 

Mișcarea de protest School Strike for Climate continuă pe 27 septembrie, cu un al doilea marș.

 

Nicoleta Coșoreanu

Reporter

Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.  

Oana Barbonie

Art Director

Și un oarecare reporter vizual.

CUVINTE-CHEIE

activist elev protest mediu EcoU

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile