China limitează accesul copiilor la TikTok la doar 40 de minute pe zi

China limitează accesul copiilor la TikTok la doar 40 de minute pe zi

Versiunea chinezească a celebrei aplicații TikTok, numită Douyin, a fost limitată pentru copiii sub 14 ani la doar 40 de minute pe zi. Părinții vor trebui să-și ajute copiii să se înregistreze cu numele lor real și să activeze modul „adolescent”. Aplicația s-a angajat și să introducă experimente științifice și expoziții de artă și filme despre natură, „ca să-i inspire pe adolescenți”. În România, TikTok are 5,4 milioane de utilizatori și Instagram în jur de 5 milioane, arată datele de anul trecut.

26.09.2021

de Andreea Archip

Platforma Douyin, versiunea din China a platformei TikTok, nu va putea fi accesată deloc între 10 seara și 6 dimineața și în restul timpului copiii vor avea doar 40 de minute la dispoziție, au spus producătorii acestora, citați de CNN. „Autoevaluarea și implementarea voluntară a măsurilor pentru protecția minorilor de către mai multe platforme poate să demonstreze că suntem mai responsabili social și ar da asigurări în plus în sensul ăsta către părinți și autorități”, a spus compania.

Măsura lor a venit în întâmpinarea unei noi legislații pentru protecția minorilor în online și speră să fie luată drept exemplu și de celelalte aplicații care produc video.

În noiembrie anul trecut, Douyin avea 490 de milioane de persoane înregistrate, iar autoritățile chineze deja începuseră să facă presiuni la adresa companiilor IT să limiteze accesul minorilor la aplicațiile lor. Concurenții versiunii chineze a TikTok, Kuaishou, a introdus limitări similare din 2019.

Tot pentru protecția copiilor, luna trecută, autoritățile chineze au interzis jocurile online în timpul săptămânii pentru minori și au limitat accesul pe platformele de gaming în weekend la doar trei ore.

Ce efecte are Instagram asupra adolescenților

La nivel mondial, îngrijorările cu privire la utilizarea rețelelor de socializare de către tineri încep să pună presiune pe marii jucători de pe piață să ia măsuri. Un raport publicat de Wall Street Journal arată efectele utilizării rețelelor de socializare asupra psihicului copiilor și adolescenților. 32% dintre fetele aflate la pubertate au spus că se simțeau nesigure cu privire la corpul lor, iar Instagram le-a făcut să se simtă și mai rău. Să vadă imaginile perfecte de pe Instagram i-a făcut pe mulți tineri să se simtă anxioși și depresivi.

Studiul realizat de Facebook pe adolescenți din SUA și Marea Britanie și dezvăluit de Wall Street Journal a arătat că 40% dintre utilizatoarele de Instagram se simțeau neatractive și spuneau că această opinie derivase din utilizarea platformei. În plus, 13% dintre utilizatorii britanici și 6% dintre cei americani au legat gândurile sinucigașe pe care le-au avut de Instagram.

Această platformă are efecte și asupra băieților, 14% declarând că i-a făcut să se perceapă mult mai negativ.

 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

tiktok, china douyin, tiktok 40 minute, tiktok blocat noaptea, instagram efecte copii, facebook

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile