Tabără de vară în care elevii se joacă de-a studenții. Cămin, cantină, sesiune, distracție
Universitățile mari organizează în fiecare vară tabere pentru elevi din toată țara în care este simulată viața de student, cu tot ce înseamnă ea. De la cazarea în cămin, mâncarea la cantină, la cursuri și seminarii și în final, cu temuta sesiune. „Restanțele” rămân pentru când vor fi studenți cu adevărat. Oana Ene, elevă în clasa a unsprezecea la un liceu din Buzău, a participat la școala de vară a Universității din București și a povestit pentru Școala 9 experiența sa.
Acum două săptămâni pășeam timidă în campusul de la Grozăvești, după un drum plictisitor cu trenul de la Buzău la București. Drum cu care ar cam trebui să mă obișnuiesc, fiindcă peste un an îl voi face periodic. Sper. În jurul meu zeci de fețe necunoscute zâmbeau prietenos, conducându-mă spre camera 217 din căminul D. După o experiență cât se poate de amuzantă cu o cheie blocată în ușă, deja începeam să mă simt mai confortabil cu noul statut. Cel de student. Deși abia trec într-a doișpea.
Muzica ce se auzea până în zori, plimbările la 3 dimineața prin București și coborâtul scărilor căminului ce-ți luau în jur de zece minute, toate acestea au făcut săptămâna în care m-am jucat de-a studenta să fie diferită de tot ce-am mai trăit.
120 de elevi din toate colțurile țării, reuniți în Grozăvești
Pe scurt, acest eveniment - UB Summer University, pe scurt UBSU, și-a propus ca elevii de clasa a unsprezecea din toată țara să poată simți pe pielea lor, în opt zile, cât mai mult din atmosfera anilor de studenție, respectând, desigur, normele de protecție specifice actualei pandemii de Covid-19.
Tabăra a avut două serii, în iulie, și a adunat 60 de participanți din toată țara. Eu printre ei.
Elevii care au încheiat clasa a XI-a pot în acea săptămână să experimenteze tot ce implică viața studențească, de la cursuri și seminarii specifice fiecărei facultăți, la acțiuni de dezvoltare personală, activități sportive și culturale, dar și familiarizarea cu activitățile asociațiilor studențești.
Am fost cazați în căminele Universității București, din Grozăvești, am luat masa la cantină și am desfășurat activități în campus și în oraș. Am avut un tur al obiectivelor din București, un treasure hunt (vânătoare de comori) foarte bine organizat și diferite concursuri artistice.
„Mai mult decât o tabără de vară, a fost o experiență de viață”
După completarea unui formular și întocmirea unui dosar medical, am fost aleasă să iau parte la această tabără, alături de alți colegi din Arad, Constanța, Bacău, Brăila și alte orașe din țară. În urma repartizării noastre pe facultăți, au urmat zile minunate, în care orele de cursuri s-au îmbinat perfect cu activitățile recreative de după. Festivitatea de deschidere a avut loc în Aula Magna din clădirea Facultății de Drept.
„Tot proiectul a reprezentat pentru mine o șansă să devin mai sigură pe viitorul meu și să devin familiară cu cerințele pe care le propune facultatea. O experiență încheiată cu zâmbete și lacrimi, a fost mai mult decât o tabără de vară”, a spus Elena, elevă din Galați.
„Prin intermediul acestei școli de vară am reușit să descopăr ceea ce vreau să fac după terminarea liceului, dar mi-am făcut și prieteni noi. Statul la cămin, mersul la cursuri și examenul final m-au ajutat să aflu cu adevărat ce înseamnă viața de student”, mi-a spus și Maria.
Eu am fost repartizată la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, așa cum îmi și doream. Am avut ocazia să cunosc o mulțime de profesori universitari care m-au inspirat.
La cursul de italiană am învățat cât de importante sunt cuvintele alese într-o traducere, cursurile de arabă și de chineză m-au făcut să mă bucur că limba română este o limbă fonetică, adică toate cuvintele se citesc exact așa cum se scriu.
La Facultățile de Fizică sau de Chimie, colegii mei au asistat la numeroase experimente și au avut pe mână materiale didactice performante. Cu alte cuvinte, fiecare facultate a reușit să prezinte un rezumat al materiei predate într-un mod deosebit de atractiv.
Cămin, cantină, distracție
Dormitul la cămin a fost pentru mine o experiență total nouă. Camerele noastre au fost pregătite înainte de voluntari și arătau chiar decent. În afară de niște pete cu origine necunoscută de pe pardoseală. Dar atmosfera din cămin eclipsează totul. Iar seara când mergeam la culcare eram atât de obosită după toate activitățile din cursul zilei, încât, oricum, aș fi dormit oriunde.
Mâncarea la cantină a fost foarte bună, neașteptat de bună. La UBSU am mâncat cele mai bune eclere din viața mea. Singurii care au avut mai mult de suferit au fost vegetarienii, care au avut în fiecare zi în meniu cașcaval pane. De aceea, cașcavalul pane a devenit un simbol al celei de-a cincea ediții a universității de vară.
Apoi, în fiecare zi am avut diferite jocuri, activități care să ne dezvolte spiritul de echipă. Am făcut clătite la 4 dimineața în bucătăria căminului, ba chiar în finalul taberei am fost și într-unul din cluburile din Centrul Vechi din București. Când am plecat din club, fiind la o distanță considerabilă de Grozăvești și neavând metrou la acea oră, am profitat de trotinetele electrice de pe stradă.
Examenele de la final de tabără
În finalul taberei am fost supuși „testului suprem” – un fel de sesiune, rezolvând concret teste din ceea ce învățasem anterior. Unii au copiat, alții chiar s-au străduit să rețină tot ce le-a fost predat la cursuri pentru a lua o nota cât mai bună la examen. La limbi străine am avut de făcut traduceri, minicompuneri în rusă și coreeană și multe alte întrebări care mai de care mai originale. Însă, când am văzut subiectele mi-am dat seama cu adevărat ce înseamnă să nu fii pregătit pentru un test. Am luat 9.20. Un bun început de facultate, chiar dacă simulată. Mi s-a spus și că „fără o restanță, nu știi ce-i aia studenția” și fac pariu că eu voi vrea să știu ce e.
Colegii mei de la Matematică, spre exemplu, au avut de rezolvat un șir lung de 50 de probleme. La facultatea de Fizică a fost chiar și o probă practică, iar la științe politice a fost și probă orală. Cu alte cuvinte, a fost extrem de real totul. Au existat și restanțe.
Plecarea din campus, ce a urmat petrecerii de închidere din Centrul Vechi al Bucureștiului, s-a lăsat cu lacrimi, invitații la majorate și promisiuni de revedere într-un timp cât mai scurt, atât din partea participanților, cât și a celor 120 de voluntari.
Cât te ajută voluntariatul
Am încercat să aflu și ce a stat în spatele desfășurării de forțe, cum au făcut voluntarii totul posibil. Organizatorii – voluntarii din ASUB și din asociațiile membre ale acesteia –s-au bucurat și ei de eveniment și de libertatea pe care au avut-o.
„Dacă ar fi să aleg un singur moment memorabil, este acela când am primit badge-urile galbene și cheia de la cameră. Pentru că acele lucruri validau că, într-un sfârșit, începea proiectul pentru care muncisem atâtea luni cu toții”, mărturisește Irina, unul dintre organizatori.
Pentru Sorin, membru al echipei de organizare UBSU, momentul preferat din acest proiect a fost cu siguranță Ziua Asociației. „Asta pentru că am putut să fim noi, fără profesori, fără autorități, doar oameni cu care mă simțeam confortabil. Practic, mi-au plăcut momentele în care am fost implicat direct. Momentele care m-au făcut să mă simt mândru de mine. Mândru că sunt parte din ceva mai mare.”
„Mi-a plăcut atunci când am realizat că majoritatea profesorilor sunt dispuși să ne ajute, deși mereu i-am văzut așa ca pe niște «villains» (răufăcători, bandiți, n.r.). Dar după ce am vorbit cu ei, ne-am văzut, am organizat cursurile, mi-am dat seama cât de pasionați sunt de ceea ce fac. Îi respect enorm”, a spus și Costel, membru al Asociației Facultății de Limbi și Literaturi Străine.
Pe lângă orientarea profesională, ni s-a arătat și importanța înscrierii în astfel de asociații studențești, care, pe lângă plusul pe care îl pot aduce unui CV, ne ajută și în parcursul nostru ca oameni. Fiecare universitate dispune de astfel de asociații în care, în fiecare an, au loc procese de selecție pentru noi membri.
Sfaturi pentru viitorii studenți
Mai am un an până când voi da la facultate. Un an cu bacalaureat, un an cu amenințarea valului patru al pandemiei. Așa că am încercat să adun și sfaturi care să mă ajute în tot acest timp, să-mi dea scop. „Sfatul meu pentru viitorii studenți este să-și urmeze curiozitățile și să încerce să își aleagă domeniul sau direcția în funcție de ceea ce le place. Dacă vor lucra cu plăcere, vor avea și rezultate bune”, a spus Alexandra Ilina, profesor universitar și absolventă a Școlii Doctorale de Studii Literare și Culturale, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB, în cotutelă cu Universitatea Sorbona din Paris, Franța.
„Un alt sfat ar fi să încerce să creeze mici grupuri de lucru sau de discuție cu prietenii sau colegii: o carte citită și discutată cu alții e mereu mai bine înțeleasă decât una despre care nu discutăm. În plus, încurajez învățarea a cât mai multor limbi străine. Ele ne deschid alte sisteme de înțelegere a lumii. În plus, se plătesc bine. Google translate e departe de-a fi un înlocuitor”, a mai spus profesoara.
Ca UBSU, există multe alte proiecte ce vizează același scop, plasate în aproape toate centrele universitare ale țării. Se pot înscrie cei care în vara lui 2022 vor termina clasa a XI-a. Câteva dintre acestea sunt:
- Junior Summer University (JSU), care oferă posibilitatea elevilor absolvenţi de clasa a XI-a de a lua contact cu mediul academic clujean şi învăţământul superior din Universitatea Babeș-Bolyai;
- Junior Summer MedSchool – JSM, unde absolvenţii clasei a XI-a pot experimenta viaţa de student în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca;
- Universitatea de Vară pentru Elevi (UVE), care simulează viața de student din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.