Tânărul care a venit la școală cu un cuțit și și-a atacat profesoara de japoneză sau copiii care făceau semne obscene profesoarei de engleză într-un sat din Prahova au readus în atenție discuția despre cum poate fi adresată problema elevilor care comit infracțiuni. În timp ce agora cere să fie legați și îndepărtați din societate, specialiștii arată că educația și relația cu familia sunt esențiale.
- „Am avut probleme disciplinare la școală, m-am bătut cu un coleg, l-am împins în tablă și am spart tabla în două.” Este mărturia unui tânăr de 20 de ani închis la Centrul de detenție din Craiova. Are doar opt clase.
- „M-am certat cu băieții de acolo pentru o fată și nu am mai fost, că am știut ce mă așteaptă, să mă bată mai mulți și nu prea mi-a plăcut școala. Dar, în general, nu prea am avut pentru că nu mă duceam. Țin minte că am luat un 4 la matematică că nu am știut niște exerciții. M-am bătut la școală o singură dată, dar m-am ferit mult în rest”, a povestit un alt tânăr de 18 ani, închis la Buziaș. Are doar șase clase.
- „Uneori mă băteam cu colegii și aveam foarte multe absențe nemotivate. Am avut și media scăzută la purtare. Așa eram eu, nu-mi plăcea să fiu ascultător”, spune un alt tânăr de 18 ani, cu șapte clase finalizate, închis la Craiova.
Sunt câteva fragmente din interviurile făcute în centre de detenție din țară realizate de Lucia Octavia Petrescu, de la Compartimentul Persoane Vulnerabile, Direcția Reintegrare Socială, și de Iulia Andreea Anițaș, de la Serviciul Educație, Direcția Reintegrare Socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Acestea au vorbit cu 125 de tineri între 15 și 21 de ani din sistemul penitenciar, adică cu 22% din totalul minorilor și tinerilor închiși, pentru „Studiul privind incidența și cauzele abandonului școlar în rândul minorilor și tinerilor care execută o măsură educativă, cu accent pe persoanele de etnie romă și alte grupuri vulnerabile”.
83% dintre deținuți nu au terminat opt clase
Închisorile sunt pline de persoane fără școală. Fie au abandonat-o, fie au rămas corigente, repetente, fie au fost exmatriculate. Jurnalista Cristina Radu explică într-un articol pentru Școala 9 de ce exmatricularea nu funcționează. „Ne ocupăm de educația unui infractor și ignorăm elevii disciplinați care vin la școală pentru a învăța”, este comentariul unei profesoare la acest articol, făcând referire la cazul tânărului de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București care și-a atacat cu un cuțit profesoara de japoneză.
Sociologi din sistemul penitenciar susțin că trebuie educați și unii și alții. Educația unui copil silitor nu trebuie s-o excludă pe cea a unuia cu probleme de disciplină.
Școala 9 a consultat cercetări din sistemul penitenciar a cărui imagine astăzi este aceasta:
- numărul deținuților a crescut din 2019 în iulie 2022, de la 20.578 la 23.372, adică cu 13% în numai patru ani;
- România este una dintre țările care a avut creșteri ale efectivului de persoane private de libertatea cu 6,6%, potrivit Raportului SPACE I din 2022;
- Procentul celor care își continuă studiile în penitenciar a rămas în ultimii ani în jurul a 9%: în anul școlar 2021-2022 erau înscriși la școală puțin peste 2.000 de deținuți, din care 19% minori și tineri. Dintre ei 72% își finalizează studiile.
- 12% dintre persoanele închise sunt analfabete, 24% au absolvit una dintre clasele învățământului primar, 47% - nivelul gimnazial și 17% - nivelul liceal, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor.
- În cazul minorilor și tinerilor, cel mai des întâlnite sunt infracțiunile contra patrimoniului (52%) și cele contra persoanei (24%). Infracțiunile care privesc viața sexuală sunt la 17%.
Cercetătoarele au vrut să vadă și motivul pentru care adolescenții și tinerii deținuți nu au mers la școală. „Motivele invocate cel mai adesea, pentru renunțarea la studii, constau în: dezinteresul față de școală (atât personal, cât și al familiei), influența anturajului, dificultățile de învățare și integrare în colectiv, comportamentul școlar neadecvat”, au descoperit acestea vorbind cu tinerii închiși.
Abandonul școlar este prezent, așadar, la mai mult de jumătate dintre persoanele din detenție.
„Nu mi-a plăcut foarte mult la școală. Toate materiile mi se păreau grele”
„Am absolvit 4 clase. Nu mi-a plăcut foarte mult școala din cauza anturajului. Lor nu le plăcea școala. Sportul îmi plăcea cel mai mult dintre discipline, am avut probleme la școală și cu colegii, dar și cu profesorii, deoarece eram violent”, a povestit un băiat de 16 ani care a terminat doar cinci clase.
„Nu mi-a plăcut foarte mult la școală. Toate materiile mi se păreau grele. Nu am mai fost la școală deoarece îmi plăcea mai mult să îmi petrec timpul cu prietenii”, spune și un băiat de 17 ani, analfabet.
„Părinții mei nu considerau că școala mea este foarte importantă”, a mai spus un băiat de 20 de ani care a terminat doar două clase.
„Dintre minorii și tinerii evaluați, foarte mulți s-au confruntat cu probleme comportamentale și atitudinale în procesul de școlarizare. De remarcat este procentul celor cu media scăzută la purtare (27%) sau care au fost exmatriculați (8%) – importanți indicatori ai tulburărilor de conduită și, implicit, ai riscului criminogen. Absențele, corigențele și repetenția – precursori ai abandonului școlar – au fost înregistrate, de asemenea, în mare măsură.” - Lucia Octavia Petrescu și Iulia Andreea Anițaș
Sunt copiii de azi mai violenți decât cei „de pe vremuri”?
În studiul realizat în 2018 „Alternative la trimiterea în judecată a minorilor în România. Un sistem fragmentat”, autorii Ioan Durnescu și Corina Popa răspund, printre altele, și la întrebarea: copiii crescuți după 1989, cu mai multă libertate, sunt mai violenți? Este societatea de azi mai violentă decât cea din regimul comunist?
Opiniile specialiștilor sunt împărțite, unii spun că delincvența juvenilă a izvorât din tranziția post-socialistă care a însemnat sărăcie, șomaj, migrație. Sunt și voci care îi contrazic.
Dr. Andrea Muller-Fabian de la Universitatea „Babeș-Bolyai” arată într-un studiu din 2016 că „delincvența juvenilă nu este nicidecum o invenție post-socialistă. Analizând principalele caracteristici ale delincvenței juvenile înainte și după 1989, autorul arată că, în socialism, existau comportamente delincvente în rândul copiilor, chiar la nivel mai ridicat decât în prezent, dar statul socialist a falsificat înregistrările oficiale și a încercat să facă delincvența juvenilă să pară că nu există.”
Alți cercetători dau vina pe lipsa de supraveghere din partea părinților care sunt plecați în străinătate. „Copiii singuri acasă” prezintă riscuri mai mari să devină delincvenți?
„Cercetarea efectuată de Avocatul Poporului (2014: 39) arată că 60% dintre minori locuiau cu ambii părinți în momentul comiterii infracțiunii, 20% trăiau numai cu mama lor, 10% cu tatăl lor, iar 10% dintre ei – cu alte rude.”
„Din păcate, deși migrația, tranziția, sărăcia și șomajul părinților sunt folosite drept context în aproape toate studiile privind delincvența juvenilă, influența lor reală nefiind încă stabilită”, arată cercetarea lui Ioan Durnescu și a Corinei Popa.
Ce rol joacă educația sau mai degrabă lipsa ei în delincvența juvenilă?
Un studiu realizat în 2017 printre minorii delincvenți de 14-18 ani arată că „în momentul comiterii infracțiunii, 16% din reprezentanții eșantionului erau analfabeți, în jur de 62% au abandonat școala, iar 45% au repetat unul sau mai mulți ani școlari.
Un studiu al Avocatului Poporului, din 2014 arată că jumătate dintre copiii cercetați penal nu au frecventat școala înainte de încarcerarea lor sau au absolvit numai școala primară. Și problema educării nu se rezolvă în sistem, fiindcă 30% dintre cei care au fost încarcerați nu și-au mai continuat educația.
De ce nu se înscriu la școală în sistemul de detenție care oferă această posibilitate? Sunt mai multe cauze. Lipsa personalului și spațiilor adecvate, supraaglomerarea instituțiilor de detenție au fost subliniate într-un studiu de caz al APADOR-CH (2013): „Școala și munca sunt recompensate diferit. Pentru fiecare an școlar absolvit, copiilor li se scad 30 de zile din pedeapsă, în timp ce pentru fiecare zi de lucru li se scade câte o zi în arest.” Adică cei închiși au mai multe avantaje dacă muncesc în timpul detenției, decât dacă învață.
Cei mai mulți cercetători care au aprofundat domeniul văd importanța educației în limitarea comportamentului delincvent. Lipsa unui mediu familial și educațional potrivit și „eșecurile din procesul de socializare”, „lipsa modelelor pozitive și un stil părintesc defectuos”, sunt subliniate de autori.
Minorii delincvenți vin din familii numeroase, 20% au părinții alcoolici
Atacul din Colegiul Național „Ion Creangă” din București a ridicat o altă problemă: cu ce vine din familie un copil și cât de importante sunt aceste relații.
Cercetătorii delincvenței juvenile s-au uitat și la contextul familial: „delincvenții minori provin din familii numeroase, având cel puțin trei frați, jumătate dintre aceștia nu trăiau cu familiile lor biologice și o cincime provenea din familii cu unul sau ambii părinți alcoolici. Unul dintre cele mai interesante rezultate este că o majoritate uluitoare (78%) sancționată cu internarea într-un centru de detenție a comis infracțiunea împreună cu un grup.”
„Modelul rezultat identifică următorii factori predictivi ai delincvenței juvenile: vârsta, tipul de infracțiune, consumul de droguri, abandonul școlar, recidivismul, alcoolismul familial, relația cu părinții lor biologici și numărul de frați.”
„Un alt studiu arată că 70% dintre minorii încarcerați au avut cel puțin o rudă arestată, 55% dintre delincvenții juvenili au fost crescuți în familii dezorganizate, în timp ce 85% provin din medii familiale nesănătoase (cu conflicte, părinți agresivi, lipsă de interes pentru educația copilului etc.)”, mai subliniază autorii cercetării.
În penitenciare, cei mai mulți minori și tineri sunt uitați de familie și lucrul acesta își pune amprentă asupra lor.
„Diagnosticarea și tratamentul eficient al tulburărilor psihiatrice pot reduce riscul comportamentului delincvent și recidivelor, absența tratamentului psihiatric ar putea contribui la creșterea ratei criminalității și a tulburărilor psihiatrice la vârsta adultă“, susțin Ioan Durnescu și Corina Popa.
Dintre recomandările lor se numără încurajarea relației cu familia și îmbunătățirea sistemului de educație. „Ar trebui concepute mai multe stimulente pentru minori pentru a participa activ la școală (de exemplu, eliberarea anticipată pentru cei care au absolvit 12 clase). Niciun minor nu trebuie lăsat în afara structurii educative a centrelor. Acest lucru se aplică și în centrele educative.”
