Un băiat de zece ani din primul rând se foiește pe scaun. A venit cu tatăl său la conferința „Privind de sus: sateliții de observare și aplicațiile lor”, din cadrul Bucharest Science Festival, care a avut-o invitată pe Anca Anghelea, inginer de platforme open science la ESA.
„Ai o întrebare pentru invitată?”, îl descoase moderatoarea. „Nu! Ba da! Cum încape atâta informație în niște sateliți cât o cutie de pantofi?”, întreabă băiatul.
„Știința a evoluat într-atât încât poate încăpea tehnologie foarte avansată și într-un satelit cât o cutie de pantofi. Acum avem și telefoane mobile care procesează informație care în trecut trecea prin computere imense”, spune cercetătoarea. Cineva din sală are ideea să dea ca exemplu televizorul. Acum poți vedea filme pe un dispozitiv cât o palmă. În sală sunt și câteva monitoare vechi de calculator, spre deliciul celor tineri din public. „Da? Așa arăta un monitor? Serios?”, se întreabă două adolescente.
Anca Anghelea, 37 de ani, a mai povestit publicului din București despre munca sa de cercetare, într-o epocă a paradoxurilor: avem încredere în hărți să ne ghideze, în aplicațiile de vreme să ne spună cum să ne îmbrăcăm când ieșim din casă, dar nu și în vaccinurile anti-Covid.
Școala 9: Ce pregătire trebuie să aibă cineva ca să ajungă să lucreze la ESA? Care a fost traseul tău?
Anca Anghelea: Sunt foarte multe căi pe care le poți urma. Calea mea a fost că am absolvit Facultatea de Electronică și am continuat să activez în facultate într-un grup de cercetare, chiar din timpul licenței. Am avut norocul să dau de un grup de cercetare cu o profesoară foarte activă și pasionată, doamna profesor Gavăt, și pur și simplu mi-a făcut plăcere să rămân acolo. Am continuat și până la doctorat în același grup în care norocul a făcut să fie activ și profesorul Mihai Datcu, recunoscut internațional, care colabora cu Centrul Aerospațial German (DLR). Și în acest fel am putut ca în tema mea de cercetare să folosesc date satelitare, inițial de la satelitul german TerraSAR-X al Centrului Aerospațial German, și așa am intrat în domeniu.
Am continuat în cercetare, iar împreună cu echipa răspundeam la apeluri de proiecte fie cu finanțare românească, fie cu finanțare europeană, fie cu finanțare de la ESA – așa am aflat de ESA. Bineînțeles, făcând doctoratul, a trebuit să învăț foarte mult despre ce înseamnă să lucrezi cu date satelitare și cum se procesează acestea pentru extragerea de informații utile din ele.
Apoi, parcursul a fost liniar, am ajuns să fiu lector în universitate, și am participat la proiecte mult mai diverse. La un moment dat, din motive personale, am plecat din țară, am ajuns în Spania și am obținut o poziție de cercetător la Centrul Satelitar European din Torrejon, lângă Madrid. Aceasta este o agenție a Uniunii Europene, în domeniul politicii externe și de securitate comună. Este un domeniu foarte de nișă. Ulterior am găsit această oportunitate de a lucra într-o arie mai largă de cercetare la ESA și așa am ajuns la Roma.
Sunt tot mai multe femei în știință
Câte fete erau când ai intrat la facultate?
În anul meu eram jumate-jumate. Cred că a fost un an atipic, am fost o generație cu foarte multe fete și, dacă nu mă înșel, am avut o șefă de promoție, și în topul absolvenților erau foarte multe fete.
Multă vreme ni s-a spus, și auzim și azi, că există profesii de fete și profesii de băieți. Ai simțit vreodată presiunea asta?
De-a lungul carierei mele, nu neapărat. Tot timpul am fost, dacă îmi permiteți, un pic în vestiarul băieților pentru că în general, domeniile tehnice sunt tradițional mai băiețești sau băieții sunt mai atrași de lucrurile astea.
Mie mi-a plăcut întotdeauna matematica și cred că ăsta a fost motivul pentru care am mers pe direcția asta, n-am avut un alt criteriu.
Ai vreun sfat pentru fetele care au o reținere în a merge către domenii tehnice?
Un sfat ar fi să nu aibă această reținere, nu e motivată de realitatea din teren. Fetele, cum spuneam, obțin rezultate la fel de bune sau mai bune decât băieții de multe ori pentru că, cred eu, sunt puțin mai organizate în muncă.
În ESA este o generație acum care se cheamă „generația valului celor care ies la pensie” și dacă te uiți la generația aceasta, este preponderent formată din bărbați. Dar asta deschide multe oportunități pentru că multe joburi vor apărea pe piață. E o oportunitate foarte mare pentru fete și cel puțin pe partea de recrutare la ESA se vede un efort pentru a avea mai multe femei și de a promova asta.
În ceea ce privește paritatea de gen în știință, care este imaginea pe care o ai azi din interior?
Există în continuare un dezechilibru, femeile nu sunt la fel de bine reprezentate, dar în ceea ce privește ESA, în ultima vreme se observă un efort real de a include nu doar femeile, dar și minoritățile în general, inclusiv persoane cu dizabilități și alte grupuri defavorizate. E un progres.
„Atunci când ne comandăm un Uber, sunt folosite inclusiv date geospațiale furnizate de ESA”
Earth observation data este domeniul tău. Ce faci mai exact?
Poziția mea se cheamă Open Science Platforms Engineer, asta înseamnă că dezvolt platforme digitale care să ajute oamenii de știință, cercetătorii din domeniul științelor Pământului și observării Pământului să facă știință, adică să aibă la dispoziție resursele necesare ca să prelucreze datele, care sunt într-un volum foarte mare, într-un mod cât mai eficient.
Cum ne ajută pe noi faptul că oameni ca tine stau cu ochii în stele?
Ne ajută pe noi ca umanitate. Eu vin din zona academică în care cercetarea fundamentală este bună în sine, pentru că te ajută pur și simplu să te dezvolți, iar pentru oameni este importantă cunoașterea ca scop în sine.
Dar dincolo de aspirațiile astea filosofice, sunt aplicații foarte practice, pornind de la agricultură până la monitorizarea infrastructurii. Am văzut vara asta temperaturi ridicate și vreme extremă și asta este una dintre aplicațiile la care lucrăm, anticiparea și monitorizarea evenimentelor de vreme extremă. De la studii complexe de climă și până la aplicații foarte banale, datele geospațiale sunt peste tot. Numai să ne gândim la faptul că atunci când ne comandăm un Uber ca să mergem undeva, sunt folosite inclusiv date geospațiale furnizate de ESA.
Se vorbește mult de open data. De ce este atât de important ca aceste date să ajungă la cât mai mulți la un preț cât mai scăzut?
E important ca datele să ajungă la oameni, dar nu numai datele, ci și resursele de a folosi datele respective. În primul rând pentru că sunt plătite din bani publici. Programul Copernicus este un program al UE care oferă acces gratuit și deplin la toate datele satelitare din program. Dar, cu toate că datele sunt accesibile public, prelucrarea datelor nu este trivială, nu este pentru toată lumea.
Toată lumea are acces, dar ce facem cu ele? E important să furnizăm și acces la tehnologie, la platforme, dar și să dezvoltăm capacitatea necesară, prin acces la educație. În ESA avem acum o inițiativă de a promova cât mai mult principiile de „Open Science” care este un termen umbrelă pentru astfel de activități.
„Am avut mulți profesori care m-au făcut să iubesc știința”
Suntem la capătul a doi ani de pandemie. Studiile au arătat că nivelul de educație este corelat cu decizia unor oameni de a se vaccina. Un motiv al multora care au refuzat imunizarea a fost că nu cred în știință. Cum ar putea fi dezvoltată încrederea în știință?
Încrederea în știință se bazează, cred eu, pe dovezile pe care le aduce știința, în momentul în care omul poate să vadă ceva concret, palpabil, care îl afectează. Comunicarea e foarte importantă în zona asta. Se vorbește foarte mult de riscurile care vin odată cu schimbările climatice, inclusiv pandemia, și cred că e foarte important să ne bazăm pe fapte. Argumentele obiective, chiar numerice uneori, sunt cele mai convingătoare.
Cercetările leagă și modul în care sunt predate științele de rata de vaccinare, nu doar cea anti-Covid, ci și în ceea ce privește rujeola, HPV, am avut probleme. Cum ți s-au predat științele la școală, ai avut acel profesor care să te facă să iubești știința?
Da, am avut mulți profesori care m-au făcut să iubesc știința, începând cu profesoara de matematică din școala generală, doamna profesoara Cochino din Brăila, continuând apoi și la liceu, și la facultate, am avut profesori foarte buni.
Nu pot să spun că am excelat la toate materiile, dar până la urmă fiecare urmează calea care îl pasionează. Dacă ai și un profesor bun care te ajută să excelezi într-un domeniu, vei ajunge să-ți placă domeniul respectiv. Pur și simplu așa funcționează creierul uman, când înțelegem un nou concept ne crește stima de sine și ne face să perseverăm. Rolul profesorului este foarte important.
„Titlurile în România nu valorează foarte mult din cauza cazurilor publice de plagiat”
O discuție intensă în aceste zile este legată de plagiatele guvernanților, inclusiv al ministrului Educației . Nu e o temă nouă. Ești autoarea unui doctorat, unde și când ai învățat regulile de citare și cum se scrie o lucrare autentică?
Cred că prima lecție de non-plagiat a fost de când am început să scriem comentarii la limba română, de acolo cred că a venit prima dată informația, pentru că trebuia să citim din tot felul de surse și să le cităm.
În momentul în care faci un doctorat se presupune că ai trecut deja prin niște ani de școală. Nu doar că este o chestie legată de etică, pe care cred că ar trebui la nivelul respectiv să o ai deja. Sunt reguli care ți se comunică, efectiv înveți care sunt regulile de scriere a unei lucrări științifice.
Și dacă publici articole științifice care sunt obligatorii pentru o teză de doctorat, când se fac peer review-uri, review-ul de comunitate, colegii (i.e. experții din domeniu) îți vor semnala cu siguranță dacă ai plagiat sau dacă ai risc de plagiat. Așa că este imposibil să nu știi că ai plagiat.
Te deranjează când auzi despre aceste cazuri de personaje notorii și cu influență în România că au copiat în tezele lor?
Ca persoană care a făcut un doctorat, știind care este efortul pe care trebuie să-l depui în primul rând ca să înțelegi problema pe care o abordezi acolo, nu neapărat să scrii teza...
Mă deranjează ca om în primul rând, știind prin ce trebuie să treci ca să obții un titlu. Din păcate, titlurile în România nu valorează foarte mult din cauza cazurilor publice de plagiat, dar în țările din Vest un titlu de doctorat atârnă foarte greu în CV.
Cât de SF este să lucrezi la ESA? Condu-ne într-un tur imaginar!
Este destul de SF, adică anumite locuri sunt chiar impresionante. ESTEC, Centrul din Noordwijk, Olanda, este centrul cu cei mai mulți ingineri care lucrează la construcția acestor sateliți. Fiecare centru ESA este specializat într-un anumit domeniu. Dacă aveți oportunitatea să mergeți, de exemplu, atunci când sunt zilele porților deschise la ESA, e o ocazie foarte bună. Poți intra într-o cameră curată, poți vedea instrumentele de acolo, e impresionant și te inspiră.
Rămânând în zona de SF. Cum crezi că va arăta viitorul? Când vom călători în spațiu pe scară largă, ce alte hotare ale descoperirilor are omenirea?
Eu cred că viitorul este azi și că ar trebui să gândim astfel, noi suntem în viitorul generațiilor anterioare și ține de noi unde va fi viitorul.
Dacă ar fi să transmit un mesaj, acesta ar fi că e nevoie de mai mulți cercetători, e nevoie de mai multe creiere care să lucreze la aceste probleme care sunt foarte complexe. Dacă vrem într-adevăr să ajungem la SF și să călătorim cu toții în spațiu, ca în Star Trek sau alte filme care ne-au marcat copilăria, avem nevoie de mai mulți cercetători.
