Care sunt noile reguli pentru redeschiderea școlii pe 8 februarie

Care sunt noile reguli pentru redeschiderea școlii pe 8 februarie

În ce condiții se deschid școlile din semestrul al doilea, după câte îmbolnăviri într-o clasă se trece la învățământul online și ce fac cadrele didactice cu comorbidități care predau la grădiniță sau la învățământul primar, acolo unde nu există pedagogi cu care să fie înlocuiți? Răspundem la toate întrebările cu privire la deschiderea școlilor pe baza ordinului comun al ministerelor Educației și Sănătății și declarațiilor făcute de oficialii Ministerului Educației. 

04.02.2021

de Andreea Archip și Florinela Iosip. Foto: Vlad Chirea

„Începând de luni, când începe semestrul doi, majoritatea copiilor merg la școală”, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, dar și Ministerului Educației, decizia a venit ca urmare a situației epidemiologice, dar și a exemplului altor țări europene. Potrivit ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, în acest moment doar Portugalia, Danemarca și Germania mai au grădinițele și învățământul primar închise. În momentul luării deciziei, doar județul Timiș se mai afla în scenariul roșu la nivelul întregii țări, 24 de județe erau în galben și 17 în cel verde. 

Care sunt noile scenarii pentru deschiderea școlilor?

Scenariul 1: când incidența infectărilor în acea localitate este mai mică sau egală cu 1, toți elevii merg la școală.

Scenariul 2: incidența este mai mare de 1, dar mai mică sau egală cu 3, merg la școală doar copiii de grădiniță, elevii din clasele I-IV, cei de clasa a VIII-a și de a XII-a - aceștia din urmă fiindcă trebuie să se pregătească pentru examenele naționale. 

Scenariul 3: când incidența peste 3 și până în 6 la mie, merg la școală doar copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV. Restul elevilor fac școală online, inclusiv elevii din anii terminali. 

Când se depășește în localitate rata de infectare de 6 la mie și localitatea intră în carantină, toți copiii fac școală online. 

Poate o școală să continue activitatea în scenariul 2 sau 3 dacă infrastructura nu-i permite să păstreze distanțarea între elevi de un metru?

Da. Distanțarea de un metru este recomandată, dar nu obligatorie. „Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi”, arată propunerile din ordinul comun.

Înainte de reluarea cursurilor, fiecare școală stabileşte spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ sau de persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

În situațiile justificate de infrastructură și de resursele existente, unitățile de învățământ pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea inspectoratului școlar județean.

Câți copiii vor fi în clase?

Acolo unde rata de infectare permite, toți elevii merg la școală, așadar, orele se desfășoară la capacitatea existentă a fiecărei clase. 

Care sunt noile măsuri de distanțare din școli?

  • Se desființează pereții de plexiglas, dar este recomandată distanțarea mobilierului la un metru (acolo unde nu este posibil din cauza spațiului, distanțarea se face la maxima distanță posibilă) și organizarea de circuite de acces. Regula principală rămâne purtarea măștilor: la ore și în pauze;
  • Orarul va fi făcut astfel încât elevii să nu schimbe sala de clasă în timpul unei zile;
  • Este recomandat ca ușile să rămână deschise „pentru a fi evitate punctele de contact”;
  • La accesul în școală, elevii se vor dezinfecta pe mâini;
  • Aerisirea se va face 30 de minute înaintea sosirii elevilor, 10 minute în pauze și după plecarea copiilor;
  • Părinții nu au acces în unitatea de învățământ.
  • Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a spus că o lume întreagă a experimentat diferite metode de distanțare la începutul pandemiei de COVID-19, nu doar România, dar s-a dovedit că nu contează atât de mult distanțarea dintre elevii unei clase, ci aerisirea claselor. 

„Dacă știm cu toții că în școlile din România sunt bănci de câte doi elevi, nu are rost să încercăm altceva, fiindcă sunt 7.203 școli și în cea mai mare parte au bănci de doi. Vă spun cum s-a găsit o soluție de exemplu în sistemul francez: este precizată distanța fizică de minim un metru, dar nu se aplică în cadrul colectivului aceleiași clase. Se aplică pentru a evita interacțiunea între clase diferite”, a precizat Sorin Cîmpeanu la Antena 3. 

Este obligatorie purtarea măștilor? Când își pot da copiii masca jos?

Da. Atât profesorii, cât și elevii, trebuie să poarte masca în timpul orelor și în pauze, când se deplasează pe holuri. Pot să-și dea masca joc pentru a bea apă sau pentru a mânca. Masca nu este obligatorie pentru preșcolari. 

„Portul măștii este esențial, contează incomparabil mai mult decât câțiva centimetri în plus sau în minus la distanțare”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu la Antena 3. 

Elevii vor lua pauze ca în septembrie, diferențiat?

Da, ordinul comun al ministerelor Sănătății și Educației cere organizarea programului şcolar având în vedere ca orele să înceapă la intervale diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze. „Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât să existe un minim posibil de suprapunere”.

Profesorii îi vor supraveghea pe elevi în pauze pentru a fi evitate aglomerările. 

Elevilor le este interzis să consume alimente sau băuturi în comun și să schimbe obiecte între ei: telefoane, tablete, stilouri, pixuri sau jucării. 

Copiii cu boli cronice sau cei ai căror părinți au boli cronice vor putea continua învățământul online?

Pot să aleagă să facă educație online următoarele cinci categorii:

  1. Elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor;
  2. Elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, dacă aceasta nu a fost vaccinată şi există riscul de contaminare cu SARS-CoV-2, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal;
  3. Elevii care prezintă simptome. Recomandarea fermă a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă;
  4. Profesorii aflați în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, certificate de medic de medicina muncii;
  5. Profesorii care prezinta simptome specifice.

Ministrul Educației a propus ca adeverințele care au fost deja emise pentru elevi de la începutul anului școlar să fie luate în considerare și acum. 

Părinții care nu au probleme medicale, dar care sunt mai precauți și nu vor să-și trimită copiii la școală, pot să beneficieze de educație online pentru aceștia? 

Nu este prevăzut specific acest caz. Ordinul comun precizează însă că pentru preșcolarii și elevii ale căror stare de sănătate sau situație familială le permite să continue școala doar în mediul online, „conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online”. 

De unde va ști o școală în ce scenariu se află? Cum vor afla părinții?

Decizia de trecere într-un scenariu în altul a școlilor se va lua în funcție de situația epidemiologică la nivelul localității. Pe site-ul Ministerul Educației va exista o trimitere către pagina web care are datele epidemiologice actualizate pentru toate localitățile. 

Evaluarea situației din localitate se va face săptămânal și pentru trecerea dintr-un scenariu în altul se va lua în considerare rata de infectare de pe ultimele 14 zile. Direcția de Sănătate Publică va trimite informări către inspectoratele școlare județene (ISJ) și acestea către școli. Pe baza acestor date, consiliile de administrație ale școlilor vor înainta spre aprobare scenariul de funcționare către ISJ și DSP.

În toate cele trei scenarii, merg la școală copiii de grădiniță și elevii din primar, implicit și profesorii acestor clase. Ce se întâmplă cu educatorii și învățătorii cu comorbidități? 

În cazul educatorilor și învățătorilor, dacă nu există un cadru didactic de schimb și directorii nu reușesc înlocuirea acestora, clasa respectivă va trece în învățarea online. 

Dacă se îmbolnăvește un profesor din învățământul gimnazial sau liceal, într-o școală încadrată în scenariul galben, profesorul respectiv poate fi suplinit de ceilalți colegi.

Pentru profesorii cu vulnerabilități cronice, certificate medical, poate fi construit orarul astfel încât să poată preda online acea materie. Așa cum se precizează și în ordinul comun unitatea de învățământ are responsabilitatea „de a adapta orarul în mod corespunzător“.

„Dacă profesorul de matematică are contraindicații medicale cu privire la prezența fizică, orele de matematică pot fi puse separat într-o zi a săptămânii în care elevii nu vor mai merge fizic la școală, ci vor rămâne acasă să facă online cu cadrul didactic care nu poate veni la școală”, a explicat ministrul Educației. 

Ce se întâmplă dacă un elev sau mai mulți dintr-o clasă se îmbolnăvesc de COVID-19?

La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă. 


La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. Dacă în acea clasă se învață în schimburi, elevii celelalte clase pot să desfășoare cursuri, după dezinfectarea spațiului. 


În fiecare dintre cazuri, se vor face anchete epidemiologice pentru stabilirea persoanelor cu care bolnavul a intrat în contact. Într-o clasă în care există elevi cu contraindicații de a participa la ore fizic, vor urmări de acasă transmisiunea online a activității din clasă. 

 

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP care, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune carantinarea.

 

Ce se întâmplă dacă un elev prezintă simptome specifice COVID în timpul orelor?

Părinții acelui copil vor fi anunțați imediat de conducerea școlii. În acest timp, copilul va fi izolat într-o încăpere stabilită special în acest scop, va purta masca și va fi supravegheat. 

Dacă elevul nu prezintă simptome severe care să necesite apelarea 112, se va aștepta sosirea părinților sau tutorilor. 

Dacă eu locuiesc într-o localitate din scenariul roșu, dar școala copilului meu este într-o altă localitate în scenariul verde sau galben, cum se va proceda? 

„Dacă localitatea de domiciliu este în carantină, copilul nu are voie să părăsească localitatea prin efectul carantinei. Asta înseamnă că va învăța online, de acasă“, a mai explicat  secretarul de stat Sorin Ion.

Cum se va face educația fizică?

Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente. Se pot organiza jocuri sportive în aer liber, când vremea permite. Elevii vor fi instruiți ca pe parcursul orei de sport să nu își atingă fața, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate. Sala de sport se va igieniza după fiecare clasă. 

Cum fac practică elevii din învățământul profesional?

Indiferent de scenariul epidemiologic, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea măsurilor de protecție.

Cine va cumpăra măștile profesorilor și elevilor? 

„Este vorba de un stoc de care dispun inspectoratele școlare din toată țara. Astfel, școlile care nu au suficiente măști pot solicita inspectoratului școlar județean sau din București. Aceeași situație este valabilă și în cazul școlilor care nu au suficienți dezinfectanți“, a explicat secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației Sorin Ion.

„Ultimele date pe care le avem din teritoriu arată un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti. De asemenea, am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanţe dezinfectante existente în şcolile româneşti”, a spus Câmpeanu la sfârșitul lunii trecute în cadru unui webinar organizat de Ministerul Educaţiei.

În ce măsură vor fi testați copiii și angajații din școli cu acele teste rapide? Când va începe testarea? Câte teste rapide vor fi achiziționate în acest scop? Cine plătește pentru aceste teste, școala sau părinții?

În acest moment nu există un răspuns exact. Este în discuție un proiect pentru testarea elevilor și profesorilor cu teste rapide antigen. Problema principală de descâlcit se referă la personalul care vor asigura testarea. 

În prezent, Ministerul Educației are în toate școlile angajați în jur de 5.000 de persoane personal medical care ar fi în măsură să facă testarea, iar aceștia sunt acum delegați să ajute Direcțiile de Sănătate Publică din țară. La acest lucru se adaugă și faptul că în țară sunt 17 mii de școli. Așadar chiar dacă acești angajați se întorc la școli, tot nu pot acoperi nevoia totală. În acest moment se caută soluții la toate aceste limitări. 

Părinții care rămân cu copiii acasă sunt plătiți în continuare?

Ordonanța (147/2020) prin care părinții primesc bani de la stat atunci când stau acasă cu copiii din cauza școlii online este în vigoare. 

Așadar, primesc zile libere pentru supravegherea copiilor, atunci când este limitată sau suspendată activitatea didactică, părinții care au copii la creșă, grădiniță sau școală primară, adică se aplică celor cu copii sub 12 ani sau, în cazul părinților unor copii cu dizabilități care au până la 26 de ani. Trebuie să facă o cerere scrisă către angajator și primesc aceste zile plătite, indemnizația fiind de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare. 

Școala9

Redacția

Redacția Școala9

CUVINTE-CHEIE

redeschidere scoli, reguli scoli, scoli deschidere 8 februarie, ordin comun

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile