VIDEO O femeie de serviciu de la o școală din Rahova își crește singură nepoatele și se luptă cu educația online. „Tot la școală e mai bine”

Mariana Șerban lucrează ca femeie de serviciu la Școala 141 din Rahova. Pandemia i-a dublat volumul de muncă, fiindcă face curățenie și dezinfecție de mai multe ori pe zi iar școala are trei schimburi de elevi. Dar ce o doare e când își vede nepoatele cum se chinuie la școala online: transmisia se întrerupe mereu, sunetul nu e bun. Și-au împărțit mica locuință pe teritorii și după un orar, ca să aibă liniște pentru teme și ore.

***

Le este greu, dar alte familii nu au nici măcar atât. 

În România, 28% dintre copii nu au niciun dispozitiv ca să poată face școală online și 45% dintre profesori nu au pe ce să predea online, potrivit ultimelor statistici publicate de Organizația „Salvați Copiii”. Campania lor de Halloween vine să „sperie România cu cifre despre educație, nu cu monștri”.

***

E o zi de toamnă care anunță câteva raze de soare. Dar în casa Marianei Șerban, într-o sobă mică de teracotă, duduie focul. Fiindcă Andreea, nepoata ei de clasa a patra, va intra la ore și are nevoie de confort. „Am cumpărat o tură de lemne și o să mai cumpărăm”, spune femeia, dar pe chip i se vede îngrijorarea.

Francisca, cealaltă nepoată, este în clasa a șaptea și are ore după-amiaza, așa că acum o mai ajută pe cea mică. Deschid cartea de română, deschid tableta, verifică tema.

Educație cu întreruperi

„Nu prea înțelegem la ore, se întrerupe și nu se aude”, spune Andreea. Ea termină orele și temele pe la două în fiecare zi și de atunci începe plictiseala. Asta dacă nu are norocul să mai găsească alți copii pe stradă. „Șotronul, un doi trei la perete stai, șarpele”, sunt jocurile preferate.

Francisca se simte însă ca într-o cutie. Izolarea este grea pentru copiii mai mari. „Chiar îmi este dor de școală și de orele normale”, spune fata. „Acum, pe net, avem ora de jumătate de oră și nu prea înțelegem nimic din această jumătate de oră. Mai mult de corectarea orei nu putem face nimic”, spune Francisca. 

Când mergea la școală, în regimul hibrid, era mai bine, spune ea. Când era însă în tura de stat acasă, era ca și cum nu ar fi făcut școală deloc. 

„Nu prea înțelegeam nimic, nici la tablă, se și întrerupea pentru că nu prea e bun semnalul la școală și așteptam ca la sfârșitul orelor colegii să ne trimită poză cu ceea ce au scris.”

Bunica lor trebuie să jongleze între stările și problemele fiecăreia. La început, fetele nu aveau nici măcar pe ce să intre la ore, și atunci ea mergea și le lua temele de la profesori, pe hârtie. Dacă nu ar fi primit tabletele de la „Salvați copiii”, se gândea să facă un împrumut ca să le cumpere.

Mama fetelor s-a îmbolnăvit în urmă cu patru ani, are cinci anevrisme cerebrale. Nu își permit un tratament adecvat. Au decis ca bunica să se ocupe de fete și mama le mai ajută din pensia de 800 de lei pe care o are. Tatăl fetelor lucrează în construcții din când în când. Greul cade pe bunică, aflată oricum în pragul pensiei. 

Totuși, Mariana găsește puterea să zâmbească mereu și să-i încurajeze pe cei din jur. Și acasă, și la școală e „mamaie”.

Școala fără îmbrățișări, dar cu implicare

„Toți sunt ai mei, vreo 600 și... Așa îmi zic copiii. Și mă iubesc toți. Dar nu mai pot să-i iau în brațe. Să îi mângâi, pentru că nu mai e voie. Că Doamne-ferește... Izolarea a fost grea. Și am văzut aicea tot ce s-a întâmplat cu ei. Că le-a fost foarte greu. Știți când țineți un câine în lesă și la un moment dat îi dai drumul? Fuge. Așa și ei.”

Munca la școală i s-a dublat, în pandemie. Femeile de serviciu trebuie să fie atente pe unde pune mâna fiecare copil și să vină cu cârpa cu dezinfectant în urmă. 

„Igienizarea e non-stop. A trecut un copil, ștergeam clanțele la ușă, ne duceam la chiuvetă unde se duceau copii, dezinfectam tot, apoi oalele de la toaletă. Și făceam și un pic de supraveghere. Că trebuie să te implici.”

Andreea își pune rucsacul colorat în spate. În glumă. Că nu se va îndrepta prea curând cu el spre școală. Câtă materie pierd și cum se va reflecta asta în viitorul celor două fete, nici nu vor să se gândească. Un studiu UNESCO proiectează că elevii din țările cu venituri mici și medii riscă în viitor să aibă salarii mai mici cu 10% din cauza pierderilor din educația lor.

Trei într-o încăpere, la școala online

Câteva străzi mai încolo, școala a început. Anamaria Chiriac este mama a doi copii, un băiat în clasa a treia și o fată în clasa a șasea. Locuiește împreună cu mama sa și cu copiii în două cămăruțe care însumează 8 metri pătrați. Înainte să primească tablete, făceau cu rândul orele pe telefonul mobil.

În aceeași curte se întâmplă ca trei elevi, copiii Anamariei și nepotul ei, să își facă temele sau să fie la ore, un bebeluș să plângă și un câine să latre în neștire, intrigat de vuietul unei mașini de spălat.

Fiecare reușește să-și găsească însă concentrarea. Stau în jurul unei mese. Pereții casei sunt atât de stricați, că se văd bârnele și lutul roșiatic.

Un asistent social și un psiholog de la „Salvați copiii” au venit în vizită. Fix la momentul potrivit. „Nu pot să mă conectez, n-a mers deloc”, spune unul dintre băieți și îi întinde tableta asistentului. 

De multe ori nu a primit ”acceptul” să poată participa la ore. Ca pe vremuri, când se spunea că problemele sunt ”de la ei”. Nu e opțiunea profesorului, ci a unui sistem complicat care creează nesiguranță copiilor.

Explicația celor de la organizație este că încă se obișnuiesc și profesorii cu platformele educaționale. E ceva nou pentru toți.

Cum lupți cu abandonul școlar în pandemie

„Școala este la școală și nu acasă, pentru că școala oferă un mediu special educației și atunci copilul se conformează. Pe când acasă poate nu are condițiile necesare, o cameră a lui și să fie liniște atunci când intră pe lecțiile online. Mai există frați mai mari, mai mici, care intră în același timp la cursurile online și atunci se creează un haos”, spune psihologul „Salvați Copiii”, Sorina Fekete. 

Organizația s-a mișcat destul de repede și a adus familiei Chiriac tablete de la început. Chiar când profesorii nu aveau ei pe ce să țină ore. Apoi au organizat ore online pentru copiii rămași în urmă. 

Dacă sărăcia se suprapune peste închiderea școlii, probabilitatea ca acești copii să abandoneze este foarte mare. 45 de mii de copii abandonează școala în România în fiecare an. Și nu s-a tras linie încă pentru perioada de pandemie.

Nu e de ajuns ca un copil să vrea să meargă la școală, trebuie să vrea și părintele. Să înțeleagă importanța educației. „Șase clase am făcut. Am avut niște probleme și n-am mai continuat. Acum regret enorm, dar din păcate nu se mai poate face. Se poate, dar e greu. Vă dați seama, am doi copii pe care îi cresc singură și trebuie să le asigur traiul de pe azi pe mâine. Și mă las pe mine să aibă ei”, spune Anamaria. Are doar 29 de ani și lucrează ca menajeră, fără carte de muncă. Pentru ea e important să știe că cei doi copii nu vor avea soarta ei. Și educația e singura soluție.

„Singura soluție este efectiv să ne deplasăm la locul unde se află copilul și să facem acea consiliere școlară, psihologică. De cele mai multe ori așa am lucrat, fără să intrăm în casă, am stat undeva unde să putem discuta aceste probleme și să le rezolvăm”, mai spune Sorina Fekete de la „Salvați Copiii”.

Pentru Anamaria și copiii ei e aproape un noroc că locuiesc totuși în Rahova și nu într-un sat uitat într-un colț de Românie. 1,2 milioane de copii sunt în risc de sărăcie și excluziune socială în țara noastră. Unu din trei adulți sunt la fel, în risc de excluziune, ceea ce înseamnă că nu se pot angaja, deci nu au din ce trăi. Cercul vicios al sărăciei. 41% dintre copiii români sunt analfabeți funcțional și 2 din 20 părăsesc timpuriu școala. Dar înainte de a fi cifre, acești oameni sunt elevi, părinți, oameni.