Zece cărţi la ȋnceput de drum (câteva recomandări de lectură pentru profesori ȋncepători şi nu numai)
Am spus de mai multe ori că, cel mai probabil, zece cărţi bine alese, bine citite şi bine asimilate ar fi suficiente pentru a construi o bază teoretică solidă pentru un (viitor) profesor. Aşa că mi s-a cerut să le spun pe nume şi voi proceda ȋn consecinţă.
09.01.2025
de Doru Căstăian
Dar, ȋnainte să propun selecţia de titluri, cred că este necesar un mic excurs despre ceea ce consider eu că este un profesor bun.
Există, desigur, mai multe modele sustenabile cultural pentru un bun profesor, iar cel care pare preferabil ȋn societatea românească ȋn acest moment, cel puţin dacă ţinem cont de documentele programatice, este modelul profesorului ȋndrumător, trainer şi facilitator, model pe care eu ȋl consider oarecum ȋngust şi nu foarte ofertant pentru educabili. Nu cred, desigur, că profesorul trebuie să fie tot ceea ce societatea sau instituţiile statului român nu pot fi pentru copii sau adolescenţi. Dar nici nu pot ignora imensul rol formator al profesorului care, vorba lui Kierkegaard, gesticulează cu toată fiinţa lui, fie că vrea, fie că nu vrea.
Astfel, pentru mine, un profesor bun este cel deopotrivă informat cu privire la pedagogia mai veche şi mai nouă, capabil să discearnă ȋntre mode şi adevărurile perene ale naturii umane, un intelectual curios şi reflexiv, un model uman şi moral (ceea ce nu presupune nici pe departe să fie un sfânt) şi, abia la final, un planificator şi un facilitator. Oricum, demarcaţiile conceptuale sunt mai degrabă limitate (deşi utile), ȋntrucât toate aceste aspecte se ȋntrepătrund şi condiţionează. De aceea, cărţile pe care le voi recomanda nu sunt toate, ȋn sens strict, cărţi de pedagogie, unele vizează alte componente şi dimensiuni ale profesorului dezirabil, aşa cum ȋl văd eu.
O versiune extinsă, mai amplă şi mai critică a lucrării din 2008, cartea rămâne probabil cea mai accesibilă sursă de informare cu privire la ce merge şi ce nu merge ȋn sala de clasă (conform ştiinţei şi nu părerilor după ureche).
Foarte bună la ȋnceput de drum, dar şi ca instrument permanent, mai ales că foarte multe lucruri care par intuitiv corecte sau incorecte nu sunt realmente aşa.
Nu e o carte de citit pe plajă ȋn vacanţă (deşi...), ci e mai degrabă o carte de avut mereu sub ochi atunci când ne punem ȋntrebări despre ce funcţionează şi ce nu ȋn munca noastră.
Consistentă ştiinţific şi riguroasă ȋn limbaj, cartea se citeşte şi se ȋnţelege totuși uşor, ceea ce o face ȋncă şi mai valoroasă.
Cel mai important, trebuie citită ȋn primul rând pentru a deveni noi mai buni şi mai adecvaţi şi mai puţin pentru examenele de tot felul care marchează cariera didactică.
Dehaene este specialist ȋn neuroştiinţe, unul dintre cei mai importanţi şi mai stimaţi, iar cartea aceasta, extrem de clară şi de revelatoare, poate fi folosită drept antidotul perfect pentru prostioarele care circulă ȋn spaţiul public şi, din păcate, uneori şi prin cancelariile patriei.
O veţi citi fără mari eforturi şi veţi ȋnţelege foarte bine care sunt mecanismele neurale care susţin ȋnvăţarea şi, de asemenea, ce merge şi ce nu.
E o şansă că un om informat şi ȋnţelept cum e Constantin a ales să strângă ȋntr-un volum ceea ce i se pare relevant pentru ȋnvăţare şi educaţie.
Cartea e un mix perfect ȋntre o teorie de calitate, livrată accesibil şi ofertant, şi o perspectivă istorică de care orice profesor are nevoie. Fie şi pentru a ȋnţelege că vine dintr-o tradiţie milenară, că funcţionează ȋn interiorul ei, lucru esenţial pentru a nu descoperi, iar şi iar, apa caldă.
Una dintre cele mai clare şi mai utile cărţi despre cum trebuie abordate lucrurile ȋn sala de clasă. Veţi constata că sfaturile date de Lemow sunt perfect consistente cu ştiinţa din cărţile lui Hattie sau Dehaene. Merge citită ȋmpreună cu cărţile mai recente ale unor pedagogi români, de exemplu, Ion Ovidiu Pânişoară, Profesorul de succes, Polirom, Iaşi, 2015 sau Enciclopedia metodelor de ȋnvăţământ, Polirom, Iaşi, 2022.
Pentru că propune o discuţie despre standardizare, despre beneficiile (şi, e adevărat, mai puţin despre minusurile) ei. Reacţia publică la apariţia cărţii a fost cvasiinexistentă, ceea ce arată că societatea românească, cea profesională, restrânsă, dar şi cea generală, extinsă, nu este nici pregătită, nici dispusă să ȋnceapă măcar o discuţie devenită deja veche ȋn Occident. Rămân la părerea că absenţa standardelor educaţionale este una din cauzele răului ȋn sistemul românesc, iar cartea lui Dragoş va reuşi, dacă va fi citită cu mintea şi inima deschise, să vă convingă de asta. Vestea bună este că există lucruri pe care noi, profesorii, le putem face pentru o evaluare mai corectă şi mai obiectivă.
Istoria pedagogiei este totodată istoria reflecţiei cu privire la semnificaţia, scopurile, instituţiile şi metodele educaţiei. Attali scrie cu mult aplomb, claritate şi farmec.
7. George Steiner, Maeştri şi discipoli, Humanitas, Bucureşti, 2011
Nu cred ȋn egalitatea de facto dintre profesori şi elevi. Cred că poţi fi apropiat elevilor, ȋnsă, ȋntr-o perioadă când aceştia au o sete acută de modele şi o nevoie aproape organică de a profita de experienţa de viaţă a unui adult, e mult mai indicată practicarea unei asimetrii funcţionale, discrete şi umane, desigur, asimetrie care, ȋntr-o anumită perioadă din istoria omenirii (deloc scurtă) a ȋmbrăcat forma relaţiei dintre maestru şi discipol. Steiner vorbeşte cu fineţe, gust şi erudiţie despre toate aceste lucruri.
Poate fi citită ȋmpreună cu Constantin Cucoş, Filosofia educaţiei, Polirom, 2022 şi, pentru cei care citesc ȋn engleză, cu Gert Biesta, The beautiful risk of education, Routledge, 2014.
Gândirea critică este o competenţă transversală şi o cale către ȋnvăţarea profundă, durabilă, care durează şi modifică gândirea şi personalitatea elevului. Cartea lui Baillargeon este o introducere accesibilă, comprehensivă, uşor utilizabilă, ȋn informaţia de bază privind gândirea critică. Nu este suficientă, dar este un bun ȋnceput. Tot introductiv poate fi folosită şi cartea lui Nathaniel şi Hans Bluedorn, Detectivul erorilor de gândire, apărută la editura Arthur. Recomand şi Philip Cam, 20 Thinking Tools: Collaborative Inquiry for the Classroom, ACER Press, 2006.
9. Donald Robertson, Arta de a trăi fericit, Litera, Bucureşti, 2018
Când vine vorba de starea de bine a profesorilor, merg mai mereu pe mâna anticilor. Arta de a trăi fericit este o introducere accesibilă ȋn stoicismul practic, ceea ce nu ȋnseamnă că aş dispreţui alte tradiţii filosofice sau psihologice. Desigur, acesta este doar un mic manual de practică individuală, nu trebuie să uităm că şcolile trebuie să devină ȋn ansamblu locuri primitoare şi decente. Stoicismul nu este ȋnsă o simplă tradiţie practică, el reprezintă, la fel ca toate celelalte tradiţii antice, şi filosofii morale. Dimensiunea morală a unui profesor este, cred, critică, atât pentru dezvoltarea lui, cât şi pentru dezvoltarea elevilor lui. Pentru cei care vor să aprofundeze, recomand cărţile lui Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viaţă şi mai recentă, Viaţa bună. O introducere ȋn etică, ambele apărute la editura Trei.
Deşi etologia (ştiinţa comportamentului animal) este la fel de mult legată de pedagogie pe cât este psihologia (atât din punct de vedere istoric, cât şi conceptual), această dimensiune e pur şi simplu absentă din gândirea profesorilor şi pedagogilor români. Este convingerea mea fermă că perspectiva etologică ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să devenim profesori mai buni, cu o ȋnţelegere mai bună a dinamicii claselor şi comportamentelor elevilor noştri. Cărţile lui Frans de Waal, marele etolog olandez, sunt capodopere de concizie, claritate şi farmec. Recomand tot ce găsiţi şi puteţi citi din Frans De Waal (ȋn limba română, există mai multe titluri traduse la editura Humanitas).
În final, o notă: aceasta nu este Lista, este pur şi simplu o listă de lectură din toate cele care pot fi generate (unele, desigur, mai bune decât selecţia pe care o ofer aici). Inevitabil, ea reflectă idiosincraziile mele şi accidentele parcursului meu de cititor. Cred ȋnsă că fiecare carte de aici poate reprezenta ȋnceputul unui parcurs de lectură care va merge cât de departe veţi dori şi veţi fi dispuşi. Sunt profesor şi sunt cât se poate de conştient de aversiunea faţă de teorie care există ȋn profesorimea română. Oamenii vor practică şi mai puţină teorie. Este ȋnsă fals şi periculos să credeţi că poate exista o practică consistentă fără să existe o bază intelectuală solidă. Aversiunea faţă de teorie vine din aceea că, de regulă, teoria ȋnvăţată ȋn facultăţi (de multe ori superficial şi pe fugă) e divorţată de practica reală din şcoli. La rândul ei, practica este divorţată ea ȋnsăşi de ştiinţa pedagogiei şi de ştiinţă ȋn general. Iar asta se ȋntâmplă ȋn bună măsură pe spatele copiilor.
Lista de faţă ȋncearcă să ofere profesorilor aflaţi la ȋnceput de drum, dar şi celor mai vechi care nu şi-au pierdut curiozitatea şi vor să ştie mai mult, posibilitatea punerii unei temelii teoretice solide ȋntr-un mod prietenos şi accesibil. Am alcătuit-o ţinând cont de câteva principii: cărţile recomandate să fie ȋn limba română, să acopere dimensiunile relevante ale muncii profesorului, să fie accesibile şi, pe cât posibil, plăcute la lectură. Am omis, din lipsă de spaţiu, chestiuni importante, cum sunt cele legate de pedagogia digitală şi de provocările noilor tehnologii, ȋn special cele care presupun inteligenţă artificială (un bun ȋnceput ar putea fi volumul coordonat de Emil Păun, Şcoala viitorului sau viitorul şcolii, Polirom, Iaşi, 2022). Am omis, de asemenea, cărţi care abordează provocările legate de excesul de conţinut digital la copii şi adolescenţi (găsiţi titluri interesante ȋn colecţia Psihologia copilului & Parenting a editurii Polirom, cum sunt volumele coordonate de Elena Bonchiş), dar şi chestiunii legate de crearea de rutine productive ȋn sala de clasă (vezi, de exemplu, Ron Ritchhart, Making Thinking Visible: How to Promote Engagement, Understanding and Independence for All Learners, Jossey-Bass, 2011 sau, online, https://pz.harvard.edu/thinking-routines).
Este suficient ȋnsă pentru un ȋnceput bun. Curiozitatea, onestitatea intelectuală şi dragostea faţă de copii şi profesie vă va ţine, fără ȋndoială, pe drumul cel bun.
