Elevii profesorilor cu salarii peste nivelul pieței au rezultate mai bune la școală, au concluzionat studii din Statele Unite și Marea Britanie. În plus, profesorii își dau interesul să facă performanță. Au existat și excepții în țări precum Indonezia și Uruguay, unde au crescut salariile, însă nivelul elevilor a rămas același; cu toate că erau mulțumiți de venitul majorat, motivația profesorilor de-a se autodepăși n-a crescut.
„Motivația la locul de muncă e determinată de mai mulți factori, nu numai de remunerație”, spune sociologul Radu Mălureanu pentru Școala 9. Recunoaște că salariul e important, dar amintește alte câteva elemente relevante: calitatea relațiilor umane și a „obiectului muncii”: curricula și metodologia de predare. La fel de însemnate sunt, consideră specialistul, predictibilitatea factorilor negativi – schimbările sistemice, de pildă, ar trebui să fie rare – și perspectivele de avansare.
În învățământ „cadrul normativ este stufos și plin de obstacole pentru un om obișnuit”, precizează Mălureanu, ceea ce reprezintă încă o presiune pe umerii profesorilor. „Sistemul educațional e stresant și cu alocări de sarcini iraționale; cadrele didactice stau foarte mult în afara orelor să efectueze activități birocratice: rapoarte, statistici, inventare”.
Reconversie profesională sau emigrare
Dacă salariile din educație ar continua să crească, pe termen lung s-ar observa o îmbunătățire în privința rezultatelor elevilor. Dar schimbările nu se văd de pe-o zi pe alta. „Dacă ar fi așa de simplu, să modifici salarii și să ai apoi rezultate mai bune, cred că ar fi fost plin de scenarii optimiste ale reformei”, subliniază sociologul.
Iar în caz că amânarea majorării salariale se va perpetua, fracturile deja cunoscute din sistem se vor adânci în următorii ani. „Cum deja există factori demotivanți, atât ar mai lipsi, să determinăm cadrele didactice atâtea și cum sunt, să dorească să plece. Reconversia profesională sau emigrarea ar fi fenomene care ar atinge rate mai mari, în opinia mea, pe lângă degradarea continuă a calității învățământului”, explică Mălureanu consecințele.
Recunoașterea socială, un alt element-cheie
Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Facultatea de Psihologie din București, crede, de asemenea, că, pe lângă salariu, contează și alți factori. „Unele teorii despre motivație spun că salariul poate demotiva”, explică acesta. „Un salariu care ridică semne de întrebare asupra existenței poate, într-adevăr, să îndepărteze de învățământ resursa umană valoroasă sau să o demotiveze pe cea care rămâne”.
Recunoașterea socială, mai spune el, se numără printre factorii care-i mențin în sistem pe cei care aleg profesoratul, considerat „o meserie transformatoare, schimbătoare de societate”. În România, e nevoie ca societatea să așeze această profesie „pe o poziție fruntașă”, subliniază Pânișoară.
Cum atragi tineri ageri în sistemul educațional
În țările unde salariile profesorilor coboară sub nivelul pieței, ei își iau de obicei un al doilea job pentru completarea veniturilor, prin urmare, investesc mai puțină energie în pregătirea planurilor de lecție și în predare.
Un salariu mai mare ar putea stimula profesorii să depună mai mult efort la ore? Este o întrebare pe care și-a pus-o într-un articol și David Evans, profesor de politici publice din California.
Salariile mai mari ale profesorilor ar putea să sporească învățarea copiilor, pentru că ar atrage cei mai buni absolvenți de facultate din educație, scrie el. „Dovezi recente din peste 30 de țări prezintă o legătură clară între profesorii cu aptitudini cognitive superioare și performanțele ulterioare ale elevilor”, arată Evans. „Care sunt țările în care profesorii au competențe cognitive superioare? Cele cu salarii mai mari”. În absența unei remunerații satisfăcătoare, absolvenții de top din educație se reprofilează, ca să se poată întreține.
„O creștere salarială pentru profesori ar putea face meseria didactică mai atractivă pentru absolvenți”, e de părere și Ovidiu Pânișoară. „Ar însemna o infuzie de tineri valoroși mai mare decât în prezent. Mulți își doresc să meargă în învățământ, dar salariile nu le susțin motivația pe termen lung”.
Un studiu din 2018 al Băncii Mondiale a evidențiat că, de multe ori, nici profesorii și școlile din SUA nu au sprijinul și motivația să răspundă nevoilor elevilor. Iar salariile mici și slaba pregătire a cadrelor didactice împiedică evoluția școlară a copiilor.
O selecție dură
Dincolo de creșterile salariale, ca profesorii să dea randament ar fi necesare diverse reforme ale sistemului de învățământ, iar acestea au variat de-a lungul anilor de la țară la țară.
Brazilia, de pildă, a înregistrat câștiguri ridicate în ce privește învățarea elevilor după o serie de reforme în 1990. Odată cu majorarea salarială s-au înmulțit cerințele educaționale pentru a deveni profesor. În același timp, s-au asigurat finanțări pentru școlile rurale și s-au măsurat rezultatele elevilor.
Decizii similare s-au luat în Ecuador în 2009, când s-au dublat salariile profesorilor. Pe-atunci, autoritățile au introdus un examen național de angajare și sisteme de evaluare a cadrelor didactice, astfel încât să obțină posturile cei mai pregătiți candidați. Pe lista măsurilor s-au aflat și stimulentele financiare pentru profesorii performanți. Iar schimbările au fost benefice – după testările regionale din 2006-2013, scrie Evans, Ecuador a ieșit pe primul loc la nivelul de alfabetizare a elevilor din America Latină.
Dacă ne uităm cum își aleg profesorii țări precum Finlanda și Singapore, cu punctaje ridicate la testele internaționale, găsim un model similar, bazat pe competitivitate. Nu intră orice în sistem, iar remunerația e pe măsura abilităților. (Școala 9 a scris săptămâna trecută despre salarizarea profesorilor din România și din vestul Europei; un cadru didactic de la noi primește doar 16% din veniturile unuia din Germania, de pildă). În ambele țări, sunt admiși puțini candidați la școlile de formare a profesorilor, așa că ajung acolo doar cei cu rezultate academice excelente.
