O lectură de 18 minute.
Filmul „Hoții de subiecte”, lansat în martie în cinematografe, urmărește obstacolele întâmpinate de cinci liceeni care încearcă să facă bani vânzând online subiectele de Bacalaureat, fiecare având motivații diferite.
Sofi (Karina Jianu) are nevoie de bani pentru a merge la facultate în Elveția și pentru a salva casa părintească. Alex (Ștefan Iancu) visează la un studio de înregistrări și e într-o relație cu Amalia (Ana Toda), care vrea să ia Bacul pentru a-și impresiona tatăl senator. Tomiță (Dragoș Prundeanu), un streamer popular, se ocupă de promovarea afacerii cu subiecte, în încercarea de a atrage mai mulți urmăritori. Lor li se alătură Luci (Alexia Galeș), care vrea să învingă timiditatea și să fie acceptată în gașcă.
Toți sunt trecuți de vârsta adolescenței - cu o medie de vârstă de 23 de ani - dar au reușit să intre în pielea personajelor și să pună în plan frământările liceenilor.
Regizat de Tudor Petremarin, după un scenariu semnat împreună cu Mihai Mănescu, filmul arată cum adolescenții descoperă, pe rând, că scurtăturile, către bani sau note mari, nu sunt mereu cea mai bună alegere. Filmul poate fi văzut în mai multe rețele de cinematografe din țară și nu este recomandat copiilor sub 15 ani.
Școala9: Care a fost experiența ta cu școala? Ce fel de elev ai fost?
Dragoș Prundeanu (Tomiță): În clasele V-VIII, părinții mei erau foarte exigenți, voiau să iau doar note mari ca să ajung la un liceu foarte bun. Și asta s-a întâmplat. Am învățat foarte mult, am luat o notă destul de mare și am ajuns la liceul pe care mi l-am dorit, la „Lazăr”. Odată intrat la liceu, părinții mei au spus că pot să mă relaxez. Eram foarte ocupat pe atunci și cu teatrul. Am avut alte lucruri pe care m-am concentrat pe timpul liceului, dar am încercat să merg destul de mult cât să nu am nicio problemă.
Ana Toda (Amalia): Am fost destul de diferită de Amalia, dacă e să facem paralela dintre personaj și actor. Nu am fost nici bogată, nici populară. În liceu am trecut printr-o depresie destul de cruntă, iar asta mi-a modificat foarte mult percepția asupra vieții de liceu. Toată lumea spunea că este cea mai frumoasă perioadă din viață, că amintirile pe care le faci în liceu rămân cu tine mereu, prietenii din liceu sunt prietenii pe care o să-i ai tot timpul. Nu mă simțeam neapărat văzută și înțeleasă, dar nici nu am avut neapărat parte de bullying, ceea ce e bine. M-am pus în această poziție cumva de outsider și lumea a acceptat asta și m-a lăsat în pace. Nu pentru că mi-aș fi dorit neapărat, ci pentru că nu știam cum să-mi gestionez sentimentele. Simțeam că după liceu, în sfârșit, o să pot să mă axez mai mult pe ceva ce-mi place și o să reușesc să fiu mai mult eu, autentică.
Alexia Galeș (Luci): În V-VIII am fost ca Luci. Eram olimpică la germană și română și eram mereu pe podium. Citeam încă două cărți pe lângă cartea pe care trebuia să o citesc. Sau dacă aveam o compunere de o pagină, scriam patru. Eram high achiever și cred că asta vine cumva cu… n-aveam foarte mulți prieteni. Dar la liceu am decis conștient că vreau să fiu rebelă pentru că nu experimentasem partea asta și luam note proaste dinadins. Înainte de Bac m-am redescoperit pe mine din clasa a V-a și am învățat toată materia în ultimele două luni.
Ștefan Iancu (Alex): Am avut note foarte bune pentru că era așa, o chestiune personală. Voiam să-mi demonstrez mie că pot, dar încercam să fac și minimul de efort necesar ca să pot să iau notele alea, nici nu voiam să mă chinui. Am încercat să fiu cât mai pragmatic când vine vorba de învățat.
Karina Jianu (Sofi): Am fost un elev foarte silitor, dar silitor din frica de a nu avea note mici, mai mult. În liceu a fost puțin mai dificil pentru că erau foarte multe materii unde profesorii doreau să ne dăm toată silința și tu, ca elev, începi să te împarți pentru că îți dai seama la ce ești bun. Unii profesori înțelegeau, erau conștienți. În același timp, alți profesori erau mult prea stricți și considerau că noi acasă avem numai materia lor.
Sistemul de educație „care nu se mai potrivește cu ce vor copiii în ziua de astăzi”
- Există o întreagă discuție despre cum se poate schimba sistemul de examinare pentru a reduce tentația copiatului. Ai vreo idee despre ce ar putea fi făcut diferit?
Dragoș Prundeanu (Tomiță): Niciodată nu cred că se va găsi o metodă astfel încât să nu mai existe deloc copiatul. Pentru că elevii sunt mult prea ingenioși, vor găsi o soluție. Avem AI, avem atâtea posibilități în acest moment, este foarte greu să nu găsești o soluție prin care să copiezi. Soluția ar fi să-i facem pe elevi să nu mai vrea să copieze, să nu mai simtă nevoia.
- Amalia vrea să își impresioneze tatăl, senator, prin note mari. Cum crezi că ar trebui să gestioneze elevii care ne citesc presiunea venită din familie?
Ana Toda (Amalia): În prima fază părinții sunt cei care ar trebui să gestioneze aceste așteptări. De multe ori vin dintr-o zonă bună. Își doresc ce e mai bine pentru copiii lor, să aibă un viitor bun. Dar, ca în film, părinții nu se întreabă ce își dorește copilul mai departe. Proiectează pe el un viitor strălucit, dar așa cum consideră ei că ar fi strălucit și de acolo vine multă presiune pentru că de multe ori perspectiva părinților nu este aceeași cu perspectiva copilului. Ar fi mult mai ușor dacă ar exista mai multă comunicare și înțelegere din partea părinților.
- Luci, personajul pe care îl interpretezi, este o elevă silitoare, dar se confruntă cu timiditatea și dorința de a fi acceptată de colegii săi. Crezi că sistemul de învățământ din România face loc pentru elevii ca ea?
Alexia Galeș (Luci): Nu cred că sistemul nostru de învățământ are o vechime în calitate ca să poată să cuprindă și partea asta socială a mersului zilnic la școală. Profii de-abia pot să țină copiii să nu se urce pe mese. Elevii sunt foarte greu de stăpânit. Dar nu-i vina lor. E o metodă din asta de educație foarte clasică care nu se mai potrivește cu ce vor copiii în ziua de astăzi.
- Personajul tău este popular și talentat, dar nu pare foarte preocupat de școală. Au suficient sprijin în școală elevii cu pasiuni în afara materiilor tradiționale?
Ștefan Iancu (Alex): Mi se pare că depinde foarte mult. Eu am avut tot timpul susținerea profesorilor când venea vorba de filmări. Și lipseam, dar cu toate astea ei m-au înțeles și cred că treaba asta a cântărit foarte mult în economia posibilităților mele de a face lucruri în domeniul ăsta. Dacă nu aveam susținerea lor și m-ar fi taxat foarte tare, probabil că nu reușeam să le fac pe toate. Cred că, în cele mai multe cazuri, sistemul de învățământ din România se axează atât de mult pe materiile astea clasice și pe această metodă de învățământ clasică, încât nu prea îți dă niciun brânci într-o direcție mai creativă, care poate pentru tine s-ar putea să fie de mult ajutor.
Eu cred că ar trebui să se producă o ruptură, undeva în ultimii doi ani de învățământ. Ai avut 10 ani în care ai făcut toate materiile, da? Ai facut desen, ai făcut muzică, ai făcut mate. Hai să facem în așa fel încât să te ajutăm și noi să îți găsești o direcție.
- Sofi este o elevă ambițioasă, dar se confruntă cu obstacole financiare. Oferă școala românească suficiente oportunități pentru elevii cu potențial, dar fără posibilități financiare?
Karina Jianu (Sofi): Când eram eu în școală, nu, sistemul nu susținea, mai mult profesorii. Adică, deși nu erau fonduri sau niște burse ca să-i ajute pe acești copii, erau profesori care din pură pasiune preferau să-i ajute, să le ofere cărțile de care aveau nevoie, dar pe care nu și le permiteau. Sper că lucrurile s-au schimbat între timp.
Note bune = viitor bun?
- Filmul sugerează că succesul la examene este privit ca o monedă de schimb pentru viitor. Cum vezi această presiune asupra elevilor?
Dragoș Prundeanu (Tomiță): Cred că se pune mult prea mult accent pe note. Fiind atât de multă presiune pe elev, ajunge să copieze. Până la urmă nu ele definesc ceea ce ești tu, cât de deștept ești. Nici profesorii nu sunt buni la toate materiile, sunt buni la una singură.
Ana Toda (Amalia): Mi se pare o presiune colosală și nedreaptă pusă în cârca elevilor. Am simțit-o și eu. Și e o presiune pusă din foarte multe părți. Sunt multe facultăți unde se intră cu media de la Bac. Și, normal, trebuie să iei notă mare, pentru că altfel nu o să poți să intri la nu știu ce facultate. Este total nedrept ca viața ta și cursul pe care îl ia să depindă de un examen, de o zi, de un moment pentru care se pun atât de multe presiuni cu ani de zile înainte.
Alexia Galeș (Luci): Noi suntem norocoși că facem parte din acest sistem european Bologna și că putem să plecăm la alte facultăți. Mi se pare că, obiectiv vorbind, nu ai cum altfel să departajezi niște copii la nivel global. Cred că sunt niște niște milestone-uri (o realizare majoră la un moment dat n.r.) pe care le putem atinge. E un pic cruel că e bazat doar pe note, dar undeva ar trebui să se facă această departajare și cred că e o discuție foarte complexă.
Ștefan Iancu (Alex): Mi se pare greu la 17-18 ani să nu te gândești că atârnă vreun pic asupra viitorului tău nota aia de la Bac. Eu, spre exemplu, știam că vreau să mă fac actor de mult. Știam că nu va influența nicicum nota din Bac, dar nu am putut să desconsider cu totul nota.
Karina Jianu (Sofi): Bacul, cel puțin în România, mi se pare că e un examen destul de important. La multe facultăți intri cu nota de la Bac și îți rămâne nota respectivă toată viața. Mi se pare că materia e foarte învechită. Și nu-ți strânește deloc creativitatea. La limba română asta ar trebui să facă.
„Viața ta e a ta”
- Dacă ar fi să transmiți un mesaj elevilor care se simt obligați să exceleze doar pentru a mulțumi pe altcineva, ce le-ai spune?
Dragoș Prundeanu (Tomiță): Eu cred că singura persoană pe care trebuie cu adevărat să o mulțumească sunt chiar ei. Să nu facă niciodată nimic ce simt că nu le place doar pentru că au presiunea părinților sau a altor persoane. Să stea puțin, să contempleze și să se gândească ce îi face pe ei fericiți în lumea asta. Și să se concentreze 100% pe acel lucru, să nu-și pună problema banilor sau a timpului. Pentru că dacă îți place cu adevărat un lucru și mergi 100% pe el, banii vor apărea, te vei distra și va fi totul bine.
Ana Toda (Amalia): Că nu sunt singuri și că o să vină un moment în care oricum va trebui să-și ia viața în propriile mâini. Nu poți să trăiești pentru ceilalți, trebuie să trăiești pentru tine și să te descoperi, să fii sincer cu tine, să dai seama ce îți place ție și ce ți-ai dori tu să faci.
Alexia Galeș (Luci): Că viața ta e a ta și e foarte greu și foarte dur de înțeles asta, dar cel mai important este să înțelegi că dimineața te trezești tu cu tine și seara te culci tu cu tine. Dacă ești mulțumit dimineața când te trezești cu job-ul pe care îl ai, cu direcția pe care ți-ai ales-o, cu alegerile pe care le faci, te culci fericit. Dacă încerci să te mulezi și să te rupi ca să încapi într-o formă pe care o văd alții la tine, inclusiv părinții tăi, cred că există riscul ăsta de a nu mai ști cine ești și de a te pierde pe tine. Și atunci la un moment dat o să cedezi chiar dacă excelezi. Dacă nu excelezi pentru că vrei tu să excelezi, o să cazi pentru că nu e ceva ce vine din tine.
Ștefan Iancu (Alex): Până la urmă cât de tare poți să te opui? Să pleci de acasă, să le zici că nu e adevărat, că nu contează? Părinții sunt factorul decizional până la un punct și acum dacă ai nenorocul să trăiești într-un mediu în care așa e, demonstrează-le că iei nota aia bună și aia e, o iei și pentru tine și pentru ei.
Karina Jianu (Sofi): Să se pună pe ei pe primul loc. Dacă ei nu simt neapărat să exceleze și ar vrea să picteze, să cânte la pian, atunci să facă lucrul ăsta. Pentru că la finalul zilei, decât să faci ceva și să-l faci cu silă, mai bine faci ceva din plăcere și-ți iese mult mai bine.
Ce învățăm de la „Hoții de subiecte”?
- Care crezi că este lecția principală pe care ar trebui să o ia elevii din acest film?
Dragoș Prundeanu (Tomiță): Că nu ajungi nicăieri cu bani nemunciți. Nu e ok să faci un lucru ilegal pentru bani, când există metode legale, în care să nu stai cu inima în gât că poate te prinde cineva și ajungi la închisoare. Este un film mișto, un film care nu este doar pentru adolescenți, la care vei râde, vei plânge și de la care vei pleca cu foarte multe lecții învățate.
Ana Toda (Amalia): Că nu poți să cumperi iubirea. Asta cu siguranță e o lecție, poate mai mult pentru părinți. Și că sunt niște personaje din medii foarte diferite, cu motivații diferite, dar suntem mult mai asemănători decât avem noi impresia în liceu. Chiar dacă ne încadrăm în niște găști, populari, tocilari, neintegrați. Ultimul film românesc despre liceeni care a fost relevant? În minte îmi vine numai Liceenii. Dacă ne gândim câți ani au trecut de atunci, e un pic îngrijorător, pentru că în adolescență dezvoltăm o admirație și o pasiune pentru anumite show-uri care simțim că ne reprezintă într-un mod autentic. Ar trebui ca lumea să se gândească mult mai mult la adolescenți și să îi ia mai în serios.
Alexia Galeș (Luci): E un citat din film care mă face mereu să plâng, când vorbește Șerban Pavlu, tatăl Sofiei. Mă atinge de fiecare dată pentru că e acest conflict al elevilor de a pleca din țară. E o durere foarte mare să te arunci la 18 ani în necunoscut. Și ce spune Șerban este că o să fie greu, dar e greul tău. La 18 ani e primul tău sfârșit, că nu s-a mai terminat niciodată ceva. Chiar dacă ai prieteni, chiar dacă e absolut superb ce se întâmplă în clasa a XII-a și asculți Vama Veche și te simți total liber, mergi la majorate și simți că iubești cel mai mult și cel mai sincer, se termină. E anul ăla în care îți dai seama că e viața ta și nu cred că este ceva mai greu decât să îți începi viața prima oară. E greu, dar e al tău. E o altă lume, dar e a ta.
Ștefan Iancu (Alex): Indiferent de mediul în care trăiești, că e o școală mai serioasă, că ai profesori mai severi, că ai niște părinți mai stricți, dacă tu mai ai o pasiune pe lângă, să nu o pierzi pe aia doar ca să îi satisfaci pe alții. Tu cântă dacă vrei să cânți, dansează dacă vrei să dansezi.
Karina Jianu (Sofi): Dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți să reușești într-un fel sau altul. Filmul arată și cât de mult contează comunicarea între copil și părinte. Și asta se vede cel puțin la personajul meu. Dacă aș fi stat să vorbesc cu Maria, cu mama, poate ar fi înțeles că nu trebuie să vândă casa, poate și eu aș fi înțeles de ce o vinde.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.
