Într-o casă pe poarta căreia e scris alb pe albastru „Cu cărțile pe uliță. Educație pentru copii”, Relu Voicu o așteaptă împreună cu Patricia, nepoata lui, pe Danela, o elevă de clasa a VI-a, să lucreze împreună probleme la geometrie.
Relu Voicu, 51 de ani, a scris scenarii de televiziune în București înainte să devină profesorul de ore gratuite al câtorva elevi din Scrioaștea, satul natal din Teleorman. „Cu cărțile pe uliță” este numele asociației pe care a fondat-o în 2019 ca să pună bazele unei educații alternative în zonă.
Povestea a început pe 9 august 2018, înaintea protestului diasporei din Piața Victoriei. Relu a publicat un mesaj pe Facebook: ca să-i determine pe bucureșteni să iasă din case, a scris că vine și el la miting și va cheltui pe drum cei 100 de lei strânși ca să-i cumpere niște cărți fiului său. Atunci, șapte necunoscuți – printre ei și fostul activist civic Cătălin Teniță – s-au oferit să plătească acele volume. „Nu puteam să primesc, dar m-am gândit că, dacă sunt oameni care vor să facă ceva pentru copii, poate o să facă pentru toți de aici”, își amintește Relu.
După vreo trei zile, a postat pe Facebook un text despre cum ar vrea să adune cărți pentru copiii din sat și să construiască o bibliotecă. Iar prietenii din online au donat. Lidia Bodea, directoarea Editurii Humanitas, a fost printre primii care i-au trimis mesaj că vor să se implice. „Nu eram pregătit, nu aveam scenariul făcut! Mă gândeam cum să scot la poartă cărțile primite”, povestește Relu. Avea în curte câteva placaje păstrate după o amenajare, le-a dus la poartă și a așezat primele cărți pe ele. Dar „nu a fost nicio înghesuială” din partea copiilor, cum nu e nici astăzi. Câteva luni a făcut lecții cu câțiva dintre ei afară, „pe buza unui șanț”, dar când a sosit iarna n-a mai putut. Atunci, Humanitas a echipat cu tablă, scaune și mese o cameră din casa lui care ar fi trebuit să fie noul dormitor al fiului.
Biblioteca cu rafturi albe
Patricia, o adolescentă sigură pe ea, e într-o zi de miercuri în această cameră din casa lui Relu, amenajată special pentru lecții, pentru că are vacanță. A fost elevă a școlii din sat până anul trecut, iar acum e într-a IX-a la un liceu din București.
În biblioteca cu rafturi albe din încăpere își așteaptă cititorii volume clasice ca „Moromeții” de Marin Preda, dar și recente precum „Jurnalul unui puști” de Jeff Kinney – Patricia își amintește că au împrumutat-o câțiva dintre copiii care veneau la lecțiile de matematică. Ea încă n-a citit-o, dar în biblioteca asta a găsit cărți de Mihail Drumeș și Mario Vargas Llosa care i-au plăcut mult.
Cu toate că au de unde alege, elevii nu prea împrumută cărți de-aici, spune Relu. Nici de la mica bibliotecă a satului, închisă în această zi de vacanță. Un reportaj din septembrie 2019 arăta cum erau ținute volumele acolo: în moloz și praf. Când se mai juca prin zonă și ușa era deschisă, Patricia vedea mizeria dinăuntru. Cât a fost elevă în Scrioaștea, n-a avut toaletă în școală și nici apă caldă. Ca în cele mai multe sate din țară și-aici lipsește canalizarea.
Lecții până la 21:00
Pe Danela o aduce tatăl ei, ca de obicei, cu bicicleta la poarta lui Relu. Fata pășește timidă în camera de lecții din cauza musafirilor. Nemulțumită de cum îi stă părul, își păstrează fesul pe cap. După ce se așază pe un scaun, Relu îi pulverizează dezinfectant pe mâini.
Danela scoate din sacoșă o foaie scrisă de mână și i-o dă lui Relu; a citit 70 de pagini din al doilea volum „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu și le-a rezumat. A venit momentul „să-și facă mâna și la română”, spune Relu, cu care lucrează în general la matematică, în special la geometrie: „spaima copiilor”. Printre lucrurile pe care le-a luat cu ea astăzi e și o tabletă. Asociația a primit cinci și Relu le-a împărțit copiilor.
În trening și papuci de casă, Relu însemnează un exercițiu într-o carte de matematică de-a VI-a, iar Danela ia un marker bun – cele uscate se așază în colțurile geamului – și scrie informațiile problemei la tablă. Se ridică pe vârfuri ca să pornească de sus. „Citește bine ca să înțelegi”, îi spune Relu. „E o problemă mișto. Fă-ți un plan, să ai unul-doi pași ar fi ideal”. Cu ocazia asta recapitulează bisectoarea și mediatoarea.
Danela a început să învețe cu Relu într-a IV-a pentru că voia să se descurce mai bine la școala din Scrioaștea, unde nu înțelegea cum predau profesorii. Din cauza asta, din clasa a V-a s-a mutat la o școală din Roșiorii de Vede, la 7 kilometri de sat. Colegii din Scrioaștea îi spuneau că e tocilară, căci îi plăcea să învețe și unii chiar o necăjeau că lucra în plus cu Relu. O întrebau: „De ce te duci la Relu, ești săracă?”. Directoarea școlii nu vede cu ochi buni activitatea lui și nu-i încurajează pe elevi să ia ore suplimentare. „Spunea doamna directoare că nu înveți copiii bine”, îi zice Danela lui Relu. Nu-i o surpriză pentru el.
Cu gândul că poate copiilor le era rușine să strige la poartă pentru cărți, le ducea el cu sacoșa pe bicicletă la școală. Ține minte că într-o zi directoarea l-a apucat de braț și l-a scos afară. Relu crede că îi deranjează pe profesori faptul că de la orele lui copiii pleacă cu mai multe cunoștințe și că la școală se vede nivelul celorlalți elevi.
În timpul școlii, Danela venea cât de des putea la lecții seara, direct de la școală, uneori se întâlnea pe drum cu alți copii și mergeau împreună. În vacanța asta de-o lună s-a ținut de treabă cam în fiecare seară, de la 18:00 până pe la 21:00, după care o ducea Relu la poartă. De ce perseverează? Pentru că altfel n-ar fi știut nici măcar cât știe acum, spune Danela.
Relu ar mai fi chemat două eleve azi, 28 aprilie, la lecții, dar sora uneia a avut COVID și încă nu vrea să strângă mai mulți copii. Și nici nu prea mai sunt așa mulți interesați de ore. Pe la începuturi, în 2018 și 2019, participau constant între 10 și 12 elevi de I-VIII, dar au mai renunțat. Acum vin frecvent șase. Din câte știe, sunt cam 300 de copii în sat.
În casa asta, Patricia s-a pregătit cu Relu pentru Evaluarea Națională. „Făceam exerciții până noaptea la geometrie”, își amintește ea. „La școală nu înțelegeam ce ne explica profesorul de matematică. Ni l-au schimbat în clasa a VIII-a”.
Patricia s-a înscris la liceu în București și s-a mutat acolo în chirie cu mama ei. Pot plăti chiria datorită unei burse de studiu de la o fundație și susținerii lunare din partea unei românce din străinătate care a văzut-o în pozele lui Relu pe Facebook. La ceva timp li s-a alăturat fiul lui Relu, și el licean. Evaluarea Națională a băiatului a fost motivul pentru care Relu s-a întors din București în Scrioaștea, unde copilul de clasa a V-a rămăsese cu mama. A făcut lecții cu el patru ani și așa s-a apropiat de materia școlară. Fiul lui a mers doi ani la un liceu din Roșiori și-apoi l-a transferat în Capitală pentru noi oportunități.
Relu a fost elev la aceeași școală din Scrioaștea, dar în comunism. „Diferența dintre sat și oraș există dintotdeauna”, spune el. „La matematică, deși aveam un profesor respectabil, singurul din clasă care înțelegea geometrie era copilul lui. Era evident că lucra cu el acasă”. Atunci nici nu-și imagina că ar putea cineva să pornească un proiect precum cel al asociației „Cu cărțile pe uliță”.
„O profesoară fantastică” a descoperit abia în liceu, la Roșiori. Preda limba română și se apropia de pensionare. Îl entuziasma modul în care profesoara comenta poemele lui Eminescu, iar el era printre cei mai activi la ore, deși, fiind băiat, se cam jena să vorbească despre poezii.
Lipsă de susținere din partea primăriei și școlii
„Se spune că mulți copii au pierdut din carte în pandemie, dar mulți erau la fel și înainte. Unii puteau să intre în online și nu au vrut”, explică Relu. Îl întristează că Teleorman ajunge mereu pe ultimele locuri în ce privește promovabilitatea la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Anul ăsta, o elevă de-a VIII-a care ajunsese pasionată de geometrie și se descurca bine încă dintr-a VI-a a renunțat la orele cu el chiar înainte de examen. „E marele regret”, spune Relu. „Toate gândurile lor sunt la plimbări și băieți. O fi vârsta, dar unii mai și învață”. Oftează: „Suntem la țară... ” Pe de altă parte, a înțeles că nu poate să aibă „pretenții” de la copii să înțeleagă importanța studiului și nici de la părinți, căci cartea a lipsit din viața multora. Tatăl Danelei o îndeamnă să învețe, dar astea sunt excepții, mai spune el.
O mamă și-a adus fiica la lecții, însă i-a cerut lui Relu de la poartă să nu-i facă fetei poze, cu atât mai puțin să le urce pe Facebook. N-a aflat motivul femeii, dar bănuiește că voia să păstreze secretul față de profesorii școlii. Relu i-a explicat că activitatea e deschisă celor care doresc să descopere cum se desfășoară orele lui și că n-o poate da la o parte pe fiica ei în timpul fotografiilor. Au plecat. Din ce-a observat, unii copii se lasă de școală după clasa a VIII-a sau sunt admiși la licee din Roșiori cu media 4. Anul trecut s-a uitat pe o listă finală cu elevii din Scrioaștea care au intrat la cele câteva licee din Roșiori și a recunoscut numai vreo trei. Parcursul lor depinde și de familie, că alții, de pildă, pleacă la muncă în străinătate.
Când l-a rugat pe fostul primar să-i găsească un spațiu mai mare pentru lecții, acesta l-a refuzat. Fără să se intereseze cine erau copiii pe care-i ajuta Relu, în 2019, fostul primar spunea despre elevii din clasele primare: „Sunt sigur că-i învață pe ăia care fură. (...) Deja sunt infractori”, iar directoarea școlii, Angelica Pîrvulețu, afirma: „Acest proiect nu are legătură cu școala, nu există un parteneriat. Din ceea ce am văzut din postările de pe Facebook nu are decât copii din familii dezorganizate, mai sărace”. Școala 9 a contactat-o pe directoarea instituției de învățământ pentru un punct de vedere, dar până la publicarea materialului nu am primit niciun răspuns.
Gândul că o să plece copiii cu ceva în plus după lecții îl motivează pe Relu să continue orele, la fel și faptul că i-a cunoscut pe Lidia Bodea, directoarea Editurii Humanitas, pe fostul activist civic Cătălin Teniță și pe Mari (Brânda) Tudor, directoarea Editurii Universității de Vest din Timișoara. În acești ani, pe Lidia Bodea a sunat-o de mai multe ori când s-a simțit descurajat și l-a susținut să meargă înainte. „Am vrut de multe ori să renunț. Și faptul că s-ar bucura unii dacă aș renunța mă ambiționează”, spune Relu. Cătălin Teniță și Mari Tudor sunt ceilalți doi fondatori ai asociației.
„Nu știam că există și o altă lume dincolo de gardul meu”
Deocamdată Relu nu mai scrie scenarii, însă îi mai vin idei pe care le notează. Pe lângă lecțiile cu elevii, urcă rezolvări la geometrie pe Youtube, unde are peste 600 de abonați.
Câteva persoane donează constant pentru asociație și oricât de mică e suma, contează. De mai multe săptămâni Relu caută să angajeze un fundraiser, a anunțat și pe Facebook, însă n-a găsit pe nimeni. Ar putea lucra de la distanță și ar avea asigurat trei luni un venit lunar de 1.000 de euro plus bonus, în funcție de rezultate. De ele ar depinde și prelungirea colaborării. Distanța de București – satul e la 120 de kilometri – și de alte orașe mari i se pare o problemă, pentru că promovează mai greu asociația, iar accesul, inclusiv al jurnaliștilor, e limitat.
Scriitorul Aurelian Dumitrescu, ține minte Relu, spunea: „Nu știam că există și o altă lume dincolo de gardul meu”. Se întoarce spre Danela: „Te-am întrebat odată dacă-ți place la țară”. Fata îi răspunde zâmbind: „Și am spus că da”.
În ciuda realității de la sat, Relu are un vis: să ridice un centru cultural pe care să-l transforme apoi în școală gratuită până la clasa a VIII-a pentru copiii din Teleorman, să aibă o alternativă educațională. Pentru asta, din donații, a cumpărat cu 10.000 de euro în sat un teren de 1.000 de metri pătrați. „Vreau să aducem profesori cu vocație, să aibă drag de așa ceva, să fie provocați să facă performanță”, spune Relu. „Sună scenaristic, nu? Sunt destul de realist, știu că e greu de făcut, spre imposibil”.
