Își amintește exact, era o zi de joi. Știe asta și azi fiindcă prietenul ei avea joia pregătire la mate. Maria încerca să învețe pentru Bac, așa cum făcea zilnic, dar la un moment dat a simțit cum nu mai putea să asimileze deloc informația. ,,Efectiv mi se blocase mintea, nu mai puteam să învăț nimic, începusem să plâng, nu-mi mai intra nicio informație în cap. Absolut nimic”. Acesta a fost momentul în care corpul îi spunea „nu”: ,,Eu am un obicei să citesc și apoi să repet singură informația cu voce tare sau să o scriu pe o foaie, însă acum vedeam că uitam tot și am început instant să plâng”.
Crede că a trecut prin asta fiindcă „niciodată nu mai învățasem atât de mult și m-am stresat extraordinar de tare”. Aceasta a povestit cum zilele deveniseră o rutină nesfârșită de memorat, repetat, recapitulat. Încerca să rețină eseurile pentru proba de limba română - „parcă Enigma Otiliei sau Ion” - și își păstrase toate notițele într-un dosar albastru. Citea, repeta cu voce tare, scria ideile pe foaie, dar la un moment dat a simțit că nimic nu mai funcționează.
După ce și-a revenit din plâns, a aruncat foile de frustrare și a sunat o prietenă: „Am ieșit cu ea, nici că am mai învățat ceva în ziua aia. Mă întâlnisem și cu iubitul meu cinci minute până s-a dus la pregătire la mate. M-a luat în brațe și mi-a zis că o să fie bine”.
Ca să se simtă mai bine, și-a pus pe ea tricoul cu Freddie Mercury, artistul ei preferat, tricou pe care și-l pregătise să-i poarte noroc în ziua de examen. Ziua de pauză i-a prins bine, dar nu a scăpat cu totul de probleme: „Am început să am anxietate zilnic, dureri de cap, palpitații, stări de panică”.
I s-a mai întâmplat și în preajma altor examene importante să simtă la fel, cum a fost când a dat testul Cambridge. În noaptea de dinaintea probei, teama că nu va reuși a copleșit-o: „Eram așa speriată că n-o să-l iau, încât am făcut un atac de panică”.
Maria este astăzi masterandă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (UB), are pe diploma de Bac nota 9,28, dar în continuare trece greu prin examene.
Ultimul caz în care s-a confruntat cu oboseala a fost în sesiunile cu examene fizice, după pandemie, pentru că nu era obișnuită să dea examene în acest format. În timp, a conștientizat importanța pauzelor, a odihnei și a discuțiilor cu prietenii, folosindu-le ca modalități de a combate genul ăsta de blocaje și epuizarea.
Mii de pagini de parcurs în sesiune
Daria este studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, iar volumul de informație pe care trebuie să-l asimileze este uriaș. Încă de la începutul facultății, a înțeles că nu va fi ușor, dar în presesiune lucrurile au devenit cu adevărat copleșitoare: „Cea mai aglomerată perioadă dintr-un an universitar este presesiunea, în care dăm examene la materiile care nu intră în sesiune și colocviile cu intrare în examen. În aceste două săptămâni de presesiune, pe lângă faptul că încă mergeam la cursuri, am mai dat și trei examene și patru colocvii”.
Daria avea în acea perioadă de învățat 12 lucrări practice, care însumau câte 100-150 de pagini pentru fiecare colocviu. Și pentru cele trei examene o așteptau cu brațele deschise nenumărate informații de reținut: ,,La Farmacologie a fost o carte de 305 de pagini, care conține toate clasele de substanțe și ce rol are fiecare; la Etologie au fost 700 de slide-uri despre comportamentul animal în toate situațiile; la Semiologie au fost 40 de pagini”. La volumul dostoievskian de informație se adaugă și timpul foarte scurt. Ea nu se putea concentra doar pe o singură materie și asta o seca de toată energia.
Nici în sesiune nu reglează orele de odihnă: ,,În sesiune am doar patru examene în trei săptămâni și atunci creierul prinde un moment de respiro, dar nu reușesc să mă odihnesc destul și treptat, treptat, nu mai am nicio tragere de inimă”. Volumul bibliografiei pentru aceste examene era asemănător cu cel din presesiune, adică unul stufos: ,,La Anato-patologie am avut o carte de 340 de pagini, plus 50 de pagini din altă carte; la Igienă aproximativ 360 de slide-uri, pentru Imunologie aproximativ 80 de pagini, iar la Producții animaliere aproximativ 560 de slide-uri”. Aceasta a mai spus că informațiile erau foarte concentrate și rareori se putea face o sinteză, fiindcă de multe ori trebuia să învețe tot pentru a înțelege. În astfel momente, orice încercare de a învăța pare inutilă, iar corpul și mintea îi transmit semnale clare că au ajuns la limită: ,,Simt că s-a instalat burnout-ul când citesc un paragraf, încerc să-l înțeleg și să-l analizez, dar creierul meu parcă zice stop. Încep să citesc în gol chiar dacă mă străduiesc să fiu atentă, sau să repet paragraful imediat după ce l-am citit, dar nici asta nu mai funcționează”.
În sesiune, când fiecare minut de învățat conta, iar capacitatea de concentrare era esențială, Daria simțea cum anxietatea punea stăpânire pe ea: „Fiind și-n sesiune, când trebuia să rețin cel mai mult și vedeam că nu mai dau randament, mă lua o stare de agitație și de panică. Parcă simțeam în zilele respective că nimic nu-mi iese cum trebuie și că fac totul degeaba”.
Daria a trecut prin episoade de epuizare care durau câteva ore, dar uneori și câteva zile. Și-a dat seama că dacă nu își oferă momente de pauză, nu va reuși să iasă din acest cerc vicios: ,,Încerc să-mi iau un moment de respiro, deoarece sunt conștientă că nu o să dau randament dacă eu continui să mă suprasolicit”.
„Eram obosită mereu deși dormeam suficient”
Adriana, masterandă la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a povestit și ea despre perioada unei sesiuni de la facultate, în care, deși nu neglija somnul, se simțea mereu extenuată și era incapabilă să se concentreze la ceea ce avea de scris și de învățat: ,,Aveam foarte multe de făcut, nu știam de unde să încep, nu mă gândeam că lucrurile trebuie prioritizate și am ajuns să mă simt foarte obosită mereu, deși dormeam suficient”.
Aceasta a resimțit o presiune uriașă, iar faptul că mai avea sarcina de a face și teme, pe lângă examene, o împovăra: ,,Nu puteam să mă concentrez când încercam să fac un eseu, eram mai mereu anxioasă. Cel mai ciudat era faptul că deși voiam să fac temele și să învăț pentru examene, nu puteam fizic”.
Pur și simplu corpul ei nu mai răspundea la comenzi. ,,Senzația de copleșeală a fost atât de puternică uneori, încât simțeam de dimineață că nu mă pot ridica din pat, nu puteam mânca mai nimic, pentru că mi se făcea rău”.
Adriana a mai trecut prin momente de genul acesta și în perioada de dinaintea examenului de bacalaureat. A avut aceleași simptome și a întâmpinat și atunci probleme cu ce mânca: ,,În perioada aceea, nu puteam mânca ouă sau carne fără să mi se facă rău”. După ce a reușit să depășească acele momente, a învățat să gestioneze mai bine timpul și stresul, implementând strategii pentru prioritizarea sarcinilor: ,,Acum încerc să îmi fac mereu puțin timp să mă relaxez, să mă simt bine. Nici somnul nu trebuie neglijat. De asemenea, un calendar cu deadline-uri și matricea Eisenhower (instrument de gestionare a timpului, n.r.) mă ajută să am o evidență a lucrurilor pe care trebuie să le fac”. Acum este mult mai precaută și face tot posibilul să nu îi mai dea voie oboselii să o acapareze: ,,Încerc să-mi fac proiectele și să învăț din timp ca să nu ajung să îmi dau seama că se apropie un deadline și să mă simt copleșită. Există viață și după burnout, dar cred că mai bine este să îl prevenim”.
Examene, examene
Și în cazul Anei, masterandă și ea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la UB, epuizarea și-a făcut apariția tot în ultimul an de liceu, în mijlocul unei furtuni de responsabilități: bacalaureatul, școala de șoferi și frica constantă de eșec. Spune că presiunea pe care o simțea s-a amplificat și pentru că nu simțea susținere din partea școlii: ,,Am dat bacul la filosofie, română și istorie, iar la ultimele două materii nu aveam profesori care să se ocupe de noi și nici n-am făcut pregătire decât la filosofie, în prima parte a anului”. Încerca să învețe singură, în timp ce jongla cu orele de condus. Nici la această activitate însă, stresul nu lipsea: „Am luat sala din prima, dar am picat orașul de două ori”.
Peste teama de eșec se adăuga și frica de comportamentul instructorului ,,fiindcă de cele mai multe ori se dădea la mine”. Fiecare oră de condus devenea o sursă de anxietate pentru Ana.
A treia oară când a susținut proba practică pentru permis, s-a suprapus cu săptămâna bacalaureatului. Panica era la cote maxime, căci se temea de ambele examene: ,,Fricile de a eșua și de a pica iar la proba practică de condus, rămâneau constante în mintea mea. De Bac, îmi era la fel de frică, mă temeam să nu iau notă mică sau să-mi pice subiecte pe care nu le stăpâneam atât de bine”. După acea săptămână teribilă, a reușit să treacă cu bine de ambele provocări. Cu toate acestea, nu simțea ușurare: ,,Abia după ce am trecut de săptămâna aceea stresantă, am început să-mi revin treptat. Scăpasem de toate cu bine, însă nu-mi puteam reveni complet, deoarece nu realizam că trebuie să mă relaxez, că am scapat în sfârșit de tot”. Anxietatea rămăsese în interiorul ei, ca un ecou al lunilor de tensiune. Abia după admiterea la facultate s-a simțit cu adevărat liberă: ,,Am reușit să mă detașez total abia după ce am intrat la facultate, pentru că începusem să mă stresez și cu admiterea. Însă, după ce am văzut că pot și că am reușit tot ceea ce mi-am propus și m-am bucurat de tot”.
A fost sau n-a fost burnout?
Niciuna dintre tinere nu a căutat ajutor specializat, nu a mers la medic. Cu toate că ele folosesc termenul „burnout” pentru a descrie prin ce au trecut, medicii recomandă precauție cu folosirea terminologiei. Am discutat cu psihologul clinician și psihoterapeutul Bogdan Pîrtoacă și acesta spune că manifestările descrise de aceste cazuri se regăsesc, într-adevăr, în simptomele specifice sindromului burnout, însă un diagnostic exact se poate stabili doar în urma interviului clinic și administrării unor chestionare.
„Burnout-ul nu este doar o problemă de epuizare fizică, ci și una de epuizare emoțională, care afectează funcționarea psihologică”, precizează psihologul.
Acesta punctează că principalele diferențe între oboseală și burnout sunt legate de modul de recuperare și timpul necesar pentru aceasta.
„Oboseala se ameliorează rapid prin odihnă și relaxare, în timp ce pentru burnout sunt necesare schimbări semnificative ale stilului de viață, sprijin psihologic, uneori chiar psihiatric și o perioadă lungă necesară pentru recuperare.”
Ana, de exemplu, a găsit singură soluții prin care să se detașeze. „Cred că cel mai bine este să practici hobby-urile care îți dau bucurie și îți plac. În plus, cred că foarte important este și sportul într-o perioadă atât de solicitantă”. Privind în urmă, crede că o mare parte din ceea ce a dus-o în acea stare a fost din cauza sistemului educațional: „În școală, mai ales în cea generală, dar și în perioada Bacului la liceu, profesorii pun o presiune incredibilă pe elevi, ca și cum viața lor s-ar termina la primul eșec, sau le dau impresia că ei nu sunt suficient de buni să treacă peste anumite obstacole”. Aceasta consideră că profesorii ar trebui să aibă alt gen de mentalitate: ,,Cred că ar trebui ca profesorii să fie mult mai conștienți și învățați că lumea nu se termină dacă un copil nu este pasionat sau prea implicat la materia lor”.
Ce înseamnă burnout-ul mai exact?
Sindromul de burnout este recunoscut la nivel internațional și inclus în ICD-10 - Clasificarea internațională a bolilor. În prezent, sistemul sanitar din România utilizează denumirea de surmenaj.
Între 2021 și 2023 au fost internați în spitalele românești 5 pacienți cu acest diagnostic. Unul dintre ei era „elev/student”, trei salariați și un pensionar. 4 erau femei. De asemenea, de la începutul anului 2023 și până în prezent, în evidențele Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” figurează doi pacienți care au fost diagnosticați cu burnout.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) încadrează burnout-ul ca fenomen profesional, nu afecțiune medicală. Acesta este descris ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, gestionat ineficient, manifestându-se prin:
- Epuizare fizică și emoțională,
- Distanțare mentală față de locul de muncă, negativism sau cinism,
- Scăderea eficienței profesionale.
Până la 70% dintre studenți resimt simptome de epuizare la un moment dat
Aceeași clasificare internațională spune că burnout-ul ,,se referă în mod specific la fenomene din contextul ocupațional și nu ar trebui aplicat pentru a descrie experiențe din alte domenii ale vieții”.
,,Studiile arată că între 30 și 70% dintre studenți resimt simptome de epuizare la un moment dat, iar acest fenomen este mai frecvent în facultățile care au cerințe ridicate, cum sunt medicina, dreptul sau studiile tehnice”, explică psihologul Bogdan Pîrtoacă. De asemenea, mai atrage atenția asupra cauzelor care determină apariția sindromului burnout la elevi și studenți. Acestea sunt legate în principal de:
- Volumul mare de muncă, respective supraîncărcarea cu teme, examene, sau proiecte ce trebuie realizare în scurt timp;
- Presiunea legată de performanță care apare ca urmare a necesității de a avea note mari pentru șanse sporite la bursă, sau alte oportunități. Presiunea pentru rezultate bune pusă de părinți, uneori de profesori sau presiunea autoimpusă;
- Problemele financiare ce îi determină pe unii studenți să lucreze în paralel cu studiile;
- Strategii deficitare de gestionare a stresului și lipsa echilibrului dintre viața academică și viața personală.
Este recunoscut burnout-ul în România?
În România, burnout-ul nu este încă perceput pe scară largă ca o problemă clinică ce necesită intervenție specializată, consideră Bogdan Pîrtoacă. Totuși, includerea de către OMS în ICD-11 ca un sindrom asociat locului de muncă a dus la creșterea conștientizării la nivel global, inclusiv la noi în țară. ,,În general, problemele de sănătate mintală au devenit mai vizibile la nivelul societății, inclusiv de partea angajatorilor odată cu declanșarea pandemiei de COVID 19 la începutul anului 2020”, mai adaugă psihologul Pîrtoacă.
De asemenea, România are prevederi legale clare ce acoperă riscurile la locul de muncă. Un exemplu în acest sens este Legea securității și sănătății, care obligă angajatorii să evalueze toate riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv cele psiho-sociale și să stabilească măsuri.
Institutul Național de Sănătate Publică analizează posibilitatea de a include burnout-ul în lista bolilor profesionale. În acest sens, a fost depusă la Senat o propunere legislativă care vizează recunoașterea și reglementarea epuizării profesionale. Prin această propunere, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog a avut în vedere ca diagnosticarea burnout-ului să fie realizată de psihologi clinicieni sau medici psihiatri, iar persoanele afectate să fie monitorizate de specialiști în sănătate mintală. De asemenea, propun „ca angajatorii să fie obligați să ofere instruire privind gestionarea stresului, comunicarea eficientă și prevenirea hărțuirii la locul de muncă”, susține Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.
Pentru angajați, propunerile includ efectuarea a două evaluări anuale ale sănătății mintale, participarea la sesiuni de educație pentru prevenirea stresului și un control medical anual.
Suprasolicitarea în mediul profesional poate avea consecințe grave.
„În forme severe burnout-ul poate contribui la dezvoltarea gândurilor suicidare, mai ales atunci când este combinat cu lipsa suportului social, probleme financiare sau alte dificultăți”, spune psihologul Bogdan Pîrtoacă. Anul trecut a fost dezbătut la nivel național cazul tinerei în vârstă de 33 de ani care s-a sinucis în contextul presiunilor din partea angajatorilor de a reveni fizic la birou, după o lungă perioadă în care își desfășura munca remote.
Cele mai afectate industrii?
În România, burnout-ul nu este inclus în tabelul bolilor profesionale cu declarare obligatorie. În prezent, burnout-ul nu este inclus în această listă. Sunt însă menționate, la ,,afecțiuni psihice și comportamentale profesionale”: sindromul post-traumatic, cu risc profesional de ,,traumatisme cranio-cerebrale prin accident de muncă” și sindromul de stres posttraumatic, cu risc profesional în „situații sau evenimente excepționale stresante la locul de muncă”.
Institutul Național de Sănătate Publică înregistrează afecțiunile asociate muncii în Registrul operativ național informatizat al bolilor profesionale. Acest Registru reprezintă baza de date privind bolile profesionale din România și are înregistrate următoarele boli profesionale declarate ca „afecțiuni psihice și comportamentale profesionale” doar sindromul reactiv (neurastenie) la asistenți medicali și sindromul posttraumatic la minerii în subteran.
Psihologul Bogdan Pîrtoacă menționează că sunt multe alte profesii la risc, cele „cu cerințe ridicate, mai ales în legătură cu factorul timp, cum ar fi cadrele medicale, profesorii sau managerii, au rate ridicate de burnout asociate cu anxietatea.”
Cum poți ieși din burnout?
Psihologul Bogdan Pîrtoacă a enumerat recomandările ghidurilor de tratament care spun că intervenția ar trebui să se axeze pe trei dimensiuni:
- intervenții ce vizează nivelul personal: practicarea unei tehnici de relaxare sau a mindfulness-ului, schimbări în legătură cu stilul de viață, obținerea unui echilibru între viața personală și viața profesională, respectiv stabilirea unui program regulat de activitate fizică și a unui orar de somn adecvat;
- intervențiile psihoterapeutice, iar aici este indicată psihoterapia cognitiv-comportamentală care ajută la identificarea și modificarea gândurilor și comportamentelor disfuncționale care au condus către burnout sau contribuie la menținerea acestuia;
- partea organizațională, care are legătură cu angajatorul și cu disponibilitatea acestuia de a oferi sprijin și suport angajaților care se confruntă cu suprasolicitare, prin implementarea unor programe de suport al angajaților sau prin stabilirea unui management al volumului de muncă.
Pentru un tratament eficient și rapid, ar fi de preferat ca intervenția să privească toate aceste trei dimensiuni. „Desigur aceasta este o soluție ideală și nu exclude modificările pe care o persoană le poate face singură sau cu ajutor din partea unui specialist pentru reducerea simptomelor generate de suprasolicitare”, mai adaugă Pîrtoacă.
„Uite cât muncește cutare! Uite cât de multe lucruri face x”
Bogdan Pîrtoacă susține că cel mai important lucru este să nu fie ignorate simptomele.
„Ignorarea simptomelor vine adesea la pachet cu comparațiile pe care le facem față de ceilalți: «Uite cât muncește cutare! Uite cât de multe lucruri face x!». Acest gen de comparații sunt de fapt invalidări ale propriilor sentimente și nevoi fiziologice”, spune psihologul.
Totodată, izolarea socială, lipsa prioritizării somnului și neglijarea sprijinului emoțional agravează starea celor ajunși la epuizare. Pîrtoacă mai precizează că nu ar trebui să trecem cu vederea riscul creșterii consumului de substanțe: ,,Mă gândesc aici în special la alcool, cofeină sau băuturi energizante, care pot oferi o ameliorare temporară, dar pe termen lung agravează stresul, tulburările de somn și sănătatea generală a organismului”.
Angajații care se confruntă cu simptome severe de epuizare pot consulta medicul de medicina muncii, care poate recomanda măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sau chiar schimbarea locului de muncă, dacă este necesar.
În ceea ce privește concediul medical, burnout-ul nu are un cod de diagnostic specific în România. Conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, un medic poate recomanda concediu pentru „incapacitate temporară de muncă” cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, precum și ,,pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale”.
Sfaturi pentru tinerii copleșiți de școală sau facultate
Un prim pas pentru prevenirea burnout-ului, recomandat de psihologul Bogdan Pîrtoacă, îl reprezintă acordarea unei atenții sporite semnalelor pe care le transmite corpul. Oboseala excesivă, iritabilitatea, pierderea motivației sau sentimentul de epuizare constantă sunt semne clare că este nevoie de o pauză și de regândirea priorităților. Psihologul mai subliniază importanța de a spune „Nu” atunci când este necesar și îndeamnă la solicitarea sprijinului: ,,Caută sprijin la prieteni, familie și caută ajutorul de specialitate”.
De asemenea, acesta susține că o organizare echilibrată a timpului, care să includă odihnă, activități care conferă plăcere, mișcare fizică și interacțiuni autentice, este esențială pentru reîncărcarea bateriilor și evitarea epuizării.
Unde poți să suni sau să trimiți un mesaj fără costuri când ai nevoie să vorbești cu un specialist în sănătate mintală:
- Teen Line - depreHUB: 0374.461.461 (Oricând);
- Telefonul Copilului: 116111 (De luni până vineri între 08:00 și 20:00, respectiv sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00). Pe lângă linia telefonică 116111, există și aplicația mobilă Happygraff pentru Android și mailul vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro;
- ARPS: 0800 801 200 (Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00). E-mail sos@antisuicid.ro (Oricând).
Parte din documentarea pentru acest articol a fost realizată în cadrul seminarului de Jurnalism explicativ coordonat de lect. univ. dr. Emilia Șercan, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.
