Propunerile de planuri-cadru pentru învățământul liceal se află în dezbatere publică până pe 31 ianuarie. După ce vor fi centralizate toate opiniile trimise către Ministerul Educației, se va da o nouă formă a listei de discipline și a modului în care acestea vor fi împărțite în orarul elevilor din ciclul liceal. Noile planuri-cadru ar urma să intre în vigoare începând cu următorul an școlar.
Daniela Vișoianu este cunoscută, pe lângă activitatea ei în Coaliția pentru Educație, pentru că a făcut parte din echipa de specialiști care au lucrat la programul „România Educată“ și pentru că a fost consilier al ministrului Monica Anisie. La solicitarea Școala 9, aceasta a făcut o analiză a propunerilor venite de la specialiștii Ministerului Educației.
Iată câteva dintre observațiile despre propunerile de planuri-cadru pentru liceu ale Danielei Vișoianu, pe scurt:
-Trebuiau să fie lansate în spațiul public printr-o conferință de presă, alături de o fundamentare bazată pe date din sistem pentru toate tipurile de învățământ;
-Nu vin cu modificări semnificative pentru liceeni față de ce studiau acum 20 de ani;
-Nu lasă suficient timp elevilor pentru studiu de profunzime în domeniile care îi pasionează;
-Dacă ne dorim mai multă cercetare și inovare, trebuie să ajutăm adolescenții să înceapă să se specializeze măcar în ultimii doi ani de liceu;
- Se propun tăieri de la orele de fizică fiindcă sistemul de învățământ nu are suficienți profesori pentru această disciplină;
-Propunerile de curriculum la decizia școlii nu respectă Legea Educației. De exemplu, pentru clasa a XII-a sunt propuse chiar și trei ore de curriculum la decizia școlii, de trei ori mai puține față de cât este legal.
Propunerile de planuri-cadru ar fi trebuit să fi fost prezentate într-o conferință de presă. Iar pentru fiecare dintre propuneri să existe o sinteză a modificărilor, precum și argumentele pentru acestea: bazate pe studii, pe date despre sistemul de învățământ. Ar fi trebuit să conțină informații despre câți elevi sunt în medie, în ultimii ani, în clasele de la Profilul Real, câți dintre ei susțin examenul de Bacalaureat la fizică, la chimie, de exemplu.
Fundamentarea planurilor cadru impunea inclusiv analize referitoare la numărul de ore total, în cei patru ani de studiu, alocați anumitor discipline. Este o greșeală să ne raportăm la normarea pe săptămână și nu pe an școlar sau număr de ore.
De ce nu există fundamentare pentru planurile-cadru de la Filiera Teoretică?
Pot să speculez că orice cuvânt folosit ar fi fost mult mai criticat, comparativ cu învățământul tehnic și profesional. Pentru că la teoretic miza este mai mare: accesul la învățământul terțiar (universitar - n.r.) și „catedrele-vedetă“ ale sistemului.
Propunerile de planuri-cadru sunt o adaptare tristă a celor din 2000 și nici acum nu țin cont de stadiul de dezvoltare a elevilor, unde se află „mintea” lor. La vârsta de 15-18 ani, copiii pot să facă față proceselor profunde de învățare.
Un copil pasionat de chimie ar putea să aloce șase - șapte ore pe săptămână doar pentru acest domeniu, atât teorie, cât și să facă experimente în laborator. De ce un profesor de chimie trebuie să facă ore cu 32 de elevi din care, să zicem, doar 10 au interes pentru chimie? De ce nu s-ar putea ca cei 32 de copii să fie împărțiți în grupe în funcție de interese. Unii ar lucra la chimie mai mult, alții la fizică etc.
Când vorbim despre rolul curriculumului pentru elevii de liceu, mai ales pentru cei din anii terminali, tendința internațională este de „pre-specializare“. Scopul este ca elevul să pregătească pentru următoarea etapă din viața lui: fie că va merge la universitate, fie că se va angaja și are nevoie de o calificare bine dobândită.
Din acest motiv, de exemplu, pentru elevii de la clasele a XI-a și a XII-a, Profilul Real, o propunere mai aproape de nevoile lor ar fi să facă istorie și geografie, alternativ, doar într-un an dintre ultimii doi de liceu. Astfel, ar avea mai mult timp pentru ce îi pasionează. Știm din mai multe studii din domeniul pedagogiei că a preda doar o oră pe săptămână nu e suficient pentru o învățare semnificativă, adică transfer de competențe.
În plus, este greu și ineficient să treci zilnic, repede - repede, prin șase - șapte discipline. Fiindcă nu există o continuitate, evident că se produc frânturi în procesul de învățare al elevului. Îi obișnuim să sară de la o materie la alta, în loc să le oferim timpul necesar pentru a aprofunda.
Atunci când ești pasionat de fizică, dar ai șapte discipline în orar, nu ai de ales decât să tai din timpul de lucru pentru această disciplină, ca să te poți ocupa de celelalte teme - pe care oricum le vei rezolva superficial, pentru că nu se regăsesc în interesele tale. Vei face proiecte pentru care copiezi de pe Wikipedia sau sinteze din manual. Genul acesta de activități nu produce cunoaștere.
Nu o să avem cercetare și dezvoltare, dacă nu oferim contexte de trudă pentru elevi: în care să cerceteze, să-și pună întrebări.
Propunerea de reducere a numărului de ore de fizică înseamnă o recunoaștere a faptului că lipsesc profesorii de fizică din sistem, atât la liceu, cât și în gimnaziu. De câțiva ani există acest deficit.
Argumentul public este că foarte mulți elevi se plâng că orele de fizică sunt prea grele, motiv pentru care unii dintre ei se și transferă la Profilul Uman. În fapt, sigur că este dificilă fizica de clasa a IX-a, pentru că elevii nu învață bine fizica în gimnaziu, unii nu învață mai nimic. Iar această realitate este cunoscută prea bine de oamenii din sistemul de învățământ.
Culegem an de an roadele tot mai triste ale modului în care a fost gândită admiterea la liceu, pe baza unor medii compuse cu 80% examenele de la Română și Matematică de Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a și 20% notele de la restul materiilor. Acest mecanism a condus către un oarecare dezinteres al elevilor pentru toate celelalte materii la care nu se dă examen, dezinteres susținut în familia care visează la „colegiul centenar”.
Liceul, ca etapă educațională, este prins între schimbările de programă de la gimnaziu, deja realizate și programele de la universitate. De exemplu, la fizică, profesorii ar trebui să reia ceea ce nu s-a predat în gimnaziu, dar și să parcurgă integral programa pentru liceu, construită cu finalitate compatibilă cu examenul de Bacalaureat și primii ani de studiu de după liceu, la universitate.
Pentru Profilul de Filologie, una dintre propunerile pentru clasele a IX-a și a X-a prevede câte o oră de fizică, de chimie, respectiv de biologie. În total sunt trei ore de științe. Dar oare, din trei ore pe săptămână nu ar fi suficiente două de ”științe”, care să fie predate integrat? Mereu vom spune că nu putem avea curriculum integrat, atâta vreme cât profesorii nu sunt formați și nu încep să practice asta.
Dacă decidentul ar alege o astfel de soluție, pot rezulta două avantaje imediate pentru elevi: 1) predarea integrată, nu pe discipline, care să le ofere o viziune mai largă cu privire la lumea în care se pregătesc să trăiască independent; 2) „eliberarea” unei ore care poate fi alocată profilului, de exemplu timp pentru gramatică, scriere creativă sau alte pasiuni și competențe pentru care are interes.
Potrivit Legii Educației, în clasa a IX-a și a X-a trunchiul comun reprezintă 80% din curriculum, iar restul de 20% este decis de școală. Asta înseamnă șase ore din 30. În clasele a XI-a și a XII-a, 70% este trunchiul comun și 30% curriculum la decizia școlii. Adică 9 ore ar putea să fie curriculum la decizia școlii.
Dacă nu se va respecta legea, în anii următori va fi o mare pierdere pentru elevi, mai ales pentru cei din învățământul profesional. Dacă aș avea mai multe ore de curriculum la decizia școlii la învățământul profesional, aș putea să introduc niște recuperări valoroase din domeniul matematicii și al științelor, de exemplu.
Profesorii din învățământul profesional atrag atenția că n-au timp să facă recuperări, pentru că au o programă de urmat. Copiii aceștia nu au nicio șansă, deși se duc la școli profesionale, pentru că și aici este important să stăpânești anumite noțiuni sau raționamente din matematica de gimnaziu.
Nu putem să avem așteptarea ca acești copii să petreacă șase ore în plus pe săptămână la școală, pe lângă cele 30 pe care le au deja, pentru recuperare. Acest timp ar trebui să-l luăm din curriculumul la decizia școlii, în condițiile legii. Nu putem să construim un sistem paralel de educație, pentru recuperări.
Una dintre propunerile pentru învățământul profesional este să crească durata studiilor de la patru la cinci ani. Argumentul este valid - dat fiind numărul mare de ore din ”trunchiul comun”, majoritar de teorie. Chiar dacă acești elevi au mai multe săptămâni de școală (un mecanism de penalitate), ei tot nu pot face suficiente ore de practică potrivit nivelului de calificare dobândit.
În plus, trebuie urmărit interesul familiei. Un elev care alege această rută o face din pasiune, potrivit procesului de consiliere sau din sărăcie și lipsă de sprijin. El are nevoie să dobândească o calificare cât mai repede, astfel încât să poată intra pe piața muncii.
E drept că asta se întâmplă pentru că, de multe ori, familia trăiește în sărăcie, nu a putut să plătească meditații copilului ca să ajungă la un liceu teoretic, nu are resurse să susțină internat, gazdă, transport.
În final, un element de speranță. Forma finală a planurilor-cadru poate fi îmbunătățită. Astfel încât elementele de reformă consistentă să poată fi ulterior introduse prin programele școlare. Programele pot reprezenta un instrument important pentru a începe să ne uităm altfel la școală, la competențele și abilitățile pe care acestea ar trebui să le formeze.
*Erată: Într-o formă anterioară a articolului am făcut referire la învățământul profesional în loc de învățământul tehnologic.
