Vara mea la festivaluri

<p>Înainte de festival eram stresată: de tabăra pentru adolescente pe care o organizam, de faptul că am Bacul la anul și că nu fac nimic cu vara mea. La MOX (Music Outdoor Experience) nici măcar n-am avut semnal și a fost super cool că n-a fost nimeni. Nu m-au sunat părinții în trei săptămâni, le-am zis doar că sunt vie și nevătămată. Nu mi-a mai păsat de nimic. Simțeam că <em>I am having fun</em>, că totul e OK, vorbeam despre o groază de chestii. Numai lucrul ăsta, că erai departe de părinți și nu e nimeni să-ti spună că trebuie să faci asta, nu vezi o groază de oameni stresați, grăbiți… Toată lumea era relaxată.</p>

<p>Când am ajuns la MOX, undeva în Valea Drăganului, ne căutam loc unde să instalăm cortul. Arăta super <em>nice</em>. Ca gașcă, am plecat de acasă două grupuri diferite și ne-am unit în gară.</p>

<p>Eu cu Răzvan am început să vorbesc <em>random</em>, pe la începutul anului, și ne înțelegem super bine, avem valori commune. Trece clasa a XI-a, e cel mai mic, îi ziceam „copilul nostru”. La MOX a trebuit să semnez că sunt adultul responsabil pentru el. Când eram la cort și ne pregăteam să mergem să jucăm Cards Against Humanity, mi-a spus Marian: „Nu-ti iei cizmele și pelerina de ploaie?”. Mi-am luat doar pelerina, am zis că nu sunt proastă să-mi iau cizmele, că nu plouă. Și atunci a început să plouă extrem de tare, singura zi în care a plouat la MOX. Am găsit totuși un loc acoperit. Am jucat Cards cu oameni necunoscuți. Când am făcut poza asta, doar mai picura. Eu și Răzvan dansam.</p>

<p>La MOX am jucat Cards Against Humanity în continuu, știu pe de rost toate cărțile alea și știu ce merge la fiecare, ce ar alege fiecare. Aici eram undeva pe pătură, pe iarbă.</p>

<p>Răzvan (stânga) și Marian (dreapta) se cunosc de mai mult timp. Aici împărțeam un hamac cu Marian, n-aveam chef să facem nimic. Pătura asta am primit-o anul trecut, când am fost un an în SUA într-un schimb cultural, în Albuquerque, New Mexico. Îmi place că e foarte confortabilă și ține și de cald, dar și că e de la maică-mea gazdă.</p>

<p>Ne întorceam de la MOX ca să mergem la Electric Castle și erau foarte puține microbuze și foarte mulți oameni. Am întrebat un nene cu o dubă: „Bună ziua, mergeți jos?”. El a zis „Da”. Noi: „Cât costă?”. Era OK, dădeam trei lei în plus. A trebuit să mai găsim vreo patru-cinci persoane.</p>

<p>Pentru mine a fost prima dată la Electric Castle, Marian mai fusese cel puțin o dată. Aici sunt Cristina și Marian, la cortul unde am dormit și eu uneori. Cortul meu îl udase ploaia super tare, iar eu aveam și bagajele acolo. Erau mașini de spălat în camping, le-am dus acolo. Apoi m-am rugat de oameni din festival să-mi dea un sac de dormit, am primit și am dormit cu sacul în alte corturi.</p>

<p>Ne-am dat și în roata de la Electric Castle, dar doar eu și Răzvan voiam să cheltuim bani pe asta: 15 lei. Voiam să vedem tot festivalul și muream de plictiseală. A fost OK. Era drăguț sus, dar nu mi s-a părut <em>wow</em>. Merită să dai 15 lei, dar doar o dată în viață. </p>

<p>Eram morți de oboseală după o noapte albă. Am dansat până la 8-9 dimineața la scena Booha, numai eu și Marian am rămas până dimineață. Și am zis: <em>Fii atent, avem timp liber, mergem la hamace (pe care le-am căutat o grămadă), dormim jumătate de oră, doar jumătate de oră și apoi mergem să explorăm</em>. Am dormit două ore. M-am trezit și m-am luat de el că de ce doarme. Voiam să mergem după gratuități. Băuturi gratis, toate nebuniile astea.</p>

<p>Aici eram cu Cristina (stânga) și Andreea (dreapta), mâncam și vorbeam. Andreea e din Brașov, e studentă la Sănătate publică în Cluj. Acum intră în anul doi de facultate și merge cu bursă Erasmus în Danemarca.</p>

<p>Marian căuta ceva în cort și aproape l-a dărâmat. Cred că era ultima zi de Electric, pentru că a plouat super tare tot timpul și era un nămol imens, apoi la final au pus piatră pe jos. Prietenia mea cu Marian e foarte interesantă. Suntem prieteni din grădiniță, iar în primară și gimnazială ne povesteam absolut orice. Apoi am mers la licee diferite, ne întâlneam destul de rar, dar când ne întâlneam ne spuneam tot. Ne-am dat seama că o prietenie nu înseamnă să vorbim în fiecare zi, ci e despre conexiune și despre cum ne facem fericiți unul pe celălalt.</p>

<p>Cristina e prietena noastră foarte bună, am fost colegi de liceu și ea trece al doilea an de facultate, la Universitatea Alternativă. Ne-am întâlnit cu ea la Electric și știam că o să stăm împreună. Aici mă rugase să vin cu ea să se spele pe cap în baia din camping.</p>

<p>Abia în ultima zi de Electric am reușit să vorbesc la telefonul ăsta. M-a surprins că era o femeie. I-am zis „Doamne ajută”, ea a zis „Pace”. Am întrebat „Ce mai faci, Doamne?”. Ea: „Uite, vă păzesc pe voi, stau cu Petre, cu Iisus”. Nu mai știu ce am întrebat. Dar era totul foarte ironic.</p>

<p>Pentru că ne simțeam foarte liberi la festival și nu voiam să plănuim nimic, eram <em>go with the flow</em>, la întoarcere ne-am trezit că nu mai sunt bilete de tren și ne-am hotărât să petrecem noaptea în Cluj. Aici eram în față la Mc la 11 noaptea. Ea e prietena noastră Oriana, locuiește în Cluj la cămin și a venit să ne vadă. Am stat patru ore la Mc, apoi am mers la gară și am luat bilete pentru a doua zi dimineață. M-am gândit eu: <em>Sunt niște corturi în Piața Unirii unde oamenii dorm în semn de protest față de Guvern</em>. Așa că ne-am dus la un cort, am „bătut la ușă”, am deschis, am intrat. Era foarte drăguț, că era o păturică, era o <em>fuckin'</em> saltea, noi nu am dormit în luxul ăla la Electric. Nu mai era nimeni. A fost cel mai bun somn din ultimele două săptămâni.</p> <p> </p>

<p>A doua zi, pe la 8 dimineața, am ieșit din cort și am plecat, aveam tren la ora 1 și un pic. Cea mai <em>funny</em> chestie e că, în tren, pe Marian l-a sunat mama lui și l-a întrebat unde a dormit azi-noapte. „La o prietenă”, i-a zis, „stă chiar în Piața Unirii”. Eram odihniți, nici nu ne era foame. La mine nu era niciun regret, nu eram supărată, nu eram tristă, efectiv eram fericită că am avut parte de momente fericite împreună, că am descoperit chestii noi despre noi, chiar ni se părea super amuzant că am dormit <em>random</em> într-un cort în Piață. Eram fericită pentru ce am avut. Am ajuns în Gara de Nord la 9 seara și Marian și Răzvan mergeau înapoi la Focșani. Răzvan a întrebat-o pe mama lui la telefon ce are de mâncare. Ne-am luat în brate și ei au plecat. Știam oricum că ne mai vedem.</p>