Tudor Chirilă: „Ce face școala ca un copil să aleagă singur dacă ce zice Chirilă e bine sau rău?”

Tudor Chirilă: „Ce face școala ca un copil să aleagă singur dacă ce zice Chirilă e bine sau rău?”

Sistemul de învățământ ar trebui să îl ajute pe copil să facă ce-și dorește cu adevărat, crede Tudor Chirilă. Or, la acest capitol, România eșuează. Într-un interviu pentru Școala 9, solistul trupei Vama, care a vorbit mereu răspicat despre educație, pune în oglindă școala românească și sistemul finlandez de educație, unul dintre cele mai performante din lume. Țara noastră se centrează pe elite și greșește, mai spune artistul. Noi „suntem fericiți că dăm olimpici”, dar pe ceilalți îi lăsăm în urmă.

13.08.2021

de Cristina Radu Foto: Vlad Chirea Video: Cosmin Nistor

În 2019, cântărețul și actorul Tudor Chirilă a stat aproape o săptămână în Finlanda ca să vadă cum funcționează sistemul educațional și de ce este atât de performant. Pur și simplu, s-a dus pe banii luni ca să vadă cu ochii lui. S-a întors de-acolo impresionat de libertatea pe care o au copiii, de răbdarea profesorilor și, în general, de flexibilitatea întregului sistem.

Chirilă crede că școala românească se axează prea mult pe teorie și nu face nimic pentru a-i dezvolta copilului gândirea critică, discernământul și pasiunile. Pentru el, tată a doi copii, notele la școală contează mai puțin. „Mi se pare mai important că fiul meu de 6 ani știe să-i facă fratelui său clătite”, spune Tudor Chirilă.

Despre asta, despre generații pierdute, educație sexuală, tabuuri și mult discutatul proiect „România educată”, într-un interviu pentru Școala 9.

„Școala românească e un loc în care copiii nu pot alege”

Școala 9: Ai tot vorbit despre generația pierdută, a părinților noștri, dar ce părere ai despre noua generație? Generația Z, care este des blamată, ba că tinerii sunt ignoranți, ba că nu citesc, ba că nu sunt respectuoși.

Tudor Chirilă: Conflictul dintre generații a fost întotdeauna. Dar scindarea asta între generații a adus-o tehnologia. Felul în care s-a progresat într-un timp foarte scurt, adică de la momentul în care intram pe Yahoo Messenger să vorbim cu cineva și ne conectam la internet cu casetă cu dial-up, până la momentul ăsta în care ne încărcăm telefoanele wireless și telefonul este un calculator și oamenii consumă pe telefon mai mult decât consumă pe laptop.

Asta nu înțelege școala: Youtube, TikTok, Facebook, Instagram sunt locuri în care copiii pot alege. Școala românească e un loc în care copiii nu pot alege. Nu-și pot alege modulele, așa cum se aleg în alte sisteme de educație, tot ce e mandatory prevalează.

Profesorii vin la școală și livrează o curriculă. Nu ea e problema, ci felul în care ea este livrată. Este plictisitor. Copiii, când ajung acasă, își pot alege și conținutul educațional și să se uite la aia, și să învețe aia. Și tu, ca școală, trebuie să nu fii paralelă cu viața. Că asta simt copiii, că ei când ies din școală sunt în fața unei pușcării în care au stat 12 ani și stau cu o gentuță în mână și se uită la lume și nu știu să facă nimic.

Nu știu să facă o omletă, nu știu să facă o pizza, nu știu să-și caute profesia, nu știu ce e un atelier de tâmplărie, nu știu nimic despre vocațional. Au învățat râuri și munți pe de rost, au învățat fizică cu meditații pentru că profesorii nu aveau timp să explice pentru ăla mai slab din casă și tot așa.

Și sunt fără niciun pic de practică. În timp ce do it yourself e peste tot pe Youtube. Atunci, iarăși, cum să nu fie fractură între generații? Cum să nu fie priviți copiii ăștia așa? Plus că ei au alte așteptări de la viață, ei nu au dorința asta acerbă de a reuși pe care am avut-o noi. Noi am avut o disperare de a face și disperarea asta de a munci.

Tudor Chirilă

Tinerii, obrăznicia și tabuurile sexuale

Suntem o generație de părinți care spune foarte des: „păi, bă, dacă eu așa am crescut, așa să crești și tu”. Dar nu e ok. Eu nu concep ca un profesor acum să-mi bată copilul, cum ne băteau pe noi. Eu am fost bătut, am fost abuzat emoțional, fizic, am fost tras de ureche. M-a format în frică, m-a format în yes man-ul ăla. Vezi câte un tânăr și îi spui: „ce obraznic ești”. Păi, da, că noi am fost obișnuiți să tăcem din gură, să nu spunem nimic. Când ne răspunde un tânăr, e obraznic. N-am invocat niciodată chestia asta și nici de-al dracu n-am s-o fac: „bă, știi câți ani am? Ar trebui să mă respecți”. Dacă nu mă respectă, n-a avut de-acasă sau pur și simplu nu m-am impus.

Dar să ne gândim de unde venim noi, să ne gândim la tabuurile sexuale de pe vremea noastră. Să ne gândim că noi venim dintr-o societate în care homosexualitatea era pedepsită prin lege, cu articol în Codul Penal.

Nu vorbeau părinții despre sex. Să ne aducem aminte că întreruperile de sarcină se făceau pe ascuns. Câteodată se murea din infecții.

Pentru că ai menționat asta. Se dezbate foarte mult subiectul educației sexuale în școli. Crezi că ar trebui introdusă la ore? Tu ți-ai lăsa copiii să facă ore de educație sexuală la școală?

Eu cred că se interpretează greșit educația sexuală ca fiind felul în care copulăm și ne împreunăm. Educația sexuală e despre altceva, e despre prevenție, e despre consimțământ, e despre a-ți cunoaște corpul, este despre a înțelege că tu trebuie să fii stăpân pe organele tale genitale, pe lucrurile tale intime. Cred că educația sexuală trebuie să fie despre evitarea revange porn-ului, care este o mișcare foarte puternică acum și am întâlnit cazuri aproape și de mine, de cercul meu. Despre faptul că tinerii sunt foarte ușor de păcălit și pot ajunge foarte ușor în situația de a distribui conținutul lor intim și chestia asta poate ajunge publică. Poate fi o traumă uriașă.

„Cum pot preda profesorii educație sexuală dacă nu sunt pregătiți pentru asta?”

Educația sexuală cred că ar trebui să se predea transdisciplinar. Adică să nu fie o materie în sine, ci să fie împărțită între profesori, cum ar fi biologie, sport, dirigenție și toți profesorii ăia să comunice. Pentru că altfel, educația sexuală oricum ți-o face anturajul.

În același timp, sunt mulți părinți care cred că lucrurile astea ar trebui discutate acasă.

Da, dar uite, de exemplu, eu sunt un părinte care nu știe să o facă acasă. Trebuie să vorbesc cu un psiholog. Nu cred că tot timpul știm noi, ca părinți, ce este perfect. Ok, vine un copil de 5 ani care începe să testeze și să se atingă la organele genitale. Copiii fac asta la 4-5 ani. Și vine și întreabă: tata, dar de ce am erecție? El nu știe să spună „erecție”. Dar te întreabă la 5 ani. Tu ce răspunzi? Cum răspunzi, ca să nu-i creezi o traumă sau ca să faci chestia asta treptat? Sincer, mi se pare important să vorbesc cu un psiholog.

Eu m-aș feri să cred că dețin adevărul absolut.

Dar majoritatea profesorilor sau nu știu, un procent mare din profesorii din sistemul de educație sunt din generația noastră, care am crescut cu aceste tabuuri sexuale. Cum pot ei să predea educație sexuală dacă nu sunt pregătiți pentru asta? Asta e întrebarea. Noi am crescut în frică, în denial (negare), în lipsă de informație vizavi de chestia asta, în mentalități de intoleranță. Aici nu e vorba de a-ți converti cineva copilul la o minoritate sexuală sau alta. Nu cred că despre asta e vorba. Cred că este o falsă problemă.

Folosirea prezervativului face parte din educația sexuală? Sarcinile nedorite, sarcinile minorelor, fac parte?

Unde suntem campioni.

Unde suntem campioni. Bine, suntem campioni și la obezitate, dar asta e altă discuție. Dar noi nu facem educație sportivă. Noi nu facem educație, lasă educația sexuală. Hai întâi să facem educație și din a face cu adevărat educație vor decurge toate subtipurile de educație.

Școala trebuie să-l ajute pe copil să facă ce-și dorește

Ai vorbit foarte mult despre sistemul de învățământ finlandez. Ce ar trebui să preia România din acest sistem?

Flexibilizarea și flexibilitatea sistemului de educație. Posibilitatea de a avea un sistem de educație care cu adevărat să pună copilul în centru. Și când spun să pună copilul în centru înseamnă că sistemul de educație ar trebui să îl ajute pe copil să facă ce-și dorește cu adevărat, mai ales că trăim într-o țară în care foarte mulți tineri cu care am vorbit se plâng de faptul că familiile intervin brutal în alegerea profesiei și în viitorul lor.

Și astfel, avem o sumă mare de nefericiți care ar vrea să facă altceva, dar n-au curajul să lupte cu familiile lor. Și n-ar trebui să existe asta. Sistemul de educație ar trebui să-i ajute și pe părinți, și pe copii în depistarea pasiunii.

Felul în care familia colaborează cu școala în sistemul finlandez este o chestie care e funcțională cu adevărat. Posibilitatea copiilor de a-și alege module. Și învățământul pe module scurte mi se foarte interesant. Copiii, începând cu clasa a șaptea, își pot alege materiile și tot ce e mandatory (obligatoriu, n.r.) e doar 30 la sută, cam atât, în educația finlandeză.

Acest no one is left behind (nimeni nu este lăsat în urmă, n.r.) în sistemul finlandez este foarte important. Noi avem un sistem care este foarte centrat pe elite. Or, din punctul meu de vedere, popoarele care performează sunt popoarele cu mediocrități dezvoltate, cu average people (popor mediu, n.r.) care sunt din ce în ce mai sus. Trebuie ridicată media elevului mediu pentru că un elev de elită va fi întotdeauna un elev de elită în orice sistem.

Dar pe ceilalți îi lăsăm în urmă.

Pe ceilalți îi lăsăm în urmă, da. Noi suntem fericiți că dăm olimpici. Olimpicii vor fi olimpici și în Namibia, și în Congo, și în State, și în UK, și în Singapore. Și în China. Olimpicii au drumul lor.

Iar sistemul finlandez are bine chestia asta.

Fotografie înrămată cu Tudor Chirilă

„Mi se pare mult mai important că fiul meu de 6 ani știe să facă clătite”

Notele cât mai contează la școală? Ca părinte, cât de mult preț ai pune pe note?

Eu mă uit la mine, cu ce am ieșit eu din școală. Cu ce am ieșit eu din școală? Cu nimic. Cu doi profesori buni cărora le mulțumesc și care au făcut cumva altfel de educație cu noi. Pentru că eu am o vorbă: în orice școală românească e un profesor finlandez.

Un profesor care e interesat să-și facă planul de lecție, care, când are două ore de engleză, nu se duce repede acasă, ca în restul de șase să predea meditații. Care încearcă să se conecteze la cele mai moderne metode de predare, care face parte din diverse cluburi, din diverse mișcări cu profesori care sunt cu adevărat pasionați.

Eu, personal, sunt fericit că fii-miu, la 6 ani, îi gătește lui frate-su clătite dimineața. Și dacă de la școala mi se spune că nu adună încă, ok, nu mă interesează, mi se pare mult mai important să facă clătite. Mi se pare mult mai important să știe să umble la aragaz și să taie ceapă cu cuțitul fără să se taie.

Noi nu ne dăm seama câtă teorie poate să derive din practică. Pentru că în Finlanda nu se predă fizică. În Finlanda se predă bicicleta. Și bicicleta are trei componente: geografie, fizică și matematică. La matematică învățăm despre forme: triunghi, cadru, spițe, cerc, tot. La fizică învățăm despre transmisie, pinion mare, pinion mic, de ce bicicleta are două pinioane egale, când merge cel mai ușor, tracțiune, transmisie, frecare, cauciuc și așa mai departe.

Părinții români au devenit profesori

Și la geografie învățăm pe unde ar fi mișto să ne dăm prin Finlanda cu bicicleta, prin ce munți, prin ce păduri, pe lângă ce râuri, unde faci downhill, unde faci uphill, ce tipuri de pietriș sunt. Și așa copilul învață geografie. Predai pe module și de fapt îi faci să învețe și să țină minte. Da, munții ăia sunt acolo unde mă dau cu bicla foarte abrupt.

Dar noi avem „România educată”, o colecție de 137 de pagini de banalități.

Ai citit proiectul? Ce măsuri pot fi și merită implementate?

Până nu acordăm educației niște experți tehnocrați, non-politizați, care să aibă un mandat pe 10, 20, 30 de ani – pentru că educația nu se reformează în mandate de patru ani, din păcate.

În ziua de astăzi, copilul ar trebui să nu știe că este evaluat. Tu așa evaluezi cel mai bine un copil, când el nu știe.

Nu văd nimic în „România educată” despre felul în care se va renunța la această piață neagră a meditațiilor care este de fapt consecința unui sistem mort. Nu văd metodologia de mutare a orelor remediale în școli pentru copiii care au nevoie.

Și ok, profesorii să câștige ore suplimentare. Dar copiii noștri sunt obosiți, asta este marea problemă. Tu copilului trebuie să-i dai posibilitatea ca, atunci când ajunge în familie, să nu-și transforme părinții în profesori. Părinții români sunt profesori care vin când apucă și fac ore cu copiii lor. Așa ceva nu poate să fie ok.

Familia trebuie să fie complementară cu educația. Eu trebuie să-l învăț pe copilul meu alte lucruri care țin de alte aspecte ale educației. Nu trebuie să-i explic ecuația de gradul I că nu a avut la școală timp sau după-aia să-l dau la meditații că nu știe integrale.

Mai este valabilă scrisoarea pentru liceeni din 2009?

Da. Mai mult ca oricând.

„Ne salvăm singuri”

Ce le-ai scrie astăzi fiilor tăi?

Același lucru. Ne salvăm singuri, suntem o țară în care e greu să faci copii. Într-o țară occidentală, civilizată, statul îi ajută pe părinți să aibă copii. Statul în România nu-i ajută pe părinți să aibă copii.

Știu că nu îți place să te consideri model pentru tineri, dar ei te iau totuși drept model. Te simți responsabil pentru influențarea lor sau pentru influențarea unor decizii pe care le-ar putea lua?

Nu, dar eu am spus întotdeauna că chestia asta cu responsabilitatea merge până la un punct. Statul are datoria să îi învețe pe copii să discearnă, să învețe să navigheze, să învețe să deprindă o știre corectă, să învețe să gândească. Se plasează responsabilitatea, în curtea influencerului, dar nu se plasează deloc responsabilitatea în curtea școlii care să contribuie la gândirea critică a copiilor și la posibilitatea lor de a detecta binele de rău..

Ce face școala ca un copil să aleagă singur dacă ce zice Chirilă e bine sau rău? Până la urmă ce, eu nu sunt un om care poate să greșească? Pot să greșesc, e o lume în care vorbim, ne exprimăm, folosim social media ca să spunem lucruri.

Întâmplător am destul de multă atenție în ceea ce spun și încerc să documentez ce zic, când zic. Dar sunt alți oameni care o fac fără probleme. Nu poți să plasezi doar în curtea lor responsabilitatea relației influencer-influențat.

Cristina Radu

jurnalist

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. Din 2018 învață să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, și acoperă domeniul administrației publice locale. Îi place Harry Potter, are doi motani răsfățați și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

tudor chirila, interviu tudor chirila, educatie finlanda, educatie tudor chirila, copii tudor chirila

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile