„Într-o zi am să scriu o carte pentru tine!” a fost promisiunea-amenințare pe care scriitoarea Nicoleta Fotău i-a făcut-o fiului ei, Antonio. Și cum n-ar fi fost un exemplu bun să promită și să nu se țină de cuvânt, a trebuit să se pună pe treabă.
Nicoleta lucrase zece ani în presa scrisă, la diferite reviste. A plecat de la poveștile concrete ale presei către cele imaginate, care să placă celor mici și deja are nouă povești scrise pentru școala primară și un volum pentru părinți - „Mamă în secolul XXI”.
Rolul de scriitoare a mers bine cu rolul de mamă, copiii săi inspirând-o. Antonio, fiul cel mare care acum are 11 ani, refuza să citească. A cerut și sfatul unui psiholog pentru a căuta variante pentru a-l atrage în lumea magică a poveștilor. În final, a ales să creeze o istorisire în care el să devină eroul principal.
Antonio venea cu tot felul de argumente. Ba limbajul din cărți i se părea prea greoi, ba nu se regăsea în personaje. Astfel că, în 2018, Nicoleta i-a dat viață lui Titi.
Pentru că Titi nu aprecia absolut deloc familia, l-am despărţit de cei dragi prin intermediul lui Nocturn, omul întunericului. Astfel copilul a învăţat o mulţime de lucruri: de ce este important să citeşti, să-i respecţi pe cei din jur, cum ar fi viaţa în absenţa culorilor, de ce tehnologia nu ne este de ajuns, de ce ordinea şi disciplina sunt atât de importante în viaţa noastră şi multe altele.
Titi, personajul principal, era de vârstă apropiată cu fiul Nicoletei și se asemănau foarte mult. Era un băieţel care voia să lenevească toată ziua, nu voia să înveţe, voia să mănânce doar dulciuri şi ura să îşi facă patul, stătea permanent să se joace pe calculator, iar cititul era o corvoadă. „A fost foarte uşor ca Antonio să se regăsească în acest personaj, aşa cum şi azi mii de copii se regăsesc”, completează scriitoarea.
Din copilul căruia îi displăcea total să citească și căuta tot felul de scuze, a devenit mâna dreaptă a mamei în scrierea poveștilor. Chiar a adus îmbunătățiri poveștii „Nocturn și copilul neastâmpărat”.
Problemele generației de azi sunt sursa de inspirație
Nicoleta Fotău scrie pentru copii, este înconjurată de ei și acceptă orice invitație din partea învățătorilor de la diferite școli pentru a purta discuții cu elevii. Pentru ea e o muncă de documentare. Cărțile sale se află pe rafturile bibliotecilor din școli din orașele Galați, Bacău, Suceava și în alte colțuri din țară.
Scriitoarea speră și intenționează prin cărțile sale să îi facă pe copii să se întoarcă la adevărata copilărie.
„Copiii au o mulţime de idei, au întrebări care aşteaptă răspuns, au noţiuni pe care poate îşi doresc să le înţeleagă mai bine, valori pe care şi le asumă mai uşor cu ajutorul unor personaje moderne, în care se identifică. Mă bucur că reuşesc să îi fac pe copii să îmi recitească poveştile, în condiţiile în care mulţi au tendinţa să pună tehnologia înaintea cărţilor.”
La scurt timp după ce a dat viață primei cărți, l-a făcut personaj pe Nu Vreau, fratele lui Nocturn, de la care Titi avea să înveţe despre cât de important e să te placi şi să ai încredere în tine, despre răbdare, respect, gelozia de frate, aprecierea eforturilor. La fel de aşteptată a fost şi cartea „Nu Pot“, în care copiii află despre neputinţa fizică, lene, superficialitate, amânare, frica de eşec, dar şi cum să îl transformi pe „nu pot“ în „eu pot“. „Iniţial am văzut schimbarea la mine acasă, iar mai apoi o mulţime de părinţi îşi arătau recunoştinţa pentru îmbunătăţirea comportamentului propriilor copii”, declară scriitoarea.
„Micuţa învingătoare“ este o carte din care te alegi cu o lecţie de perseverenţă, iar copiii învaţă că orice obstacole ar apărea, mereu se va găsi un mod de a reuşi, dacă depui suficient efort şi ai o voinţă puternică. Andreea, eroina din carte, purta un vis. Dorea cu orice preț să fie câștigătoarea unui concurs de balet și zilnic a muncit pentru dorința ei.
„Eram la Oneşti, lansam cartea «Moşul rămâne în oraş» la o şcoală de balet şi am fost fascinată de cât de mult efort depuneau acele fetiţe. Era o zi specială, înainte de Crăciun, iar eu am participat la toate reprezentaţiile lor. Astfel, mi-a venit ideea acestui personaj, micuţa Andreea, care, la numai 6 ani, este o adevărată lecţie de viaţă şi pentru noi, adulţii.”
De câte ori spune un copil „Nu vreau” într-o zi
Centrul de greutate al cărților este Titi, puntea dintre imaginație și realitatea pe care o trăiesc. A devenit îndrăgit și luat ca reper. Este etichetat ca fiind un personaj căruia îi poți spune „așa da”. Copiii îşi amintesc imediat de cărţi și de Titi care a dat culoare în jur şi sunt mai atenţi la atitudinea lor. „Chiar s-a făcut şi un exerciţiu la un moment dat într-o şcoală şi copiii au fost sfătuiţi să numere de câte ori îl strigă pe «Nu Vreau» într-o singură zi. Trăgând linie la final, elevii au înţeles că de foarte multe ori era un răspuns reflex”, mărturisește Nicoleta Fotău.
Ca mamă, recunoaște cu bucurie progresele vizibile în atitudinea comportamentală a fiului său. Spune că evoluția sa s-a produs odată cu apariția lui Titi.
Acum citeşte foarte mult, îmi face liste cu cărţile pe care şi le doreşte, este mult mai atent cu ceea ce este în jurul lui şi manifestă înţelegere, respect, nu mai trebuie să îl controlez cu stricteţe. Am înţeles de la Antonio că îşi dorea să înveţe o mulţime de lucruri care să-l ajute în viaţă. Avea nevoie să înţeleagă, să se regăsească în poveşti. Nu voia să fie criticat, pus la colţ, obligat, ci avea nevoie să ia decizii în cunoştinţă de cauză.
Ion Creangă nu mai e un concurent
Lupul cel rău, prinții și zmeii, prințesele și vrăjitoarele puse pe rele nu mai sunt pe gustul și nici cele mai potrivite personaje pentru copiii de azi, crede Nicoleta. Antonio, de exemplu, face parte din categoria celor care folosesc multe cuvinte în engleză și recunoașterea expresiilor în limba străină este mai ușoară decât a arhaismelor din cărți.
„Ei vor să evolueze rapid, au o tendinţă extraordinară de a critica, vor totul deodată: acţiune, informaţie, ironie, vor personaje care dacă sunt prea blânde, nu le iau în seamă, iar dacă sunt prea dure, îi sperie”, completează Nicoleta.
Creangă a vorbit pe limba unei generații, dar nu mai prinde astăzi. Nici firul narativ nu îi mai ține prezenți pe copii. „Am crescut cu poveştile lui şi multe generaţii au fost încântate. Umorul caracteristic ne făcea să recitim, doar că treptat copiii au început să-l perceapă diferit. Mie îmi plăceau poveştile cu prinţi, prinţese, zâne, zmei, dar copiii de azi se amuză şi le dau deoparte”, spune scriitoarea.
Sub nicio formă nu ar da deoparte poveștile clasice, dar poate o reinterpretare a lor ar merge mai bine.
„Au fost şi sunt şi azi o mulţime de poveşti cu personaje pozitive şi negative, cu scene frumoase şi altele pline de cruzime. Consider că generaţia actuală are nevoie de dezvoltare personală iar poveştile sunt un mod prin care ei îşi pot dezvolta o mentalitate de învingător.”
