Am 17 ani şi nu am fost niciodată bătută sau agresată în vreun fel de părinţii mei sau de altcineva. Da, am fost un copil neastâmpărat câteodată, dar care a fost educat cu vorbe, nu cu palma. Părinţii mei au fost genul mai strict, dar nu exagerat. De la o anumită vârstă am voie să-mi fac iubit, de la o anumită vârstă am voie să merg la petreceri sau la prietene să dorm. În plus, au ales să-mi explice dinainte urmările unor decizii pe care le-aș putea lua sau cum să-mi aleg bine anturajul pentru nu a fi influențată negativ.
Bineînțeles că au existat certuri. De fiecare dată ori știam că am greșit și că urmează să fiu certată, ori mi-am dat seama de greșeală și de comportamentul meu pe măsură ce eram certată. Însă mereu am învățat din aceste situații.
86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, arată Autoritatea Naţională pentru protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. În total, într-un an, sunt în jur de 15.000 de cazuri de violență și abuz asupra minorilor. Acestea sunt doar cele raportate.
Aceste numere mă fac să mă întreb: de ce? Ce pot face niște copii ca să ajungă în astfel de situații? Un 3 la fizică poate fi un motiv ca un părinte să-și bată copilul? Un părinte care de altfel spune despre sine „că îi vrea binele copilului”?
Am vorbit cu psihologul Keren Rosner și cu sociologul Radu Malureanu despre abuzurile la care sunt supuși copiii, despre cum stăm la nivelul societății și ce putem face pentru a opri fenomenul. Specialiștii au explicat cum nicio faptă, nicio notă proastă și nici un comportament al unui copil nu poate justifica abuzul fizic. Problema este la agresor.
Abuzul – o formă de comunicare
Școala 9: Care sunt cele mai dese motive pentru care părinții își agresează copiii?
Keren Rosner: Părinții care invocă metoda violenței ca formă de educație, de obicei o aplică în orice situație: când nu are rezultate bune la școală, când nu au un comportament așa cum și-l doresc ei sau când copilul este spontan și are o reacție atipică, când își exprimă propriul punct de vedere.
Ce simt copiii când sunt agresați?
Agresiunea este percepută ca o formă de comunicare și interiorizată ca o formă de exprimare a unei nemulțumiri. În momentul în care este agresat, copilul se simte umilit, nefericit, trist, iar uneori simte nedreptate, depinde de situație. Dacă acesta este agresat în urma unui lucru pe care el înțelege că l-a făcut greșit, are impresia că merită acea pedeapsă, dar de cele mai multe ori se simte nedreptățit, furia fiind sentimentul predominant.
Cum îi afectează asta ulterior în viață?
Având în vedere că el a învățat că asta este o formă prin care îți exprimi dezacordul față de o persoană sau o situație, la rândul lui devine violent și agresiv, fiind forma lui de a-și comunica nemulțumirea. Sunt și situații în care copiii adoptă un comportament de izolare, de retragere și de neimplicare în activitățile cotidiene. Aceștia evită să lege prietenii, pentru că au impresia că ceilalți bănuiesc ce li se întâmplă și se percep ca niște copii care nu merită atenție.
De ce de obicei cei care sunt agresați ajung să-și agreseze copiii la rândul lor în viitor?
Pentru că ei nu sunt învățați să-și dozeze, echilibreze și să-și exprime emoțiile într-un mod funcțional. Atunci când reacția emoțională este foarte puternică, ei reacționează prin violență, așa cum au fost învățați din copilărie. Foarte mulți abuzați devin abuzatori, pentru că este un model pe care l-au învățat, un limbaj non-verbal, pe care îl propagă în propria familie. Dar sunt și adulți care regretă ce fac, pentru că intenția lor a fost să nu repete niciodată propria istorie de viață în viața copiilor lor.
Cum pot scăpa părinții de acest comportament față de copiii lor?
Din păcate, majoritatea părinților care utilizează această formă de educație, nu conștientizează cât de mult rău fac. Ei cred că este ceva normal și că și ei dacă au fost la rândul lor agresați, pot să agreseze în continuare. Însă, cei care sunt conștienți de ce fac, trăiesc un conflict interior între modul lor de a se comporta în situații critice și cum gândesc atunci când sunt calmi. Ideal ar fi ca aceste persoane să apeleze la un specialist pentru a fi ajutați. Totuși, aceste situații sunt foarte rare.
Sunt violenți la rândul lor „pentru că așa au fost învățați”
Cum se privesc abuzurile din punct de vedere sociologic?
Radu Mălureanu: La nivel sociologic, agresorii își exprimă și afișează poziția de superioritate față de celălalt pentru confirmarea unei ierarhii. Există abuz al părinților din nevoia de a-și legitima autoritatea față de copii, a fraților pentru a stabili o ierarhie între ei, a colegilor, pentru aceeași ierarhie în grup. Există abuz al șefilor față de subalterni, al deținătorilor de resurse față de cei care au nevoie de ele.
De ce unii români și nu numai au atitudinea asta în continuare față de copii lor?
Nu ține de români în mod deosebit. Abuzul față de copii este răspândit pe Glob inclusiv în țările avansate. Răspunsul este simplu, pentru că așa au fost învățați. Nu mai departe de acum câteva decenii bătaia era considerată o formă legitimă de educație și de integrare în societate. Ba chiar există populații unde încă se mai practică inclusiv mutilări ritualice ale copiilor. Această atitudine este înrădăcinată adânc în cultura unor populații, uneori avizată pozitiv de arbitrii valorici, cum ar fi biserica.
Ce spune asta despre noi ca nație?
În general, stabilirea locului într-o ierarhie socială prin acte violente sau abuzive arată o lipsă a valorizării persoanei, un respect destul de scăzut al acesteia, pentru o aparență potrivită la nivel social. Ceva de genul stupul contează, nu furnica sau albina. Cum spuneam, această formă de educație este încă din istorie. Acum ceva timp, nu era surprinzător să vezi o vânzătoare la pâine să abuzeze un cumpărător mai firav în aparență, mai ales copiii. Și rareori se luau măsuri împotrivă.
Care sunt urmările pe termen lung la nivel social ale acestor abuzuri?
Abuzul se autopropagă. Cel mai adesea, abuzații devin abuzivi, la rândul lor. În primul rând, pentru că au înțeles astfel de comportamente ca o normă „așa se cuvine”, „așa se face”, în al doilea rând că este un instrument la îndemână.
Cum se comportă copiii în societate după ce au fost abuzați?
Copiii abuzați au puține variante să iasă din cercul vicios în care se află. Ori vor dezvolta angoase puternice față de alte persoane, vor deveni asociali, ori vor deveni, mai degrabă, abuzatori la rândul lor, deci antisociali. Puțini au norocul să depășească situația și să se integreze armonios într-un mediu social.
Dacă le este frică, prin ce cale pot cere ajutorul?
Există instituții și autorități care ar putea răspunde unor astfel de solicitări. Numai că nu prea prezintă încredere, ca mai toate autoritățile de stat de la noi și nici nu fac ceva care să schimbe această stare de fapt.
