Controverse la Universitatea Oxford după ce o vedetă a platformei pentru adulți OnlyFans a fost invitată să le vorbească studenților. „Voi să mergeți la școală”

Controverse la Universitatea Oxford după ce o vedetă a platformei pentru adulți OnlyFans a fost invitată să le vorbească studenților. „Voi să mergeți la școală”

Vedeta americană Danielle Bregoli, în vârstă de 19 ani, cunoscută drept Bhad Bhabie în mediul online, a fost invitată pe 2 noiembrie să le vorbească studenților de la Oxford. Aceștia au primit-o cu aplauze pe tânăra care a reușit să câștige peste 50 de milioane de dolari din OnlyFans, o platformă de conținut pentru adulți. Tânăra a creat un fond de burse pentru elevi, în valoare de 1,7 milioane de dolari, dar nu toate vocile i-au lăudat inițiativa sau prezența în cadrul prestigioasei universități. „Și-a pierdut renumele și toată credibilitatea.” 

09.11.2022

de Adelina Mărăcine

Rapperița americană Bhad Bhabie, în vârstă de 19 ani, vedetă a platformei online pentru adulți OnlyFans, a ținut un discurs, săptămâna trecută, pe 2 noiembrie, în fața studenților de la Oxford. Întâlnirea a avut loc în cadrul Oxford Union, o societate de dezbateri la care participă frecvent sute de studenți ai prestigioasei universități. 

Oxford Union este o societate cu tradiție și a reușit, de-a lungul timpului, să aducă în fața studenților președinți americani, antreprenori, lideri mondiali, numeroase personalități cu influență în domeniul politic, religios, științific și artistic, se arată pe site-ul acesteia. 

Ronald Reagan, Jimmy Carter, Richard Nixon, Bill Clinton, Dalai Lama, Maica Tereza, Albert Einstein, Stephen Hawking, Morgan Freeman, Elton John și Shakira se numără printre personalitățile care au ținut discursuri, de-a lungul timpului.  

De altfel, cu o zi înainte de întâlnirea programată cu Bhad Bhabie, activista politică Malala Yousafzai a susținut o conferință la Oxford, scrie Pop Culture. 

Vedeta OnlyFans Bhad Bhabie a fost primită cu ropote de aplauze de studenții care au așteptat ore întregi, în ploaie, până la începerea evenimentului, notează sursa citată. 

Motivul invitației 

Bhad Bhabie, pe numele ei adevărat, Danielle Bregoli, le-a vorbit studenților despre cum este să fii celebră la o vârstă fragedă, despre abuzurile suferite în perioada preadolescenței, și despre cum a reușit, în numai doi ani, să câștige peste 50 de milioane de dolari din OnlyFans, o platformă folosită în mare parte de lucrătorii sexuali care creează conținut pentru adulți. 

OnlyFans mai este folosit, de asemenea, și de muzicieni și antrenori de fitness. 

Potrivit Libertatea, în aprilie 2021, Bhad Bhabie a doborât recordul deținut de cântăreața și actrița americană Bella Thorne, după ce a câștigat peste 1 milion de dolari în primele șase ore de utilizare a platformei. 

Acest eveniment a stârnit un val imens de critici pe rețelele de socializare dat fiind faptul că ea împlinise 18 ani doar cu câteva zile înainte.

Potrivit Forbes, în 2021, tânăra a reușit să câștige 49 de milioane de dolari din OnlyFans. Până în prezent, Bhabie a acumulat peste 53 de milioane de dolari, notează  Pop Culture. 

Bhad Bhabie donează 1,7 milioane de dolari studenților 

Anul acesta, vedeta OnlyFans s-a asociat cu Fundația Educapital pentru a crea o bursă de 1,7 milioane de dolari. Fondurile vor oferi subvenții antreprenoriale postuniversitare și burse complete studenților, motiv pentru care a fost invitată să vorbească și cu studenții de la Oxford. 

Tânăra a răspuns și la o serie de întrebări din partea studenților, care n-au ezitat să o întrebe despre activitatea ei din mediul online și cariera muzicală, notează TMZ. 

„Eu nu am terminat școala”

„Eu nu am terminat școala, nu am urmat cursurile unei facultăți. N-am avut posibilitatea, dar probabil că n-aș fi făcut-o oricum”, spune Bhad Bhabie, într-un mesaj transmis pe canalul ei de YouTube, unde are peste 7 milioane de abonați. 

Însă vrea să ajute alți tineri să-și înceapă propriile afaceri pentru a dobândi succesul pe care și-l doresc, explică ea, atunci când anunță că a creat un fond de 1,7 milioane de dolari. De acești bani vor beneficia 1000 de studenți. 

„Tot ce trebuie să faceți este ca voi să mergeți la școală”, a adăugat ea. Bhad Bhabie a a povestit că numeroase persoane i-au cerut bani, de când a devenit milionară în dolari, pentru diverse lucruri: mici afaceri, operații estetice, cursuri. 

Așa s-a decis să-i ajute pe tineri - printr-o bursă educațională care să le ofere oportunități de business și un start în carieră. 

„M-am gândit la o cale să-i ajut, dar printr-o altă modalitate decât a le dona sute de mii de dolari pur și simplu”, a explicat vedeta americană.  

FOTO Hepta

„Urcăm pe un piedestal persoane fără niciun talent”

Dat fiind faptul că Oxford este una dintre cele mai prestigioase universități din lume, vocile care critică prezența unui influencer și creator de conținut pe OnlyFans, pe scena societății Oxford Union, nu au întârziat să apară. 

„Oxford și-a pierdut în acest moment renumele, și-a pierdut toată credibilitatea”, a comentat o persoană pe un canal de YouTube. 

„Rușine, Oxford University, pentru că a invitat-o pe această vedetă porno și influencer. Nu se va ridica niciodată la nivelul personalităților care au ținut înainte discursuri acolo, ca Morgan Freeman, Albert Einstein, Elton John. Mai degrabă o invitau pe Kim Kardashian (vedetă de televiziune americană, n.r.) decât pe această domnișoară”, se revoltă o altă persoană, pe canalul de YouTube Fox Soul. 

„Când universități prestigioase validează astfel de persoane, dându-le un microfon, urcăm pe un piedestal persoane fără niciun talent, fără nicio abilitate specială”, continuă bărbatul. 

„În afară de faptul că a devenit celebră datorită Internetului, nu văd ce le-ar putea spune studenților de la Oxford. Nu e o femeie de afaceri, să fim sinceri. Și-a câștigat toți banii din OnlyFans, de la pedofili, de la bărbați care au așteptat ca ea să împlinească 18 ani pentru a o vedea dezbrăcată”, a mai spus bărbatul. 

Continuă în aceeași manieră dură: „Nu ar trebui să fie pe aceeași scenă unde au stat mari personalități, este jignitor și trage în jos renumele universității”. 

O altă femeie a comentat, la rândul ei: „E vina societății că validează persoane cu un IQ sub 100. Dacă aș fi fost un student la Oxford, mi-aș fi cerut banii înapoi”. 

FOTO Profimedia

 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

bhad bhabie școală bursă oxford discurs onlyfans