„Mulți elevi ar putea să se simtă dezbrăcați.” Notele ar trebui sau nu spuse în fața clasei?

„Mulți elevi ar putea să se simtă dezbrăcați.” Notele ar trebui sau nu spuse în fața clasei?

Din 2020, notele de la examenele naționale sunt publicate fără numele elevilor, acesta fiind înlocuit de un cod pentru protecția datelor cu caracter personal. Când ușile claselor se închid, nu se mai poate verifica respectarea GDPR și rămâne la latitudinea profesorului dacă strigă notele elevilor de față cu toți. Am întrebat elevi și profesori cum ar trebui anunțate notele: în fața tuturor sau la urechea fiecăruia? 

 

 

04.06.2024

de George Herlaș Ilustrație: George Roșu

Până la finalul clasei a XI-a, Răzvan Gârz a experimentat trei modalități de prezentare a notelor la școală de către profesori:

  • strigarea numelui și practic te duci și îți iei lucrarea, te întorci în bancă și abia apoi, dacă vrei, spui nota și altor colegi;
  • profesorul îți strigă numele și nota sau
  • se împart lucrările și profesorul „se dezice de acest task”.

Colegei sale de „Spiru Haret” din capitală, Arina Gurlea, i-a mai venit în minte și altă metodă practicată de profesori: se împart testele, iar apoi profesorul, de la catedră strigă „Cutărescu!”, iar Cutărescu își spune nota cu voce tare ca profesorul să i-o treacă în catalog. 

„Mulți tineri ar putea să se simtă dezbrăcați”

Când notele sunt spuse în fața clasei sau ești chiar tu pus să o spui, „mulți tineri ar putea să se simtă dezbrăcați, să se simtă expuși, să ajungă foarte mult în zona asta de a ne compara și la bullying, bârfă, poate la glumițe și ușor șantaj. Adică e multă expunere”, atrage atenția psihoterapeuta Diana Lupu. 

De altfel, e o dezbatere în toată lumea despre cum ar trebui comunicate notele. Dacă îi mediul universitar se păstrează discreția, la clasele 1-8 părerile sunt împărțite. Din 2022 notele din gimnaziu nu mai contează pentru admiterea în liceu, dar școala și societatea românească încă pune o mare presiune pe ele. Asta în ciuda existenței unor standarde de evaluare care să garanteze că un 7 de la Iași măsoară aceleași cunoștințe și abilități ca unul pus într-un catalog dintr-un sat din Giurgiu. 

Mai mult, unii  dintre elevii români se plâng că nu sunt evaluați obiectiv, mai exact 37% dintre ei, potrivit unei cercetări realizate de Consiliul Elevilor pe anul școlar trecut. Un procent similar - 35% - este al profesorilor care recunosc că nu și-au evaluat mereu corect elevii. 

Așa că unii tineri nu mai pun mare preț pe note. Cum este Răzvan, elev într-a XI-a. „Cred că dacă ajungi să nu-ți mai pese de notă sau să fii foarte sigur pe ce ai făcut tu, nota e doar un rezultat final și ajunge cumva să nu te mai intereseze”.

Și Arina e de acord: „Eu, cel puțin la liceu, am învățat să mă dezvăț să mă mai compar cu alți colegi și să-mi dau seama că notele nu reflectă mereu ceea ce înveți tu și cine ești tu și ce-ți place să faci.”. 

Totuși, Răzvan recunoaște că în momentul în care o notă mică e spusă în fața clasei, nu e un sentiment plăcut. „Îți auzi numele care poate stă în picioare alături de o reputație pe care tu ți-ai făcut-o, construită pe niște valori, principii și ce reprezinți tu. Iar în momentul în care se lovește numele ăsta de o notă proastă, procesul e așa, parcă un pic de mirare”.

„Și apar întrebări de genul din partea colegilor: «Chiar ai luat nota asta? Tu luai numai 10, acum ai luat un 6». O să zică colegul X sau Y că acum ai scăzut nivelul de învățătură, că nu mai ești așa deștept”, continuă Răzvan. 

Arina spune că nu o afectează prea mult spunerea notelor în fața clasei, însă este de părere că „fiecare elev ar trebui să își știe propria notă și că ține de elev dacă vrea să-și împărtășească nota pe care a luat-o cu colegii”. 

Elevi care plâng din cauza notelor

„Încă din clasele primare am observat această competiție care era între elevi. Iar doamna învățătoare ne punea să concurăm unii cu alții. Am pus foarte mult accent pe note și nu puneam neapărat accent pe lucrul în echipă, pe informațiile pe care le învățam pentru notele respective”, adaugă tânăra. 

Are și o poveste din clasa a șaptea când a luat o notă mică, iar mama ei nu a înțeles motivul. „S-a supărat foarte tare pentru că nu înțelegea ce-i cu mine. M-a întrebat dacă a făcut ea ceva greșit.” 

Arina povestește că a avut și colegi care plângeau la școală din cauza stresului notelor, în condițiile în care majoritatea notelor lor erau bune. 

Diana Lupu crede că nu toate trăirile negative pot fi evitate și de aceea este important cum le gestionăm, mai degrabă: „Nu putem să scăpăm chiar de orice stresor și evenimente cum ar fi un examen, cum ar fi o notă. Cu siguranță vor veni cu stări de disconfort și e important să învățăm cum să le gestionăm”. 

Unii dintre profesorii pe care i-a avut încurajau goana după note și competiția, mai povestește ea. Mai precis, dacă luai note foarte bune, primeai puncte în plus la următoarele teste sau puteai să ai tema nefăcută fără alte consecințe. 

„Aș alege să putem să și vedem fiecare persoană ce a făcut”

Rareș Pătroi este la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din capitală, în clasa a 12-a și, spre deosebire de Răzvan și Arina, crede că notele ar trebui spuse în fața clasei.

„După părerea mea, mi se pare că ar trebui ca notele să fie făcute în mod public pentru toată clasa, pentru că mi se pare că acest lucru nu ne motivează pe toți să vedem unde ne situăm în comparație cu ceilalți colegi”, spune Rareș.

Dar chiar ajută comparația de acest tip, te motivează? „Poate să existe și zona asta de motivație, dar dacă ne uităm la întreg sistemul nostru, s-ar putea ca mai puțin să fie vorba despre motivație și mai mult legat de zona de comparație. Deci în contextul ăsta m-aș uita un pic la ce spune majoritatea și ce se întâmplă pentru majoritatea”, spune psihologa.

Rareș urmează să dea admitere în cadrul facultății de Drept și spune că l-ar ajuta să vadă notele alături de numele candidaților, fără să fie secretizate: „Nu văd nimic greșit ca numele copiilor să fie afișat lângă note, pentru că, până la urmă, nu e un secret, folosești nota aceea într-un anumit scop și, mai devreme sau mai târziu, dacă nota e mică, nu vei putea fi acceptat la o facultate”. 

„Într-o situație absolut specială, eu n-aș avea nimic împotrivă să se implementeze un sistem prin care un copil care nu este de acord să-i fie făcută public nota să depună o anumită cerere. Dar dacă e vorba de un test la clasă, nu de un examen oficial”, mai adaugă tânărul.

„Deci nu mi se pare obligatoriu să vedem numele fiecărei persoane, mi se pare obligatoriu să ne putem compara. Dar dacă ar fi să aleg, aș alege să putem să și vedem fiecare persoană ce a făcut”, concluzionează Rareș.

„Parcă nu avem limite”

Andra, colega sa de clasă, spune că nu s-a gândit prea mult la acest subiect căci întotdeauna și-a asumat notele pe care le-a luat. 

„Știu de dinainte să primesc nota dacă o să fie o notă mică sau mare, pentru că toți știm dacă am învățat, dacă ne-am pregătit și cam cum am făcut. Mi se pare că n-ai cum să zici că nu știi sau că nu te așteptai”, crede Andra. 

„La mine în clasă am întâlnit cazuri când profesorii au spus notele în fața clasei și unii colegi n-au vrut să li se știe nota de către toți colegii, chiar dacă nota era una mare oricum”.

Psihoterapeuta Diana Lupu crede că a ține notele confidențiale e un drept la intimitate: „Parcă nu avem limite, nu respectăm spațiul ăsta, fie al corpului nostru, dar în contextul ăsta al notelor. Fiecare are dreptul la intimitate personală. Nu înseamnă că am note mici, nu înseamnă că sunt cel mai bun și vreau să mă dau mare. Fiecare tânăr are dreptul la protecția asta”. 

Andra va fi anul școlar următor studentă la American University of Paris, iar în procesul de admitere a aplicat la aproape 40 de universități. În străinătate, se pune mai mult accent pe confidențialitatea rezultatelor, ne spune ea. 

În străinătate, confidențialitatea primează

„La SAT și la toate examenele din afară, inclusiv IELTS, toate rezultatele sunt private, individuale și nu are nimeni altcineva acces la ele, decât elevul. Nici măcar părinții, dacă nu mă înșel, în unele cazuri, nu pot să aibă acces la ele ”, explică Andra.

Eleva mai spune despre datele oferite de către facultățile din străinătate că „de abia dacă poți să faci rost de o statistică, să vezi cam cât la sută au intrat. Unele facultăți aleg să nu publice niciun fel de date despre anul lor școlar, adică tot ce ține de câți studenți au aplicat, câți au intrat, proveniența lor”. 

Andra crede însă că există o categoria pentru care ar trebui să se facă excepție de la această confidențialitate - politicienii. „În cazul persoanelor publice, spre exemplu, sau uite, parlamentari, politicieni, că vin acum alegerile și vedem tot felul de cazuri de oameni care și-au plagiat doctoratul, și-au plagiat licența și acum sunt în funcții importante, mi se pare că ăsta ar fi un caz în care da, ar fi, într-adevăr, bine să putem vedea clar note. Să fie o informație publică, să poată oricine să o acceseze de pe un site oficial”. 

„Am refuzat să spun note în clasă”

Și între profesori, la fel ca între elevi, părerile sunt împărțite, deși în acest caz, profesorii sunt factorul de decizie care poate evalua cum e mai bine. Mihaela Bucșă de pildă, profesoară de fizică la Școala Gimnazială Sânpetru din Brașov, preferă să păstreze notele confidențiale și crede că acest lucru este benefic pentru procesul de învățare. 

„În principiu eu cred că fiecare copil trebuie să știe nota lui și n-am spus niciodată note în clasă, am refuzat să spun note în clasă. Dau testul astfel încât să nu poată vedea toată lumea nota”, explică profesoara.

Bucșă a observat însă că elevii tot își spun notele între ei și crede că acest lucru afectează pentru că notele copiilor ajung și la părinții altor copii: „Toată lumea știe toate notele tuturor copiilor, chiar dacă profesorul nu le spune. Și apare iar povestea dacă să comparăm sau să nu comparăm copiii”. 

Părinții care pun presiune 

„Bine ar fi să nu se știe notele și să nu intereseze pe nimeni nota celuilalt, să ne intereseze progresul individual, să vedem cum a evoluat fiecare copil și asta să-i intereseze și pe ei și pe părinții lor”, crede profesoara. 

Diana Lupu spune că a întâlnit cazuri în care părinții s-au adunat pentru a împărtăși reciproc notele copiilor: „Apoi un părinte se stresează că nu i-a dat suficiente meditații copilului lui și îl compară cu alții care fac mai multe și fac tam-tam acasă”.

Profesoara de fizică povestește despre catalogul electronic implementat la școala din Brașov în 2020 în care elevii au acces doar la notele lor, însă pot vedea și poziția lor într-un clasament la nivel de clasă.

„Clasamentul în sine, din ce am văzut la elevii mei, îi motivează să vâneze note mai mari, nu neapărat să știe mai mult. Dorința asta de a avea note mai mari nu se traduce întotdeauna în a învăța mai mult, mai bine, mai serios”, crede Bucșă.

Profesoara de fizică mai spune că elevii trebuie să înțeleagă notele ca pe un rezultat al muncii lor și nu ca pe un scop: „Dacă ne facem treaba ca lumea, vin și notele. Notele sunt o consecință, nu motivul pentru care facem. Sunt doar o dovadă a faptului că am făcut, dar nu neapărat scopul pentru care facem ce facem”. 

„Nu cred într-o competiție între elevi”

Bucșă aseamănă o notă cu o oglindă sau o fotografie: reprezintă doar un instantaneu și nu cum suntem noi tot timpul, iar copiilor trebuie să li se explice că „la momentul ăsta, pe competențele măsurate acolo, ai făcut, dacă ai luat șapte, 70% din competența aia, de fapt. Atâta tot. Nu e valoarea copilului, nu e capacitatea lui. Nu e valoarea copilului de cât poate învăța, cât nu”. 

Și profesorul de istorie Marcel Bartic crede că notele ar trebui prezentate individual: „Fiecare elev are progres în felul lui și trebuie încurajat, chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna cele mai bune. Dacă lucrul ăsta se întâmplă la pachet cu expunerea lui față de ceilalți copii, nu cred că e de ajutor”.

„Nu cred în ierarhizări, nu cred într-o competiție între elevi”, completează profesorul.

La fel ca Bucșă, și Bartic reia ideea că goana după note nu este benefică pentru un proces de învățare de substanță: „Un copil ar trebui să învețe pentru că are o motivație intrinsecă, pentru că își descoperă niște pasiuni, descoperă că își poate depăși anumite limite. În niciun caz motive atât de modeste, cum ar fi să îl depășească pe colegul de bancă”.

„Competiția toxică între copii ne poate face rău pe termen lung”

Profesorul de istorie crede că obsesia pentru competiție poate avea efecte asupra întregii societăți pe mulți ani: „Ideea asta de competiție toxică între copii ne poate face rău pe termen lung pentru că unui copil căruia îi intră în cap că nu e bun la ceva, așa va rămâne”.

„Dacă vom funcționa în continuare pe competiția asta între elevi, pe ierarhizările astea în care unul e bun și restul sunt praf, ne vom trezi peste 20 de ani cu o generație total debusolată, confuză, nesigură pe ea”, crede profesorul.

Marcel mai spune că deja se văd efectele asupra unor generații care au trăit într-o continuă competiție: „Uitați-vă cât de greu primesc adulții de astăzi un feedback negativ. Întotdeauna o iau ca pe un atac personal. Rezultatul pe termen lung este, iată, o generație de adulți care nu știe să primească feedback și care se adaptează foarte greu la situații noi”.

Bogdan Rațiu, profesor de română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș este de altă părere. Crede că la școală elevii trebuie să formeze o comunitate, să se ajute reciproc și să se cunoască pentru a se putea dezvolta toți. În procesul ăsta e acceptat și să-și știe notele între ei.

„Devenim prea sensibili la niște lucruri firești”

„Elevii trebuie să știe cum ar putea obține o notă mai mare, unde se situează față de ceilalți, de ce nu au știut să rezolve un subiect. Dacă profesorul reușește să construiască o comunitate în care ne ajutăm unii pe ceilalți, ne sprijinim reciproc, nu aș vedea de ce notele ar putea produce supărare”, crede el. 

Rațiu mai spune că această polemică despre note nu apare din dorința elevilor de a nu ști ceilalți notele, ci din cauza presiunii societății: „Este despre mentalitatea românului care mereu întreabă ce notă ai luat la clasă, ce note au alți elevi, și de aici poate veni reținerea de a spune notele în fața clasei”.

Profesorul consideră că notele fac parte din procesul de evaluare ca învățare. „Mi se pare că devenim prea sensibili la niște lucruri firești, într-un mediu în care coexistăm până la urmă”, conchide el.

Profesorul de matematică Florin Stoica se află și el în tabăra opusă. Nu crede în spunerea notelor în plen, deși a observat că unii elevi împărtășesc imediat notele cu colegii lor. Alții însă, nu se simt confortabil făcând asta, spune el. „Pe moment nu vrea el să știe că a luat un patru, de exemplu. Că dacă ia o notă mare, oricum se laudă imediat. Cam asta e dinamica la clasă”. 

Stoica povestește că nici în urmă cu 20 de ani nu asocia numelui unui elev o notă, ci doar striga elevii în ordinea crescătoare a notelor ca să-și ia testul. 

Totuși, profesorul crede că trebuie să cunoști elevii foarte bine pentru a putea ști dacă spunerea notelor în fața clasei poate fi un factor motivant sau nu: „Dacă pentru el e un factor motivant, adică la următorul vrea să dovedească că o să ia mai mult, o să ia mai mult și atunci o să anunțe el în clasă că a luat mai mult eventual. Pentru unii funcționează, pentru unii nu. Trebuie să-i cunoști foarte bine ca să poți să faci chestia asta”.

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro. 

 

 

 

George Herlaș

reporter

George Herlaș este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și s-a alăturat echipei Școala 9 pentru că spune „da" oricărei provocări. Prin jurnalism, vede o misiune de a aduce valoare cititorilor și întregii comunități.

CUVINTE-CHEIE

note elevi examene profesori note confidențiale clasa scoala

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile