Cum afectează smartphone-ul capacitatea de concentrare și de învățare

Cum afectează smartphone-ul capacitatea de concentrare și de învățare

Telefonul a devenit extensia noastră. Nu se mai pune problema în ce scop este el folosit, căci orice am face, tot la el ne întoarcem - sunăm, trimitem mesaje, căutăm informații, îl folosim pentru jocuri, vizionat clipuri, seriale, ba chiar a devenit un instrument pentru muncă. Astfel, oriunde ne-am uita, toată lumea are un telefon. Și asta de la vârste fragede. Dar cum ne impactează acest lucru în timp?

 

 

19.03.2024

de George Herlaș

Publicația de popularizare a științei The Conversation explică de ce comportamentul nostru a devenit unul prin care suntem dependenți de telefon: el stă chiar la modul în care aplicațiile mobile sunt construite. Dat fiind faptul că la majoritatea dintre ele avem acces gratuit, ele se finanțează din publicitate, deci scopul dezvoltatorilor este acela de a te face să petreci cât mai mult timp în aplicații. Și nu doar într-o aplicație, căci acum ele funcționează într-un sistem.

De la ce vârste au copiii telefoane

97% dintre români dețin un smartphone, potrivit unui studiu realizat de Hootsuite, platformă de gestionare a rețelelor sociale și citat de Playtech. În Spania, 40% dintre copiii cu vârsta de 11 ani au un telefon, 75% au la 12 ani și 90% la 14 ani.

Dacă ne raportăm la minori, ei s-au născut când internetul deja exista, deci sunt nativi digital. Asta înseamnă că au o mare ușurință în utilizarea internetului, dar au dezvoltat și o gândire bazată pe clickuri. Fiecare click e de fapt un stimul pentru creier. „Ajungem rapid să avem nevoie de noi stimuli. Ne obișnuim să vedem realitatea ca pe o sursă de stimuli și surprize”, scrie filosoful Byung-Chul Han în cartea Non Things

Cum ne afectează o cantitate prea mare de informații

Și alți autori au evaluat modificările de la nivelul creierului. Nicholas Carr face diferența dintre cititul unei cărți și scroll-ul pe internet: dacă atunci când citim ajungem să înțelegem un subiect în profunzime, internetul ne oferă doar lucruri de suprafață, mai scrie The Conversation. 

Totodată, expunerea la o cantitate foarte mare de informații duce la saturație. Astfel, nu mai putem să distingem ce ne interesează cu adevărat și ce putem să eliminăm, căci creierul nostru nu are capacitatea de curatoriere. 

Pauză de la clickuri 

Astfel, acest cumul de factori - lipsa unei analize profunde, nevoia de expunere constantă la stimuli, informația în exces, duce la pierderea capacității de concentrare, de atenție și de învățare. Acestea se pot recăpăta însă printr-o pauză de la acest zgomot informațional de zi cu zi, prin mecanisme de gândire critică, voință și organizare a timpului.  

Dacă adulții pot ajunge la această pauză, copiii nu au dobândit încă aceste strategii comportamentale și riscă să nu-și mai recupereze niciodată capacitatea de atenție, mai scrie The Conversation. Astfel, folosirea device-urilor de la vârste fragede, poate avea un mare impact asupra capacităților cognitive ale viitorilor adulți. 

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro. 

 

 

 

 

 

 

George Herlaș

reporter

George Herlaș este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și s-a alăturat echipei Școala 9 pentru că spune „da" oricărei provocări. Prin jurnalism, vede o misiune de a aduce valoare cititorilor și întregii comunități.

CUVINTE-CHEIE

telefoane copii învățare atenție concentrare