[Vara mea] Lecția de română

Rafale de ploaie tocmai au căzut peste parc, străzi și micul rond, iar Barbod și mama lui aduc un pic din aerul răvășit de apă în blocul de pe strada Dionisie Lupu. Urcă amândoi până la etajul 1. E miercuri, ora șase seara și din spatele ușii se aud mai multe voci una peste alta. Intră și ei în apartament, mama merge în camera din dreapta, iar Barbod – mai în față, pe hol, și intră într-o altă cameră.

Îi vede pe Zaid, Husein și Lana deja așezați, iar Barbod se așază în fața lor, cu spatele la tablă, pe care scrie, cu litere mari: „ActivRANDOM”. În curând, sala se umple cu nouă copii, care zâmbesc larg când se văd și se îngrămădesc în jurul mesei pe care sunt așezate figurine din plastic și caiete, hârtii și creioane colorate.

Ca în fiecare săptămână de la începutul verii, vin aici împreună cu mamele lor ca să învețe limba engleză, luni, și limba română, miercuri. Sunt copii din Siria, Irak, Iran, Pakistan sau Yemen și provin din familii care au plecat din țară și au primit azil în România. Prin ActivRANDOM, o organizație non-guvernamentală înființată în 2016, au acces la învățare prin jocuri și teatru nonformal, ateliere, proiecții de film și alte activități. Majoritatea învață la grădinițe sau școli private din București, unele cu predare în limba arabă. De multe ori, discuțiile la oră devin un mozaic de română și engleză.

„Ați adus fișele de data trecută cu zilele săptămânii?”, îi întreabă Isabela, care lucrează în marketing într-o companie și face voluntariat în organizație. Când nu răspunde nimeni, încearcă să-i ajute: „Days of the week? The papers? Do you have them with you? No? OK, no problem.”

La conjugarea verbului „a fi”, Isabela exersează cu Barbod. În vârstă de nouă ani, e singurul dintre colegii lui care merge la o școală cu predare în limba română și înțelege și vorbește mai bine decât ceilalți din sală.

„Dacă întreb: «Cine ești tu?»?”

„Eu sunt Barbod.”

„Bravo! Tu ești…? Urs?”

„Nu!”

„Avion?”

Barbod se gândește, caută cuvântul.

„Un copil!”

„Un copil”, aprobă Isabela. „Sau un băiat. Noi suntem...?”

„Aici”, răspunde Barbod.

„Da. Sau putem spune: Noi suntem prieteni. Ne cunoaștem, we know each other, suntem prieteni. Friends.”

Când părinții lui s-au mutat din Iran în România acum doi ani, Barbod a învățat mai întâi la o școală privată, cu predare în limba engleză, unde nu i-a fost bine și unde simțea că învățătoarei nu îi pasă de el. „N-a făcut nimic pentru mine”, spune Barbod, „zicea doar «Scrie asta» și pleca cu telefonul.” Anul următor, mama lui l-a transferat la o altă școală, de stat, cu predare în limba română, iar colegii și învățătoarea l-au ajutat să se adapteze. Româna a fost „greu” la început, iar acum e „bine”.

Ba chiar, când copiii de la curs nu știu răspunsul la o întrebare, Isabela îi mai cere lui ajutorul.

„Oamenilor mai bătrâni din familie le spunem...? Cum zici, Lana, la grandparents?”, întreabă Isabela, după ce a trecut împreună cu ei prin nume de culori și anotimpuri, de animale, fructe și legume.

„Omar, știi cum zici la grandparents?”

Nu primește niciun răspuns.

„Kaya, știi? Barbod, salvează-mă!”

„It’s on my nose!”, spune Barbod și începe să râdă.

Se gândește câteva secunde, apoi strigă victorios:

„Bunici!”

Barbod și-a făcut ușor prieteni în București, mai ales de când învață la școala cu predare în română. Cu Ștefan, coleg de clasă și prietenul cel mai bun, râde mult și vorbește despre orice: jocuri, muzică, YouTube. Anul trecut, când a nins mult și s-au închis școlile, Barbod s-a bucurat mai întâi, dar s-a și plictisit repede. Ce putea să facă dacă nu mergea la școală?

Cursul e aproape de final, dar Barbod nu pleacă odată cu toată lumea. Mai rămâne cu Mădălina, o altă voluntară, care citește cu el cărți în limba română și discută pe marginea lor. Astăzi, citesc Micul prinț – sau „Prințul mic”, cum îi spune el. Îi place să rămână în plus chiar dacă se face aproape ora opt seara și ar putea acum să iasă în parc cu Ștefan, cum face des. Dar așa simte că învață mai bine, purtând discuții: „Dacă eu zic ceva și ceva nu este corect, ea mă face pe mine corect.”