Editorial. De ce literație nu e egal cu alfabetizare

Ce este literația?

Conform definiției oferite de Asociația Internațională de Literație, literația (calchiere din englezescul „literacy”) este abilitatea de a identifica, înţelege, interpreta, crea și comunica, folosind materiale scrise, audio și digitale în toate disciplinele și în orice context. 

Deși cei care suntem cititori competenți n-am crede că e așa, literația este o competență complexă care stă la baza tuturor celorlalte competențe-cheie. 

Definiția oferită de Consiliul Uniunii Europene pentru „literacy”, tradus oficial ca „alfabetizare”, sună - în esență - foarte asemănător cu definiția de mai sus (și foarte diferit de definiția dată pentru „alfabetizare” în Dicționarul explicativ al limbii române): „Alfabetizarea este capacitatea de a identifica, înțelege, exprima, crea și interpreta concepte, sentimente, fapte și opinii, atât verbal, cât și în scris, folosind materiale vizuale, auditive/audio și digitale în diferite discipline și în diferite contexte. Ea implică capacitatea de a comunica și de a stabili conexiuni cu alte persoane, în mod eficient, adecvat și creativ.” (Consiliul Uniunii Europene. RECOMANDAREA CONSILIULUI din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 4.6.2018, p.8) Considerăm că pentru un sens atât de diferit al noțiunii de „alfabetizare” este mai potrivit să avem un termen nou - „literație”. 

Începutul de drum în dezvoltarea acestei competențe complexe este prima zi de viață. Cei mai mici copii cu care ne întâlnim în sistemul de învățământ (la grădiniță sau în clasa pregătitoare) au deja un anumit nivel de literație, care în literatura de specialitate se numește literație emergentă. Această sintagmă reflectă un mod de gândire despre cum învățăm să citim și să scriem, despre achizițiile care preced cunoașterea alfabetului per se (așa cum ar sugera termenul „alfabetizare”), despre importanța dezvoltării limbajului, despre cunoașterea lumii, despre familiaritatea cu textele tipărite. 

De fapt, dezvoltarea literației începe cu mult înainte ca un copil să cunoască vreun profesor. 

Ce învață, de fapt, copiii, când încep să învețe să citească și să scrie?

Ce știu (sau ar putea ști) copiii la început de drum? Ce învață ei cel mai devreme? Învață ce este o carte, învață să se orienteze în carte, află cum o răsfoim, ce citim (textul, nu imaginea), de unde citim (în limba română, de la stânga la dreapta și de sus în jos), ce este un cuvânt, ce este o literă, ce sunt semnele care apar în textul scris și, totuși, nu sunt litere (semnele de punctuație). Copiii care vin la școală fără să fi văzut cărți sau fără să le fi răsfoit nu ne putem aștepta să le știe pe toate acestea. Dar unii copii știu toate aceste lucruri din grădiniță sau din familie.

De asemenea, înainte de a învăța să citească per se, copiii au nevoie să conștientizeze (nu teoretic, ci prin folosirea cotidiană a limbii) faptul că, atunci când vorbim, rostim cuvinte, că aceste cuvinte se combină în diferite feluri pentru ca să putem comunica diferite lucruri, că ceea ce vorbim poate fi redat în scris. 

Au de înțeles că toate cuvintele rostite se compun din sunete, că există o regularitate în reprezentarea sunetelor limbii vorbite în formă scrisă. Copiii care cresc în medii unde cartea, mai ales cea pentru copii, revistele etc. sunt obiecte omniprezente, care văd adulți în jurul lor citind și scriind, cărora li se citesc povești, cu care adulții povestesc, care învață rime, cântecele, zicători, învață din experiența interacțiunilor directe toate acestea sau multe astfel de lucruri. Probabil că mai toți copiii pot observa texte scrise - mai sumare sau mai lungi - în mediul lor de viață, însă e nevoie de adulți care să le „spargă codul” ca să înțeleagă la ce servesc acele texte. 

Nu toți copiii cresc în medii în care adulții le oferă o intrare lină în lumea textelor scrise și a convențiilor citit-scrisului. Astfel, în clasa pregătitoare, care a fost gândită de legiuitori tocmai pentru a reduce decalajele dintre diferitele categorii de copii la intrarea în clasa 1, ajungem să avem copii cu niveluri foarte diferite de literație.

Problema cu care ne confruntăm este că tendința multor cadre didactice este să trateze clasa pregătitoare ca pe o falsă clasă 1 și să își regleze demersurile de predare orientându-se după copiii mai avansați din clasă. 

Or, astfel, cei cu achizițiile de bază cele mai modeste vor rămâne din ce în ce mai în urmă, pe când colegii lor mai avansați vor progresa în continuare. De aici rezultă, cu timpul, un decalaj enorm de greu de surmontat.

Dacă vrem ca toți copiii să învețe să citească și să scrie până la capătul clasei a 4-a, este nevoie să acordăm mult mai multă atenție copiilor cu un start modest pentru a-i aduce mai aproape de „fruntea plutonului”. Din nefericire, nu există scurtături în dezvoltarea literației.   

De ce e importantă literația?

Oamenii care sunt buni cititori au un vocabular mai bogat, cunosc mai bine lumea şi ştiu să scrie mai bine şi mai corect; ei înţeleg mai uşor noile idei și situaţii, descriu, explică, argumentează mai bine, articulându-și ideile mai clar. 

Cititorii mai competenți au un nivel de auto-conștientizare mai ridicat. Pe scurt, acești oameni sunt mai deștepți.

Au un nivel de trai mai bun, venituri mai mari, șanse mai mari de o viaţă mai interesantă şi un loc de muncă ce le oferă mai multe satisfacții, se implică mai mult în viaţa comunității lor, a societății. De asemenea, probabil că sunt mai sănătoși, au parte de mai puțină violență în viaţă, iar probabilitatea să încalce legea este mai mică. 

Pentru ca o persoană să aibă succes în viață şi să fie un cetățean implicat, ea are nevoie, în prezent, de un nivel mai avansat al competențelor de literație decât în trecut. Nivelul minim necesar al competențelor de literație pentru a face faţă provocărilor vieţii de adult este în continuă creştere, reflectând complexitatea din ce în ce mai mare a lumii în care trăim și ritmul din ce în ce mai alert al schimbărilor în societate. Astfel, știm că nu e suficient să îi pregătim pe copii și tineri la școală pentru citit-scrisul necesar pentru viața de școlar; e nevoie să îi pregătim să poată continua să învețe folosindu-se de competențele de literație pe tot parcursul vieții.

Pentru această sarcină uriașă ce revine școlii este nevoie de un start excelent încă din învățământul preșcolar și fără doar și poate, din clasa pregătitoare. Pe mai departe, pentru ca acest start să fie excelent, e nevoie de profesori foarte competenți pentru a crea condițiile optime ca toți copiii să învețe să citească și să scrie.

Ce știm despre dificultăți întâmpinate la clasele mici?

Într-o clasă pregătitoare, mai ales în mediile vulnerabile, există o foarte mare diversitate de copii cu niveluri de literație radical diferite. Am realizat evaluarea diagnostică a nivelului de literație la 275 de copii din clase pregătitoare din 25 de școli din toate regiunile țării, școli care deservesc comunități defavorizate. 

Am folosit un instrument de evaluare a literației emergente (care poate fi văzut aici) cu care scorul maxim posibil de atins de un copil este de 143 puncte. Am constatat că, în aceeași clasă pregătitoare, găsim copii cu scoruri între 8 și 140 de puncte, cu scorul mediu al clasei în jur de 60 de puncte. Acest lucru înseamnă că învățătorul trebuie să gestioneze simultan procesul de învățare al unor copii care abia știu să se orienteze într-o carte (sau alt text tipărit) și al unora care deja citesc, recunosc instantaneu unele cuvinte scurte, frecvente sau - cel puțin - recunosc și pot să scrie toate literele alfabetului limbii române. Pe scurt, el trebuie să predea diferențiat.

Ce intervenții am avut în școli pentru a sprijini dezvoltarea literației timpurii la toți copiii?/ Ce soluții am testat?

Fundația Noi Orizonturi și Teach for Romania și-au combinat eforturile pentru a oferi sprijin școlilor și cadrelor didactice care deservesc comunități vulnerabile. Am dezvoltat împreună un curs de formare prin care profesorii învață cum să evalueze nivelul de literație al elevilor și să elaboreze planuri de intervenție personalizate, aplicând metode eficiente pentru accelerarea dezvoltării citit-scrisului. Profesorii participanți la cursul „Toți copiii citesc” au fost sprijiniți de mentori. 

Mentorul cunoaște din propria experiență dificultățile cu care se confruntă elevii atunci când învață să citească și să scrie și importanța, dar și eficiența, intervențiilor personalizate și a unor metode inovatoare. Acesta sprijină colegii în realizarea evaluărilor diagnostice, în interpretarea rezultatelor copiilor, precum și în proiectarea unor activități de învățare relevante. 

Organizațiile au sprijinit profesori, școlile cu materiale (cărți, materiale didactice) și resurse financiare pentru derularea unor activități de sprijin suplimentar în vederea dezvoltării mai accelerate a literației la copiii cu rămâneri în urmă. Multe școli au reușit să mobileze voluntari - studenți, elevi de liceu, părinți și alți membri ai comunității pentru a derula cu succes școli de vară sau laboratoare de literație.

Ce rezultate am obținut?

Documentând intervențiile personalizate, am constatat că, în clasa 1 (dar chiar și în clasele mai mari, inclusiv a 4-a), avem copii care la capăt de semestru 1 au înregistrat scoruri sub 10 puncte la literație emergentă, evaluați cu același instrument menționat mai sus. 

Astfel de copii au beneficiat de sprijin personalizat, petrecând 1-2 ore pe săptămână, după lecții, individual sau în grup mic (2-3 elevi), cu învățătorii lor care au urmărit să le dezvolte competențele de literație de bază. Cu astfel de investiții de efort, pe durata a 3-4 luni, elevii au reușit să-și crească scorul de literație emergentă cu 40-60 de puncte, în mod excepțional chiar cu peste 80 de puncte.  

Am documentat și rezultatele intervențiilor de tipul școlilor de vară. Acestea sunt intervenții de două săptămâni, cu activități zilnice de circa 4 ore, de dezvoltare a literației, numerației și a abilităților de relaționare. 

Am observat creșteri de scor la literație emergentă de la câteva puncte (sub 10) la câteva zeci de punte (chiar 60), dar și progrese la fluența citirii (de exemplu, viteza de citire măsurată în cuvinte citite corect/ minut a crescut cu circa 5, în urma participării la școala de vară). 

Fata căreia nu i-a citit nimeni niciodată

M. este în clasa pregătitoare, dar ar fi trebuit să fie deja în clasa a II-a. S-a pierdut doi ani prin sistemul de protecție a copilului și nu mai știe nimeni dacă și cât timp a fost la școală. Pentru că este micuță de statură și are vocabularul unui copilaș de grădiniță, nu face notă discordantă în grupul școlii de vară. Când a fost întrebată care este cartea ei preferată, s-a uitat zâmbind și a răspuns că nu știe, ei nu i-a citit niciodată nimeni. Așa că în fiecare zi a școlii de vară, M. și-a ales o carte din bibliotecă și un voluntar i-a citit-o. 

Pe baza imaginilor, M. era rugată să anticipeze ce se întâmplă în carte. Acolo unde întâlnea cuvinte simple și repetitive, M. putea să arate cu degețelul și să „citească” și ea, căuta literele care compuneau cuvintele simple și era încurajată să le scrie. După două săptămâni, M. reușea să își scrie singură numele, să țină cartea în poziția corectă și să arate cum anume se citește un text.

Băiatul care a fost primul din familia sa care a învățat să citească

Folosirea materialelor și metodelor potrivite a făcut ca Nicolas, elev în clasa a III-a, care are încă 10 frați și surori, să devină primul din familia sa care a învățat să scrie și să citească. Nicolas a intrat cu achiziții modeste în prima zi de școală. În plus, în timpul pandemiei, a pierdut jumătate de an pentru că nu s-a putut conecta la orele online. A simțit greul învățarii citit-scrisului. 

Din fericire, el cunoaște și bucuria reușitei. Cu  sprijin personalizat din partea învățătoarei sale, Nicolas a recuperat rămânerile în urmă, fiind capabil acum să se angajeze în activități de învățare care-i oferă șansa să se dezvolte în continuare. Dar nu doar viața lui Nicolas s-a schimbat, ci a întregii familii. Este omul de bază atunci când citit-scrisul este necesar pentru părinții, frații și surorile sale. Pentru că el citește și le citește, frații săi mai mici vor avea un start mai bun în prima zi de școală. 

Viața lui Nicolas și a copiilor care învață să scrie și să citească trece de la „îmi este greu să…”, „nu am încredere să…” la “eu pot”. Eu pot să citesc o carte, eu pot să citesc un anunț, eu pot să ajut, eu pot să învăț, eu pot să aleg, eu pot avea opțiuni.. 

Fluența citirii este în strânsă legătură cu comprehensiunea: atunci când un copil citește mai fluent, mai expresiv, cresc șansele să înțeleagă ceea ce citește în timp ce citește.

În ultimii doi ani, am lucrat cu mii de profesori din învățământul primar cărora, cu sprijinul PEPCO Romania, le-am oferit diverse ocazii de dezvoltare profesională (curs de formare continuă, mentorat), instrumente de evaluare și resurse didactice pentru lucrul la clasă, dar și individual sau în grupuri mici, pentru a le folosi în procesul de dezvoltare a literației la elevii lor. Aceste resurse sunt disponibile pe site-ul proiectului Școli cu scLipici. 

Am urmărit impactul aplicării demersurilor și utilizării resurselor oferite. De exemplu, în urma dezvoltării și aplicării unui set de materiale elaborate special pentru copii cu nivel de literație echivalent al clasei pregătitoare, în condiții experimentale (240 copii în grupul de intervenție și 35 în grupul de control), am obținut rezultate semnificativ mai bune cu grupul de intervenție comparativ cu grupul de control. Evaluarea s-a realizat cu instrumentul de evaluare a literației emergente menționat mai sus.

Grupul de intervenție a progresat în decurs de 5 luni cu 55.8 puncte în medie, pe când cel de control cu 39.2 puncte. Rezultate mai spectaculoase în favoarea grupului de intervenție s-au obținut precis la acele competențe specifice care, de regulă, primesc mai puțină atenție în clasa pregătitoare, dar pe care materialele pe care le-am dezvoltat le țintesc consecvent: conștientizarea fonologică (inclusiv fonemică), conceptul de cuvânt, recunoașterea instantanee a cuvintelor. Aceste rezultate urmează să fie prezentate detaliat într-un articol științific în curs de pregătire pentru Revista de Pedagogie.

Ce ne spun profesorii? 

Din feedback-ul profesorilor, știm că le-au fost utile instrumentele de evaluare și metodele pentru dezvoltarea literației. De asemenea, cursul Toți copiii citesc, materialele video atent structurate, incluse în curs, au contribuit la o mai bună înțelegere a dezvoltării literației.

 În urma evaluărilor, au putut să urmărească mai țintit anumite abilități, au devenit mai conștienți de rămânerile în urmă specifice ale elevilor. Le fusese clar că există decalaje între elevii din clasa lor, dar unii încă nu puteau identifica aria precisă de intervenție sau le era dificil să prioritizeze abilitățile pe care să le țintească la copii. Ceea ce știm sigur că a funcționat și trebuie păstrat este abordarea diferențiată a învățării la clasă și sprijinul personalizat, în afara lecțiilor. 

Atenția pe care o primesc elevii vizează atât îmbogățirea cunoștințelor, dezvoltarea abilităților, cât și atitudinea lor față de învățare. S-au observat deseori blocaje la nivel atitudinal din partea copiilor: lipsa curajului, a încrederii în capacitatea proprie de a deveni un cititor competent.

Elevii au nevoie de bucuria reușitei și în domeniul dezvoltării literației. Profesorii care au avut intervenții personalizate deseori remarcă la copii schimbări care se reflectă în „stima de sine, încrederea, curajul, faptul că acum dorește să citească”. 

Suntem convinși de impactul lucrului individual sau în grupuri mici cu copiii, de nevoia de a oferi contexte în care profesorii „văd” fiecare elev în parte, construindu-i astfel cadrul cel mai potrivit posibil  pentru învățare, în general, și pentru dezvoltarea citit-scrisului, în special. 

***

Maria Kovacs este specialist în domeniul literației și al educației incluzive la Fundația Noi Orizonturi, cu 25 de ani de experiență în domeniul formării cadrelor didactice, formator în cadrul programului internațional Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice.

Alina Răducanu este alumnă Teach for Romania, făcând parte din prima generație susținută de organizație. Din 2016, în cadrul departamentului de susținere a profesorilor, mentorează și construiește programe de formare pentru aceștia. În prezent, coordonează proiectul de literație, una dintre intervențiile strategice Teach for Romania.

Foto principală: Eli Driu