Cum ar arăta orașul dacă elevii ar pleca dimineața cu bicicletele la școală? Este un exercițiu de imaginație pe care îl propune Costi Andriescu, inițiatorul campaniei Bike2School, de popularizare a mersului cu bicicleta în rândul elevilor.
„Orașul ar arăta, în primul rând, ca într-o zi de weekend, cu mașini puține pe străzi”, visează Costi Andriescu, care a început campania în orașul său, Iași, unul dintre cele mai poluate din țară, alături de București, Cluj-Napoca sau Brașov.
Și programul părinților ar fi mai aerisit, nu doar orașul. „Părinții pleacă mai devreme de acasă cu cel puțin o oră pentru a-l lăsa la o școală pe primul copil și poate la o grădiniță pe al doilea. În momentul în care noi am face la nivelul unui oraș o întreagă rețea de piste de biciclete prin care să le legăm de școli, dimineața copiii ar putea pleca pe biciclete spre școli. Ba, mai mult, s-ar putea crea grupulețe, între ei, se întâlnesc și merg împreună la școală”, e de părere inițiatorul.
Crede că orașele ar trebui redate oamenilor și eliberate de mașini. „Să construiești mai multe drumuri pentru a preveni aglomerația este ca și cum un bărbat corpolent ar da drumul la curea pentru a preveni obezitatea”, spunea filosoful american Lewis Mumford. După vorbele lui s-a ghidat și activistul ieșean în toate acțiunile pe care le face în orașul natal. „Nicio modernizare de drum n-ar trebui să se mai facă în România, dacă nu e luat în calcul și transportul alternativ”, spune Costi.
A studiat și costurile pentru construirea pistelor de biciclete, iar pentru acest capitol a avut mai multe schimburi de informații și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților din Olanda, țară recunoscută pentru vasta rețea de trasee pentru cicliști.
Astfel, în Olanda, 1 kilometru de pistă de bicicletă costă între 60.000 și 125.000 de euro. „Olandezii îți vor spune că se pot construi și 50 de kilometri de pistă pentru biciclete pe an, însă ne gândim, pentru Iași, de exemplu, că dacă nu au reușit să facă aproape nimic în 30 de ani, nu vor reuși acum să facă foarte mult”, spune Costi Andriescu. Primăriile din marile orașe ar trebui să bugeteze anual construcția de piste pentru bicicliști:
Realist, planul propus este ca municipalitatea ieșeană să construiască câte 28,8 kilometri, astfel încât în 10 ani să se ajungă la o rețea de 288 de kilometri.
Din banii primiți de la Uniunea Europeană prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență, România va investi 120 de milioane de euro pentru a construi 3000 de kilometri de piste de biciclete. Iașiul a cerut finanțare pentru 100 de kilometri.
Săptămâna trecută, reprezentanți ai ambasadei Olandei au făcut un tur pe bicicletă alături de echipa „Iași, Orașul Bicicletelor”, care susține Bike2School. „Am fost norocos să cresc într-o țară în care bicicletele sunt ceva comun. De la 4 ani am învățat să merg pe bicicletă și când locuiam în Olanda mergeam la școală pe bicicletă, apoi am fost la serviciu pe bicicletă, pe ploaie sau vreme bună”, a povestit olandezul Wijnand Marchal, consulul pentru afaceri economice în România.
În Olanda, 80% dintre copiii între 12 și 17 ani se deplasează pe bicicletă cel puțin trei zile pe săptămână. În România, se poate circula pe drumurile publice cu bicicleta de la 14 ani, dar nu există o statistică despre numărul de bicicliști tineri. Se știe doar că 61% dintre români nu merg niciodată pe bicicletă și doar 5,3% se deplasează pe două roți.
„Potrivit legii, copiii au voie cu bicicleta doar în curte”
Costi spune că în acest moment orașele sunt gândite în primul rând să deservească mașinile, însă dacă aproximativ 30% dintre elevi ar veni la școală pe bicicletă, mașina ar deveni „jucăria principală a celor bătrâni”.
Până să înceapă pandemia, copilul lui Costi, traversa cu bicicleta orașul Iași, din cartierul Nicolina până în Copou, la școala la care învață. E vorba de o distanță de aproximativ 14 kilometri dus-întors. Și făcea asta începând de la clasa de la clasa a cincea, adică de la 12 ani.
Pentru copii sub 14 ani există riscuri în plus, fiindcă legislația nu le permite să meargă pe carosabil și nici pe trotuare, în lipsa unor piste.
„E o problemă cu legislația, copiii nu ar avea voie să iasă cu bicicleta decât în curtea blocului și a casei, nu pe drumuri publice. Singura variantă pentru copii este pista de biciclete, pentru că acolo nu este limită de vârstă. Nici copiii, nici adulții nu au voie pe trotuar cu bicicletele. Dacă vorbești cu Poliția Rutieră îți va spune că nu dă nimănui amendă. Însă, dacă se întâmplă un accident, un copil dă cu bicicleta peste altul sau peste un adult, se consideră accident rutier, dacă nu există pistă de bicicletă”, spune Costi Andriescu. De aceea, vor încerca să sensibilizeze autoritățile pentru a modifica și Codul Rutier.
Orele de ciclism sunt diferite de cele de educație rutieră, care oricum nu se fac peste tot, în ciuda faptului că legea prevede obligativitatea ca elevii să le aibă în programa școlară.
Ora de ciclism în școli
Elevii de astăzi au o perspectivă mai largă în ceea ce privește transportul, ei vor skateboard-uri, biciclete, trotinete, role și nu sunt la fel de mulți cei interesați de mașini. Gustul pentru mersul pe bicicletă, ca alternativă la mersul cu mașina, ar trebui cultivat tot în școală, crede inițiatorul Bike2School. Ciclistul propune ore de ciclism și cursuri de mobilitate urbană în școală.
Mai multe organizații nonguvernamentale urmează să trimită o scrisoare Ministerului Educației și Cercetării, prin care cer introducerea lecțiilor de ciclism în școală.
„Printre altele, ora de ciclism înseamnă, pentru elevi, să învețe să meargă cu bicicleta, să afle regulile de circulație din perspectiva biciclistului și participarea la competiții indoor și outdoor. Dacă nu introduci în programa școlară ora de ciclism, copiii își vor dori la 18 ani să-și cumpere tot o mașină, după modelul pe care îl văd în societate. E un cerc vicios. Ce văd ei la părinți? Că îi lasă dimineața la școală, își parchează mașina poate pe trotuar, în fața școlii.”, mai spune Costi Andriescu.
Mersul pe bicicletă prin oraș, într-un mediu sigur, pe piste, ar dezvolta și abilitățile copiilor. „Dacă vorbim cu psihologi, ne vor spune nu e bine că nu-i lăsăm să se orienteze în orașele lor. Părinții lor când erau mici au fost învățați – ce autobuz trebuie să ia, după câte stații să coboare, unde schimbi tramvaiul…”, mai spune ieșeanul. Replica „te-ai născut în mașină” se potrivește azi mai mult ca oricând.
Generația de acum e doar invitată să urce în mașină și este lăsată la destinație. Nu întâlnește nimic care ar putea să-i provoace, să găsească niște soluții în drumul spre școală.
Drumul spre școală ar însemna o explorare pentru generația care învață cum funcționează lumea mai mult de pe Tik Tok și Instagram. „Eu, în timp ce mergeam la școală mă uitam la clădiri, la ce se întâmplă în jurul meu. Acum totul se întâmplă de la geamul mașinii. Când ești pe bicicletă lucrurile stau diferit. Dacă vrei să oprești să te uiți la ceva, o poți face. Dacă te întâlnești cu un prieten și ești cu bicicletă, te poți opri”, mai crede Costi Andriescu.
Ce trebuie să facă școlile
La rândul lor, școlile ar trebui să investească, anual, în infrastructura pentru elevii și profesorii care vor să vină cu bicicleta la școală. Proiectul Bike2School propune și parcări sigure pentru bicicletele elevilor în curtea școlii, laboratoare de ciclism indoor, dar și o velotecă a școlii de unde elevii vor putea închiria gratuit o bicicletă.
„Trebuie să începem din interiorul școlii pentru a ne aștepta la rezultate peste 12 ani. Trebuie să le arătăm copiilor cum sunt alte orașe și cum au găsit soluții pentru deplasare, pentru a ști că lucrurile se pot face și diferit”, crede activistul.
Costi Andriescu prevede un viitor în care părinții își vor alege școala și după aceste criterii. „Ce ar însemna dacă școlile nu ar mai avea niciun nume? Cum ai alege școala pentru copilul tău? Pe lângă facilități și proximitate, ai fi atent și dacă școala are un bazin de înot, dacă se poate ajunge cu bicicleta, că poate copilul să închirieze o bicicletă și are unde să o lase.”
