Autonomie

Adolescenții ar trebui să-și pună multe întrebări. Learnity e o comunitate care-i încurajează să o facă și să treacă informațiile prin filtrele proprii.

06.08.2018

de Anca Iosif, ilustrații de Livia Fălcaru

Înainte să deschidă ușa de la Learnity – o comunitate în care liceenii învață lucruri care nu se predau la școală –, Călin Enache era un blond cu bucle în ochi, elev într-a X-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, care socializa mai mult cu colegul lui de bancă. A tot sperat ca-n liceu să dea de genul de profesori care te inspiră, mentori ca-n filme, dar realitatea a fost mereu alta, exceptând profii lui de română și mate, care l-au ajutat mereu. Liceul era singurul spațiu în care Călin ar fi putut să-și descopere interese sau direcții pentru viitor, spune el, pentru că nu făcea mare lucru în afara școlii.

Ora clasică era cea în care veneau cu toții din pauza în care fumau o țigară „de pregătire” pentru următoarea oră, în clasă aerul era sufocant, iar unii profesori întârziau să ajungă. Sistemul principal de învățare rămânea toceala, iar Călin nu găsea ceva care să-l intereseze. Făcea peste cinci ore de matematică pe săptămână și e convins că ar fi ajuns la o facultate de computer science sau de afaceri, dar nu neapărat pentru că și-ar fi dorit, ci din dorința părinților ca el să-și găsească un job stabil. Dorințele lui au început să se contureze prin atelierele de la Learnity.

Călin a ajuns la ei printr-un prieten. Era curios, dar fără așteptări. Acolo a găsit profi tineri, care vorbeau cu elevii de la egal la egal și care nu lucrau doar cu doi toată ora, cum se mai întâmpla la liceu. La început de an s-au strâns toți profii și și-au prezentat materiile – de la psihologie la storytelling, cu trecere prin antreprenoriat –, iar liceenii s-au înscris unde au fost convinși. Călin avea mult timp liber într-a X-a, așa că s-a înscris la vreo zece cursuri, printre care managementul timpului și psihologie. Atelierele coordonate de psihologul Mircea Radu, pe care le-a continuat și cu niște ședințe de dezvoltare personală la cabinetul acestuia, au fost cele care l-au schimbat. Datorită lor, Călin s-a deschis și, printre altele, și-a îmbunătățit și relația cu tatăl lui. Un alt curs important a fost pentru el programul de Autonomie, care s-a desfășurat în ambii ani în care a stat acolo (clasele a X-a și a XI-a) sub forma unei relații între autonoMIC-autonoMARE. Autonomarele îl ajuta pe autonomic să-și descopere interesele și să își seteze obiective. Un proces în cinci pași – autocunoaștere, setarea obiectivelor, lucrul pe obiectiv în sine, definirea metodelor de învățare și datul mai departe (scris cărți/organizat cursuri etc.) – prin care a descoperit și Călin ce i-ar fi plăcut să facă peste cinci ani.

*

Learnity e un after-highschool în care liceenii își dezvoltă spiritul critic, învață cum să învețe, cum să fie constanți. Într-un an pot trece prin ateliere de grup, dar și prin consiliere și programe de dezvoltare individuale, precum Autonomia lui Călin. Totodată, ușile se deschid spre proiecții de film, lecturi, dezbateri, discursuri motivaționale și alte evenimente de învățare nonformală. Există și întâlniri de grup lunare pentru părinții elevilor, în care vorbesc despre evoluții și rezolvări în educația copiilor. Profii și mentorii care-i adună pe liceeni în ateliere îi tratează ca pe niște parteneri egali în dezbateri și asta l-a ținut și pe Călin doi ani. Recrutările de elevi se fac la început de an, iar taxa anuală este în prezent 950 de euro. De-a lungul timpului, locul a primit și bursieri care au dovedit că vor să fie acolo, dar nu-și permit să plătească taxa.

E un spațiu pe care Silvia Floarea, o absolventă de psihologie de 28 de ani, l-a deschis prima oară în 2014 în sediul Universității Alternative (UA), după ce Facultatea de Psihologie o dezamăgise prin lipsa de opțiuni și prin cursurile teoretice. După ani de voluntariat și coordonat proiecte în asociații studențești, Silvia a înțeles că sistemul – chiar cel preuniversitar – ar trebui să arate altfel, dar nu ar fi știut să argumenteze cum altfel. I s-au deschis ochii după ce s-a înscris la UA, un sistem creat în 2013 de o echipă de alți absolvenți nemulțumiți de învățământul de stat, centrat pe practică și pe nevoile fiecărui cursant.

La UA, Silvia a dat de un spirit democratic pe care nu-l mai întâlnise niciunde ca studentă. Niciun profesor nu citea cursuri de pe un PPT, conta părerea fiecărui cursant și adesea începeau dezbateri. De aici a aflat și de școlile internaționale democratice, unde elevii pot avea un cuvânt de spus în buna funcționare internă, cât și în alegerea sau demiterea unor profesori. Atunci i s-a conturat visul de a deschide și în România un liceu democratic, dar după ce a făcut câteva calcule din care a reieșit că ar costa peste 400.000 de euro, a decis să înceapă cu pași mici.

Learnity e prototipul care ilustrează cum ar trebui să arate un astfel de liceu. Totul a început, în 2014, cu o explorare urbană (elevii au avut de rezolvat tot felul de ghicitori despre oraș, pentru care au oprit oameni pe stradă) și mai apoi cu o tabără de câteva zile în care 25 de tineri au văzut cam cum ar fi urmat să fie atelierele la Learnity – practice, pe simțite și întrebate. În toamna aceluiași an au reușit să deschidă porțile cu profesori voluntari recomandați prin UA, să strângă șase oameni în echipa de organizare și să adune anual câteva zeci de liceeni, printre care și Călin.

*

La Autonomie, Călin și-a ales ca obiectiv muzica din zece post-it-uri pe care a scris – într-un joc propus de mentor – lucruri pe care ar fi vrut să le facă și nu apucase. Le are și azi pe cele scrise de el: filosofie, psihologie, DJ-ing/producție muzicală, kitesurfing, longboard, să acorde mai mult timp procesului de învățare al fratelui mai mic, să reușească să intre în contact cu propriile emoții, să nu mai fie reticent, să nu mai respingă orice persoană care vrea să intre în contact cu el. Multe dintre dorințe au fost activate și lucrate prin cursurile pe care le-a urmat la Learnity de-a lungul celor doi ani, dar importantă și de dus mai departe, prin eliminare, a fost muzica – pe care Călin o absoarbe în toate felurile, de la rap, la jazz, la muzică clasică sau electronică. Cu alte cuvinte, future base. Bătălia se dăduse între muzică și psihologie – pentru că îi și place să observe comportamentul oamenilor –, dar muzica a câștigat și datorită multelor ore de matematică de la liceu. Există algoritmi în toată teoria muzicală, spune Călin, și i-a venit natural să facă o corelație între calcule și note muzicale. Părinților nu le-a picat bine vestea că fiul lor vrea să se îndrepte spre o industrie mai degrabă nesigură, dar în final l-au susținut.

Călin a hotărât inițial c-o să devină DJ. A strâns bani pentru o consolă, a învățat singur să mixeze, apoi a pus muzică pe la petrecerile prietenilor. Când găsești ceva care-ți place și e pasiunea ta, nu mai trebuie să înțelegi cum s-o înveți, spune Călin, „parcă vine totul din interior”. Pe măsură ce s-a adâncit în programul de autonomie de la Learnity, au curs în capul lui și întrebări. Ce e, de fapt, muzica? Unii DJ sunt și producători? Poți fi producător fără să fi fost DJ? Și-a dat seama într-un final că actul în sine de creație muzicală îl atrage, așa că a început să se înscrie la facultăți de producție muzicală sau inginerie de sunet din Anglia. Pentru asta, a început, separat de Learnity, să învețe teorie muzicală și să facă pregătire la pian de trei ori pe săptămână. L-a atras faptul că poți scoate din instrument „niște chestii inimaginabile”, precum reușește Flume, unul dintre artiștii lui preferați, printr-o combinație de sintetizator, laptop și clape. Acum, că e a XII-a, se joacă mai rar pe consolă pentru că vrea să se pregătească pentru examenele de teorie muzicală de la admiterea în facultate. Tot interesul pentru muzică începea în urmă cu doi ani, după ce a scris niște dorințe pe post-it-uri, într-un spațiu de experimentare care îi lipsea la școală.

Asta nu înseamnă că doar acolo poți să afli încotro te îndrepți, cum spune și el, dar e important să-ți pui de cât mai devreme multe întrebări, dincolo de ce proiectează părinții asupra ta. „Muzica mă alimentează cu energie. Mă trezesc și simt nevoia de a trăi acolo, în lumea mea”, spune acum băiatul autonom cu bucle-n ochi, care se agită când nu înțelege cum le ies unora anumite sunete. „Sunt multe sentimente – tristețe, bucurie, furie – și asta mi se pare frumos în muzică: faptul că poți să transformi orice stare ai avea în ceva cu care ascultătorii pot empatiza.”

Anca Iosif

Reporter

Curioasă de cărări. Cele pe care le aleg liceenii, cele de prin munți.

Livia Fălcaru

Ilustratoare

Este artist vizual, designer grafic și ilustrator freelance. O inspiră aproape orice: emoțiile puternice, plantele de apartament, oamenii din București și chiar gumele lipite de asfalt.

CUVINTE-CHEIE

nonformal elev liceu

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile