Ce înseamnă să faci parte dintr-o trupă de dans K-pop în România. „Am fost marginalizată pentru că ascultam «chinezii ăia»”

Sala de fitness de la căminul Agronomiei din zona Romexpo e întunecată și rece la primele ore ale unei dimineți de duminică. Apar vreo zece fete discutând vesel. Aprind lumina și își ocupă fiecare poziția, într-un fel de piramidă. Melodia „Eleven” de la Ive umple încăperea. Fetele acaparează fiecare bucățică de spațiu și fac spectacol. Pe fiecare bucată de melodie, alta iese în față pentru o coregrafie specială. „One, two, three, four, five, six, seven/ You make me feel like eleven” sunt singurele versuri în engleză pe care le poți identifica. Asta nu înseamnă că fetele nu fredonează toată melodia. Nu știu ce înseamnă toate versurile, dar deja urechea li s-a dat după limba coreeană. Că doar fiecare dintre ele ascultă K-pop de cel puțin trei ani.

Coregrafii care fac turul lumii

Ioana, cea care coordonează trupa, are 18 ani și face dansuri de mică. Abia în 2018 s-a format însă nucleul trupei, când i-au venit alături Maia, Bianca și Măriuca. Apoi s-au alăturat și Miruna, Ivy și Maria. Un an mai târziu, la un eveniment Asia Fest, deja debutau pe scenă.

Astăzi, patru ani mai târziu, Ioana începe cu încredere prezentările: „Suntem EUNOIA, o trupă de dans, de cover în principal, dar ne mai facem și propriile coregrafii. Am început acest drum împreună pentru că tuturor ne place foarte mult să dansăm și voiam un hobby care să aibă și anumite realizări, să nu fie doar un mod de a ne ocupa timpul, ci și să evoluăm împreună!”

În timpul pandemiei, când n-au mai avut concursuri la care să participe, făceau diverse coregrafii în aer liber, le filmau și le puneau pe Youtube.

Ce înseamnă totuși o trupă de K-pop cover dance? Fiecare band coreean când lansează o melodie, lansează și o coregrafie specifică și de multe ori destul de complicată. Din acel moment, trupe de cover dance din toată lumea încep să le învețe la virgulă și apoi se filmează în spații publice din orașele lor și urcă video-urile pe Youtube. E suficient să dai căutare după „K-pop in public” și numele unei melodii, de exemplu „Eleven”, ca să înțelegi amploarea. Apar clipuri filmate în Spania, Danemarca, Australia, Vietnam, Taiwan sau România. Clipul româncelor, de pildă, e filmat în fața Sălii Polivalente din București.

„Asian wave” a devenit tsunami în pandemie

„Ce diferă de o trupă de dans simplu este modul în care asamblează muzica. Tot ce ține de albume, de la marketing, coregrafii, tot ce ajunge pe scenă, fundaluri, scenotehnică, e o un stil de muzică reintrepretat”, își completează fetele una alteia frazele. „E un show”, zic în cor și încep să râdă.

Spun că armonia din echipa lor vine și din psihologia din spatele dansurilor k-pop. „Ne plac coregrafiile, sunt mai bine structurate și fiecare iese în evidență. Deseori, la trupe de dans care nu sunt în industria de K-pop este o singură persoană în față și restul sunt de fundal. Eu cred că tuturor ne place că reușim fiecare să ieșim în evidență, să nu fie doar în spate”, mai spune Ioana.

Bianca o completează: „Fiecare poate să strălucească prin personalitate pentru că bucățile ni le alegem în funcție de personalitatea fiecăreia.”

Deși sunt mii de tineri români care au prins microbul genului K-pop, lumea încă ridică o sprânceană atunci când aude de pasiunea lor pentru dansurile coreene. Cei mai mulți au auzit recent de trupa BTS, un succes internațional, care are încasări cât 0,4% din PIB-ul Coreei de Sud. Dar muzica a călătorit de la Seul spre mări și țări de mai demult. „Gagnam Style” a fost primul succes al muzicii coreene în Vest. Pe 15 iulie, artistul Psy a sărbătorit un deceniu de când piesa lui a adunat un miliard de vizualizări pe Youtube și a devenit o senzație internațională.

„Există un concept numit asian wave – valul asiatic care a venit prin 2018, dar a luat amploare în 2020, când lumea stătea acasă și consuma foarte multă media”, spune Ivy, 18 ani. „Pot să folosesc puțină romgleză?”, întreabă fata în chicoteala generală. „People either love them or they love to hate them, dar nu pot să scape de ei.”

„Am trac de scenă, dar dacă repet mult, nu mai am senzația că o să mor acolo”

Ivy crede că nu înveți doar să te miști bine pe muzică atunci când ești într-o trupă K-pop: „Înveți să editezi muzică, video, foto, să coși costume, să te machiezi, să desenezi, e mai mult decât dans.”

„Eu am învățat să fiu de zece ori mai responsabilă decât eram, pentru că eu trebuia să răspund la mesaje și prin mine se vedea imaginea trupei. A fost o responsabilitate foarte mare, am învățat ce înseamnă organizarea, proiectele”, spune și Ioana.

Intervine îndată Măriuca, 17 ani: „Înveți să ieși din zona de confort, eu de exemplu am trac de scenă, dar dacă știu că am repetat, știu pozițiile, știu tot, sunt ok, nu mai am senzația că o să mor acolo”i.

Și foarte important, toate au învățat să lupte cu preconcepțiile din societate despre asiatici. Miruna, 15 ani, a avut probleme la școală din cauza pasiunii ei pentru K-pop. „Mă mutasem într-o altă școală și din păcate am fost marginalizată pentru că ascultam «gay-ii ăia, chinezii ăia». A fost o experiență neplăcută, dar am depășit momentul. A contat că mie mi-a plăcut foarte mult și mă bucur că am reușit să ajung aici”, spune mezina trupei Eunoia.

„Mai este și o problemă de ignoranță, dar eu pe persoanele din jurul meu am încercat să le educ și au început să înțeleagă. Începând de la ai mei, care au început să înțeleagă acest gen și mă susțin în tot ce fac, până la colegi de clasă sau persoane pe care le-am întâlnit o singură dată”, spune Ioana.

Gusturile nu se discută, crede Maia, 17 ani: „Nu-ți place ceva, nu trebuie să arunci cu vorbe. Poate nici mie nu-mi place ce asculți tu, dar asta nu înseamnă că trebuie să te jignesc, nu ar trebui să judecăm după stiluri de muzică.”

Presiune pe cum arăți „nu ține de media coreeană, ci de media în general”

Când se termină pasiunea și începe obsesia? K-pop a creat comunități de fani în toată lumea, dar sunt și persoane care merg la extremă și vor să arate întocmai ca idolii lor.

„Coreea de Sud, din câte știu, e numărul 1 la operații estetice. Deși suntem expuși la valul ăsta de «care about self image», în același timp suntem expuși și la media care ne spune că să ai grijă de tine e foarte bine, dar în același timp nu trebuie să cazi într-o extremă”, spune Ivy.

Presiunea pe cum arăți este pretutindeni, nu doar la coreeni, spune Ioana. „Nu ține de media coreeană, ci de media în general. Și nu ne afectează așa de mult, cel puțin nu pe noi. Noi am încercat să fim foarte reale, nu să fim ceva ce nu suntem. Ne iubim așa cum suntem.”

Măriuca amintește și de trupa BTS, care în trei albume promova iubirea de sine. „La ei, pentru că toți vor să arate bine, nu mai există stigma că băieții poartă machiaj, sunt mult mai avansați la capitolul ăsta, nu au stereotipurile cu privire la masculinitate de la noi. Ei promovează și iubirea de sine.”

Acum fetele se pregătesc pentru competiția K-pop Cover Dances care va avea loc pe 28 august în cadrul East European Comic Con, unde vor concura cu alte trupe din țară.