Ne-a speriat radioul, ne sperie rețelele 5G, ne sperie roboții care ne fură joburile. Cum vezi tu evoluția tehnică?
Cred că roboții iau joburile omenirii, asta deja se întâmplă. A început să se întâmple și se pare că în 50 de ani vor mai fi 10% dintre oameni angajați, ceea ce înseamnă că avem 50 de ani să ne pregătim pentru asta. Și mai avem și alte griji pe cap, precum încălzirea globală.
Teoria mea e că trebuie să ne îndreptăm către o lume unde oamenii să nu mai fie condiționați de muncă, pentru că nu va mai fi destul de muncă. Alternativ, să dăm drumul la meserii care astăzi sunt oarecum luate în râs. Astăzi ni se explică că de luni până vineri muncești la chestii care se pot vinde și dup-aia te odihnești, dar consumând dacă se poate: te duci la un film, la un mall, faci shopping ca să te reîncarci pentru lunea care urmează. Ăsta e un mod foarte nesustenabil de a trăi și planeta a început să ne taxeze. În plus, mi se pare un mod trist de a trăi.
Trăim într-o lume foarte greșită, foarte axată pe reducționismul cifrelor. Pur și simplu, cifrele din ultimii 40 de ani arată că suntem pe o cale greșită, că economic vorbind o ducem mai prost decât o duceau părinții noștri, sigur, nu mă refer la oamenii care au trăit în comunism. Vorbesc de capitalismul anilor ‘60-’70.
„Oamenii trebuie să accepte că oamenii de lângă ei nu sunt vinovați că sunt săraci”
Primul lucru la care m-am gândit când ai spus că nu vom mai avea muncă salarizată, a fost: noi din ce vom trăi?
Ce am putea face ar fi să-i dai omului mai mult timp liber. Ai timp liber și nu mai ai cheltuieli la fel de mari, îți dau ție în cartierul tău centrala aia electrică ca să ai curentul gratis. Sigur, asta înseamnă că va trebui să ai niște cheltuieli, dar cu cât aduci economia la un nivel mai local, cu atât te poți întoarce la troc. Nu la troc de genul pantofi contra vinete, dar în sensul că o economie locală își poate produce singură cam toate nevoile. Nu-ți trebuie două mașini pe familie, poți trăi cu mai puțin. Noi suntem foarte consumeriști, acum trebuie să consumăm oricând respirăm.
Ne întoarcem la chibuț?
Nu la chibuț, pentru că proprietatea individuală trebuie să rămână, mi se pare că e baza societății, dar trebuie ca omul să știe că nu este cinstit ca toți măturătorii din București, gunoierii din București sau menajerele să nu-și mai poată permite să locuiască în București. Putem dărâma toate locuințele dărăpănate pentru a face locuințe sociale pe care le vindem la preț de producție. Adică oamenii trebuie să accepte că oamenii de lângă ei nu sunt vinovați că sunt săraci, asta e o chestie foarte importantă.
Ni se tot spune de meritocrație, eu nu sunt foarte de acord cu meritocrația asta fiindcă jumătate din oameni sunt sub medie. Poate eu sunt mai chel ca alții, mai scund, mai prost și oamenii se vor uita mereu în sus la exemple: uite, Elon Musk, Ronaldo și își vor spune că trebuie să fie ca ei, că poate e ceva în neregulă dacă nu sunt ca Ronaldo sau Musk.
Poți fi următorul președinte al SUA, li se spune copiilor americani. Deși președinte e unul la patru ani.
Da, sunt 25 pe secol. Oamenii preferă să joace la loteria asta. Deși toți înțeleg că manifestarea finală a sistemului e că formează vârfuri și o pătură de plebe săracă. Cu toate că oamenii nu sunt de acord cu asta, preferă să continue să joace loteria asta pentru că ei speră că vor fi următorii. E același motiv pentru care oamenii joacă la loto prono deși e un joc cu sumă negativă. De ce ai juca? Cea mai bună strategie e să nu joci. Poate și la asta am putea lucra în educație, un pic de statistică, un pic de matematică predată frumos.
Eu pot să fac un curs de probabilități acum pentru copii de clasa a șasea care să fie fabulos. Cu un copil de clasa a șasea am discutat probabilități timp de un an, săptămânal, două ore și am ajuns la chestii foarte avansate. Am pornit de la zaruri și cărți de joc și de acolo poți să ajungi să înțelegi niște chestii despre ce se întâmplă în lumea de azi la nivel social, medical...
„Este foarte dogmatic predat totul”
Cum de ai ales probabilitățile?
Probabilitățile sunt foarte distractive pentru că dai cu zarul, numeri chestii, poți să faci probleme foarte simpatice, de genul: de ce se spune despre copiii roșcați că sunt bastarzi? Și îți dădea datele: gena cu păr roșu este gena recesivă care apare la atât la sută din populație și dup-aia, dacă trăgeai concluzia, observai că un procent mare de copii roșcați, 2-3%, se nasc din părinți care n-au păr roșcat. Calculele se puteau face cu matematică elementară. După șase luni puteam rezolva problema asta deja.
Apropo, azi dimineață, m-am uitat pe manualele de fizică și de biologie, cele de liceu. Și e mai bine decât credeam eu, dar în continuare e foarte puțin context și foarte dogmatic predat totul. Spune: ia și învață chestiile astea, crede-mă că așa e, raza de lumină vine așa, se reflectă sub unghiul ăsta, se refractă sub unghiul ăsta. Dar nu-ți povestește de unde știm chestiile astea.
De unde știm, de exemplu, că Pământul e rotund? A fost un tip, Eratostene, în Grecia antică, care a auzit niște istorii anecdotice: că există un puț într-un oraș unde în ziua de solstițiu lumina cade până în fundul puțului vertical. În schimb, în altă localitate nu se întâmplă asta, lumina bate până la nu știu câți metri adâncime, dup-aia se izbește de perete. Și omul s-a dus și a vizitat personal locurile, a măsurat distanța dintre ele și prin asta a putut măsura circumferința Pământului. Nu numai că a spus că Pământul e rotund, dar a măsurat și circumferința Pământului și a greșit doar cu 3%.
Cred că asta ar fi foarte util, să înveți copiii să nu mai gândească dogmatic. E de bază să spui: nu te cred. Sunt bine intenționat, vreau să cred ce-mi spui, dar trebuie să pot verifica ce-mi povestești, dă-mi un experiment care să mă convingă de asta.
Tu ai avut profesori care ți-au predat nedogmatic?
Nu foarte mulți. De exemplu, mi s-a predat mișcarea continentelor la geografie în generală, prin ‘91. cu mintea de azi mi-aș fi dorit să-mi fi spus: voi știți că asta e o informație relativ nouă? Prin anii ‘30-‘40 nu l-au crezut pe Alfred Wegener, omul care a venit și a vorbit despre asta, el spunea că America de Sud și Africa au fost unite. Au râs de el. Și apoi a făcut o legătură cu vulcanii de pe Groapa Marianelor, cu vulcanismul planetei, cu faptul că sunt aceleași specii în America de Sud ca și în Africa. Mi-ar fi plăcut foarte mult să știu că se stabilise fără putință de tăgadă asta abia de vreo 30 de ani.
Mai aveam profesori care ieșeau din manual, am avut mulți din categoria asta și i-am apreciat. De exemplu, la genetică în clasa a XII-a, s-a apucat să ne povestească de Gregor Mendel cu boabele de mazăre.
Mendel a fost un călugăr, după Darwin, la sfârșit de secol XIX, deci se știa de evoluție, dar nu și mecanismul prin care se întâmplă. Mendel a zis: uite, am niște boabe de mazăre, toate sunt verzi, unele sunt încrețite, altele netede. Le încrucișez, toate ies netede. Le încrucișez din nou, un sfert ies crețe și trei sferturi ies netede. Așa și-a dat seama: înseamnă că sunt două gene, una este recesivă, una dominantă și dacă ai ambele copii recesive care înseamnă o șansă din patru să ai ambele gene recesive.
Profa ne-a povestit chestiile astea, a ieșit din tipare. Ar trebui asta să fie o chestie sistemică.
Să vină de la toți profesorii?
Ar fi mult mai interesant să-i predai copilului cum știm ceea ce știm și să-i predai doar mecanică de bază și un pic de optică. Ar fi mult mai mișto să-i spui ce se credea pe vremuri. Pe Newton, care a scris legile mișcării planetelor, l-a chinuit foarte mult întrebarea: cum afectează Soarele planetele fără să le atingă? A fost nevoie de convergența între gravitație, electricitate și magnetism. Se știa că dacă pui un magnet lung și iei o hârtie cu pilitură de fier, se fac niște flori la ambii poli. Dacă pui magnetul în picioare, se fac circulare, dar credeau că e doar o chestie de arătat la bâlci. Și când au unificat ideile, au avut un moment de „o, my God”: ăla a fost momentul descoperirii câmpurilor! Știința trebuie predată așa.
Poți să scoți un copil de 10, dar dacă tu îi spui cum separăm adevărul de șamanism și de religie și de șarlatanism, atunci vei avea un om care va contribui cu ceva notabil în societate, mult mai mult decât unul care știe să-ți facă integrale.
Te apuci să faci asta?
Ca să lupți cu sistemul trebuie să intri în sistem, dar eu nu vreau să fiu profesor. Am predat și eu un an pe-aici, unul pe-acolo, vreo patru ani în total, dar nu în sistem. O să-mi zică că n-am mâncat salam cu soia cu ei.
„Noi nu suntem utilizatorii, noi suntem utilizații”
De ce nu mai folosești rețelele sociale?
Eu mi-am închis conturile în 2013, când au început să iasă la iveală dezvăluirile lui Snowden (fost agent secret în SUA) care a spus că NSA (Național Security Agency) ne spionează. Când a ieșit chestia asta la iveală eu am zis că nu mi se pare normal. Relația mea cu orice prieten de-al meu este între mine și el, nicio altă terță parte. Și atunci mi-am închis conturile de Google, Yahoo, Facebook, Linkedin și ce mai era.
Ulterior apar confirmări că am făcut un lucru bun. Știm că Facebook continuă să fie în cel mai fericit caz doar de advertiseri. Noi nu suntem utilizatorii, noi suntem utilizații, produsul pe care Facebook îl vinde către terțe părți. Apoi, în cel mai rău caz, sunt trollii care vin și schimbă ceea ce gândești.
Cambridge Analytics, scandalul de acum patru ani, în care ei se lăudau, nu numai că nu-și cereau scuze, înainte să se spargă buboiul: ziceau că din 300 de like-uri te cunoaștem mai bine decât nevasta ta pe lumea asta.
Asta mi se pare o chestiune monstruoasă, că el nu-i dă nevestii mele recomandări de cadou pentru ziua mea de naștere, dacă ar fi numai asta, ar fi drăguț, dar el nu face numai asta. El vrea să-ți dea din când în când o știre bine inserată. Ei zic: am observat că în zilele de miercuri dimineață oamenii reacționează foarte negativ la o poză a lui Biden cu chenar roz, nu știm de ce, știm doar că dacă vrem să denaturăm cu 1 la 1000 percepția despre un om sau altul, o putem face studiind datele care vin din motorul nostru și asta mi se pare mai monstruos decât faptul că Google mă spionează.
N-a fost nici măcar o singură zi în care să-mi pară rău că am făcut asta în opt ani de zile.
În contextul ăsta, mai poți fi stăpân pe propria ta gândire?
E complicat. Ce este propria mea gândire? Propria mea gândire este în permanență șlefuită de cei de lângă mine și ăsta e un lucru normal. Și timpul își pune amprenta lui. Când mă gândesc ce concepții aveam acum 20 de ani, uneori sunt nostalgic, alteori sunt îngrozit.
Dar când treaba asta se întâmplă fără știrea ta și într-un mod insidios și cu interese comerciale, cu asta nu sunt de acord. Ca să poți fi stăpân pe propria ta gândire e o chestie care trebuie educată. Dacă tratezi internetul ca pe o mare de zgomot cu câteva insule de informație corectă, Wikipedia, două-trei ziare și cam asta este...
Sigur că adevărul niciodată nu va fi clar și întotdeauna vom putea spune, de exemplu: sunt interese materiale uriașe în medicină, sunt absolut de acord cu asta, dar aia nu înseamnă că tot adevărul se șterge cu buretele și că fiecare dintre noi poate avea nu știu ce opinii despre vaccinare și toate adevărate. Asta nu înseamnă că Pământul e plat și că aterizarea pe Lună nu a existat. Totuși, undeva trebuie să tragem o linie și ca să poți să tragi linia asta în mod corect, trebuie să închizi zgomotul, complet.
„Teoria Pământului plat a fost infirmată: te sui într-o navetă și vezi că Pământul este rotund”
Dar tu ești absolventul unei universități prestigioase, te-ai educat în permanență și tragi propriile tale concluzii. Care este soluția pentru cei care nu au acces la pregătire? Unde pot fi prinși pe parcurs și să primească indicii?
Îmi place foarte mult Neil deGrasse Tyson ca om de știință care este și un popularizator al științei, un adevărat campion al cauzei științifice. El spune: trebuie să înțelegi de unde vin oamenii ăia, că nimeni nu alege să fie ignorant, să își închidă urechile la adevăr. Modul în care ei văd lumea este un mod coerent. Când zic: „vaccinurile cauzează autism”, ei nu citează un articol care de fapt a fost repudiat de autorul său care a recunoscut că a exagerat numerele și că de fapt nu are nicio bază științifică. Ei chiar cred că articolul acela este în vigoare. Zic: am aflat de la televizor că vaccinurile cauzează autism.
Aici legătura cu educația! Trebuie să începi din școală. Nu știu dacă pe un om de 50-60 de ani îl mai poți recupera astăzi. El are deja o viziune coerentă asupra lumii și zice că ăia mint pentru că ceilalți spun că ăia mint. „He said-she said” („el zice-ea zice”).
Cu un copil mai ai șansa să faci treaba asta, să îi spui de ce nu e în regulă că lumea mai crede în astrologie, de exemplu. Uite, acum 200 de mii de ani când noi eram încă niște rătăcitori prin savane, oamenii au observat că atunci când stelele sunt pe cer într-o anumită poziție, se întorc ciredele și vine vremea vânătorii, după care vine vremea pentru aia, apoi pentru ailaltă. Au început să-și dea seama de anotimpuri, dar n-au înțeles diferența între corelații și cauzații. Ei au crezut că stelele cauzează cirezile să vină și de acolo au trecut la a crede că stelele ne cauzează nouă, într-un fel, traiectoria pe acest Pământ.
Chestia asta a rămas și astăzi pentru că a fost nevoie de o lungă evoluție, de sute de mii de ani ca să ne dăm seama că treburile nu funcționează așa: Pământul se învârte în jurul Soarelui și stelele revin în aceeași poziție.
Cred că un copil e mult mai ușor de recuperat pentru că încă mai este maleabil și încă îl mai poți convinge. Un om de 50-60 de ani va tinde să spună: eu știu deja și dacă îmi spui altceva înseamnă că te-au spălat și pe tine pe creier ceilalți.
„Știința e foarte smerită, în timp ce religia este foarte trufașă, spune: noi știm, ăsta este adevărul”
Și tu ești produsul școlii românești până la un punct. Este capabilă școala noastră să îți formeze spiritul critic?
M-am întrebat foarte des ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi rămas în România. Sunt sigur că aș fi avut o carieră bună în informatică, aș fi fost un inginer software foarte bun, dar nu mi-e clar dacă aș fi dezvoltat spiritul ăsta critic științific, care până la urmă nu mi-a venit neapărat de la MIT (Massachusetts Institute of Technology). De acolo am plecat la 24 de ani, tot un tânăr destul de necopt. Dar cam pe atunci, pe la 23 de ani, am început să citesc Scientific American, care e o revistă de popularizare a științei, și Popular Science. A rezonat foarte bine cu mine și uite că o citesc de 22 de ani cu fervoare.
Aia a început să-mi clarifice toate noțiunile și că nu orice teorie stă în picioare. Mi-a clarificat o noțiune care pentru mine a fost zguduitoare în clipa aia: noi nu știm ce este adevărul de fapt. Teoriile științifice nu sunt niciodată adevărate, teoriile științifice stau încă în picioare fiindcă n-au fost încă infirmate. Pe când teoria Pământului plat a fost infirmată: te sui într-o navetă, te uiți și vezi că Pământul este rotund. Deja e o constatare, nu mai e o teorie. Și asta îți dă un pic de smerenie ca om de știință, ideea că nu știi tot, și ideea că un singur experiment e suficient ca să-ți dea o gaură majoră într-o teorie și să te pună să regândești niște lucruri.
Și mi se pare că în mod paradoxal știința e foarte smerită în privința asta în timp ce religia este foarte trufașă, spune: noi știm, ăsta este adevărul, trebuie să-l crezi cu ochii închiși. Și mi se pare un mod foarte trist de a trece prin lume.
Avem în continuare religie în școală. Ai făcut religie?
Da, dar nu la orele de religie. Am făcut un an de psihologie în clasa a X-a unde profesoara, tânără, cred că 25 de ani, poate 30, ne-a predat și ne-a vorbit de temperamente, caractere, dar mai mult de parabolele din Biblie. Eu am avut o aventură religioasă de 23 de ani, acuma mă declar oarecum convalescent după religie, dar ce am primit, am primit de unul singur și din păcate în jurul meu nu a fost nimeni care să-mi zică: „băi, alo!”
Crezi și tu că predarea religiei coroborată cu minusurile pe care le avem în predarea științelor ne duc la procentul mare de analfabetism științific? E o teorie foarte discutată.
Cred că e un pic din fiecare. A fost un tip, Bertrand Russell, un mare matematician, care a propus, în anii ‘30, un experiment de gândire - el era bun la paradoxuri – a zis: pe orbită Pământului, undeva mai departe de Lună, se află un ceainic. E un ceainic care orbitează în jurul Pământului, nu-l putem detecta, dar trebuie să mă credeți că există acolo și nu aveți voie să-mi spuneți că nu există. Și dup-aia a zis: oricine îmi va spune că sunt nebun, ar avea dreptate să-mi spună una ca asta.
De aici faptul că atunci când faci afirmații extraordinare trebuie să vii cu dovezi extraordinare. Sigur, el lovește în religie direct prin chestia asta. El zice că același argument se aplică și religiei: povara nu e pe mine să-ți demonstrez că religia nu e adevărată, nu trebuie eu să-ți demonstrez că am scanat toată orbita și n-am găsit ceainicul tău, povara ta e să demonstrezi de ce ar fi acolo un ceainic, nu să mi-l arăți, dar măcar că ai observat niște perturbații. Așa a fost descoperit Pluto, de exemplu, înainte să fie văzut efectiv cu telescopul, că nu aveam telescoape atât de bune, a fost dedusă existența lui prin perturbațiile pe care le producea planetei Neptun. În sensul ăsta aș zice că e un pic greșit să izolăm religia și s-o dăm doar pe ea ca exemplu, pentru că ea este într-o clasă cu toate rătăcirile și șarlataniile lumii de-a lungul sutelor de mii de ani.
Nu e deosebită de astrologie, nu e deosebită de răpirile extraterestre, nu e deosebită de motorul cu apă și oricare alte lucruri.
Eu nu sunt un prost, sunt un tip bun la școală, am fost șef de promoție în liceu, chiar la vremea în care mi se întâmpla căderea în religie și totuși ei sunt oameni care le nivel instituțional știu foarte bine să convingă oamenii.
Nu poți fi și om de știință și un fervent participant la liturghie?
Ba poți, sunt nenumărate exemple și biserica are grijă să-i revendice pe toți. Ei încearcă să-l revendice și pe Darwin, despre care spun că pe patul de moarte ar fi zis: „teoria evoluției e greșită, acuma înțeleg că Dumnezeu există”. Fiica lui s-a luptat nu știu câtă vreme - prin jurnalele vremii, prin ziare - să scrie că nu e adevărat, că a fost acolo la moartea lui împreună cu frații ei și că nu s-a întâmplat nimic din chestia asta.
Eu tot ce zic e: arată-mi dovada. Dacă e nevoie să cred că există o realitate mai înaltă, un plan mai înalt al existenței care cumva nu interferează cu al nostru, de ce aș crede asta? Pe principiul ăsta pot să cred și că există un meteorit pe care nimeni nu l-a văzut și care mâine va lovi Pământul, nu?
De asta nu pot să cred în religie pentru că nu are dovezi de niciun fel. Religia a făcut mulți pași înapoi, ceea ce vedem noi astăzi este starea religiei astăzi, dar ei au ars oameni pe rug pentru că au spus că Pământul se învârte în jurul Soarelui, au luat în râs teoria evoluției. De când s-a inventat radioul au fost nu știu câte dispute între cardinali și oameni de știință.
Multă vreme au contestat dinozaurii, au spus că Pământul are 6000 de ani. Până la urmă unde te oprești? Și dacă deja avem o idee destul de bună despre cum a apărut viața și cum a evoluat în tot arborele uriaș de astăzi, atunci unde a mai intervenit Dumnezeu? Și dacă a fost doar un Dumnezeu spectator, ce nevoie mai avem de el?
Cătălin Frâncu a povestit mai multe despre relația sa cu religia pe blogul său.
