[Audio] Artă pentru nevăzători

[Audio] Artă pentru nevăzători

Elevii nevăzători au nevoie de educație vizuală. 

09.11.2018

de Elena Văduva

Aceasta este deviza care stă în spatele proiectului Imagini Tactile implementat de Asociația pentru Dezvoltare Urbană. Am mers cu doi dintre membrii proiectului la Buzău și am asistat la două ateliere în care elevii de la liceul de artă din oraș au învățat cum să creeze imagini pentru copiii nevăzători.

Dan: Să veniți în jurul mesei și o să mergem alături de, stai un pic, stai un pic, să mergem alături de Alex și de Ciprian. Alex, dă-mi mânuța. Hei, el este Alex, el este Ciprian. Ei sunt colegii voștri de la liceul...

Profesoara: Special pentru deficiență de vedere.

Dan: De aici de peste drum.

Profesoara: Ei, nu chiar peste drum, dar în apropiere.

Dan: Sunteți în apropiere. Ideea este că o să vă cer la sfârșitul zilei ceva și o să vă zic și de ce, dar înainte de toate astea o să vă rog să veniți alături de noi la masă și alături de Alex și de Ciprian și să înțelegeți cum explorează un, o persoană cu deficiențe de vedere, cum vede el o imagine. Un tablou, o informație intangibilă.

Este 2 noiembrie 2018 și suntem în Buzău. El e Dan Patzelt. Dan are 40 de ani și a venit cu mașina mică albă cu care-și duce copilul la școală ca să-i învețe pe elevii de la arte din Buzău să realizeze imagini pentru colegii care învață la 2 km distanță într-un liceu special pentru nevăzători.

Suntem într-un atelier de la Liceul de Arte Margareta Sterian. Băncile așezate în formă de U sunt ușor înclinate spre elevi, pentru a asigura o cât mai bună precizie, iar pereții sunt acoperiți cu desene și schițe ale celorlalți colegi de liceu. În fața lor stau Alex și Ciprian, nevăzători amândoi, care își plimbă degetele pe planșe și explică ce înțeleg. Toți cei din clasă se adună în jurul lor și se uită curioși.

Dan: Salut!

Elevi: Bună ziua!

Dan: Eu sunt Dan. Eu sunt Dan și o să vă vorbesc azi și o improvizăm azi...o să vorbim despre un limbaj plastic cu care se pot identifica persoanele cu dizabilități de vedere.

Un limbaj plastic cu care se pot identifica persoanele cu dizabilități de vedere. Cu această idee a pornit la drum Imagini Tactile, un proiect al Asociației pentru Dezvoltare Urbană, prin care membrii săi încearcă să creeze o bibliotecă virtuală dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere. „România în imagini – Cum se văd 100 de ani de la Marea Unire” este numele bibliotecii virtuale, iar în interior pot fi găsite imagini tactile pe care le poți printa acasă și le poți transforma cu ajutorul aracetului în planșe pe care le pot vedea și nevăzătorii.

Dan: Cu ce sper eu să plecați voi azi de aici este să învățați ce înseamnă o reducție, până unde poți să mergi cu o reducție, ce înseamnă să reprezinți volumele prin hașură, prin desen și de ce e nevoie de chestia asta într-un limbaj special pentru niște nevoi speciale și o să plecați de aici cu o rugăminte de la mine să mă ajutați să fac cât mai multe astfel de desene inteligibile care să poată fi înțelese de colegii voștri de la școala de nevăzători.

Ce înseamnă reducție și până unde merge ea? Reducție înseamnă să alegi acele linii dintr-o imagine care să ofere persoanei nevăzătoare suficientă informație cât să înțeleagă imaginea. Trebuie să ai grijă ce detalii alegi, pentru că orice informație în plus sau în minus poate deforma imaginea pentru un nevăzător. Pentru a înțelege cum alegem liniile, trebuie să înțelegem mai întâi diferențele de percepții dintre un nevăzător și un văzător.

Dan: Vă rog acum să dați pagina următoare. Vom vorbi de, despre ce vorbim aici la păsări? Despre percepție și despre senzori. Vreau să-mi spuneți de ce sunt păsările, de fapt vă zic eu. E aceeași pasăre în stânga dreapta. De ce e diferită?

E aceeași pasăre stânga-dreapta. De ce e diferită, întreabă Dan. E diferită pentru că e văzută de două ființe diferite. Prima e văzută de o persoană, iar a doua de o altă pasăre. Ce vrea Dan să sublinieze este că un nevăzător o să aibă întotdeauna o imagine diferită despre realitate, iar elevii trebuie să învețe să accepte că nevăzătorii există și că au nevoie de ajutorul lor pentru a înțelege realitatea.

Fiecare copil a primit apoi pe bancă o foaie ceva mai groasă care înfățișa portretele mai multor personalități istorice, dar și imaginile unor clădiri sau obiecte reprezentative pentru istoria României. O altă componentă importantă a procesului de creare a unei imagini tactile este scara la care o creezi. Pentru ca un nevăzător să-și facă o imagine cât mai corectă despre obiectul, clădirea sau persoana pe care o simte pe foaie, acestea ar trebui reprezentate la o scară cât mai apropiată de realitate. Ceea ce este imposibil. De aceea, la imaginile din biblioteca virtuală, în partea dreaptă a paginii există un cod QR, care odată scanat se transformă într-un asistent personal al persoanei nevăzătoare. Asistentul începe să-l îndrume pe nevăzător pe pagină și îi explică cu grijă ce reprezintă fiecare linie atinsă.

În timpul celor două ore de atelier, elevii de la liceul de arte ascultă poveștile lui Dan despre cum ar trebui să nu ne mai comportăm de parcă persoanele nevăzătoare ar fi invizibile, iar apoi încep să contureze cu aracet liniile imaginilor pe care le-au primit. De la portretul regelui Mihai și până la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, elevii au conturat cu seringi pline de aracet imagini pentru colegii nevăzători.           

Pentru Dan, dorința de a oferi nevăzătorilor o educație vizuală a pornit dintr-o experiență cu care se luptă de ceva timp.

Dan: Eu sunt director de fotografie, în sensul că știu să folosesc lumina și culoarea, să transmit o emoție și să comunic vizual lucruri și înțeleg cât de importantă e comunicarea asta vizuală, spațială pentru oameni și în momentul în care tata, care și el e pasionat de artă și de vizual, a început să orbească m-am gândit ce fac cu el efectiv și mă rog, ce fac cu el fizic, ce fac cu el psihic, cum se va simți el când nu va mai putea să meargă la tot felul de expoziții și gale și pe unde se ducea el ca să-și petreacă timpul.

Atunci a început să accesiblizeze muzeele pentru persoanele cu dizabilități de vedere. O scenă care i-a rămas în minte și care l-a îndemnat să pună bazele proiectului Imagini Tactile s-a petrecut la Muzeul Național de Artă în 2011, unde expusese un basorelief la care lucrase împreună cu mai mulți artiști. Nevăzătorii aveau în fața lor un ghid care le explica ce vedeau, dar la finalul discursului o fetiță nevăzătoare s-a întors de la baie, a atins puțin basorelieful, apoi a plecat. Dan și-a dat seama atunci că pentru copilul acela nevăzător tabloul nu a însemnat nimic, așa că a început să se întrebe dacă nu există o aplicație care să explice fiecărei persoane ce tablou vede. Nu exista. Atunci a început drumul către crearea bibliotecii Imagini Tactile și către dezvoltarea unui software care să fie capabil să devină un asistent personal.

Dan a plecat fericit acasă azi. Crede că proiectul o să crească și că în viitor biblioteca virtuală va deveni o sursă excelentă pentru educarea vizuală a nevăzătorilor. Nimic nu este perfect. Chiar dacă mai primește păreri contradictorii de la profesori pentru nevăzători, care nu sunt neapărat convinși de ideea unor imagini 2D care-i pot educa pe copii, Dan crede că orice este mai bun decât nimic. Profesorii pentru nevăzători și-ar dori crearea unor obiecte 3D prin care copiii să înțeleagă mai bine textura, forma și volumul, iar Dan încearcă să le explice că această metodă necesită alocarea unor fonduri mult mai mari și că nu e atât de ușor de realizat. Biblioteca, imaginile, software-ul, toate sunt doar prototipuri. Sunt încercări de a găsi o cale accesibilă pentru toți oamenii, indiferent de situația financiară, de a printa o imagine tactilă acasă și de a le oferi nevăzătorilor experiențe care să-i ajute să cunoască realitatea.

Profesoara: Oamenii care nu văd trebuie să simtă. Ei, aceea e textura. Și pentru tine, tu o și vezi, o și simți, cel care nu vede textura, numai o simte. E ceva ridicat din planul foii. Da? O bluză fină are altă textură, o bluză din material, eu știu, de lână e țepoasă, are altă textură. 

 

Elena Văduva

Reporter

A absolvit în 2018 Facultatea de Jurnalism la Universitatea București și a explorat în podcastul „Răzleții”, produs de DoR, căutările și nesiguranțele personale și profesionale ale celor de vârsta ei.

CUVINTE-CHEIE

ONG elev liceu special

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile