O încăpere liniștită și cuprinsă de mirosul paginilor. De jur împrejur, rafturi cu puține cărți, restul așteptând în saci să fie despachetate. Pe birou, acte peste acte, dosare și dovezi a anilor de muncă, într-un haos organizat.
Mirela Ionescu lucrează la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești din 1990. Avea atunci 30 de ani. A terminat Facultatea de Litere la București, specializarea biblioteconomie și a lucrat o perioadă în învățământ pe funcția de maistru instructor. A aflat de la colegii ei de un post deschis de bibliotecară la Școala Nr. 1, l-a acceptat fără ezitări și restul e istorie.
Școala 1 a trecut prin renovări în ultimii 3 ani, pentru prima dată de când a fost construită în 1960, așa că activitatea didactică s-a mutat în altă instituție de învățământ din Onești. Lucrările au fost finalizate în vară, așa că pe 9 septembrie, când s-a deschis școala, elevii au pășit în săli de clasă nou-nouțe.
Mirela m-a primit în noua sală a bibliotecii școlii, ce i-a fost alocată după renovări, fosta sală de muzică a școlii, ceva mai mică decât locația anterioară. Elevii trebuie să iasă din școală și să traverseze terenul de sport pentru a ajunge să împrumute o carte.
Un nou început pentru bibliotecă, dar și un apus de carieră pentru Mirela care iese anul ăsta, 2025, la pensie, după 34 de ani de carieră ca bibliotecară. Are părul blond pui, e îmbrăcată cu un pulover închis la culoare, adecvat vremii ploioase de afară și o privire blândă.
Zâmbește nostalgic când povestește despre acele începuturi. Era căsătorită și avea un băiat de șase ani și un al doilea pe drum.
„Efectiv nu m-a lăsat inima să plec”
Au urmat mulți ani în care a căutat să potrivească elevul și cartea, dar și să-i facă pe mai mulți să nu se simtă intimidați de încăperea zidită în cărți.
„Magia din bibliotecă”, „Stop risipei”, „Lectura - arta de a citi” sunt doar câteva proiecte demarate de Mirela Ionescu în colaborare cu profesorii și elevii Școlii Nr 1. „Sunt așa multe proiecte încât nu știu despre care să-ți zic!”, e încurcată bibliotecara. Pe 7 februarie, când e Ziua internațională a cititului împreună, se vor aduna cu toții la o activitate în de lectură, iar cei prezenți pot dona la final și jucării pentru ludoteca pe care Mirela vrea să o organizeze.
Citesc un mesaj de la o elevă de 11 ani după o activitate de acest gen: „Biblioteca este un spațiu fără margini cu pereți spulberați de povești, fără granițe. Doamna mea bibliotecară, părintele cărților de pe rafturile bibliotecii Mihai Eminescu ne-a învățat să visăm frumos, cuminte, cutezător, măreț.”
Da, își amintește despre „Bibliotecar pentru o zi”, program la care a încercat să-i aducă pe elevi mai aproape de profesie și de cărți. Ce însemna mai exact? Cu ajutorul învățătoarelor sau diriginților școlii, în fiecare zi un alt elev venea să lucreze alături de Mirela, sortând cărțile pe categorii sau ocupându-se de fișele de împrumut. Acest „serviciu” a durat până în 2022 când au început renovările la școală.
„Aș fi putut să mă pensionez acum doi ani și să nu mai muncesc acum să organizez biblioteca. Dar efectiv nu m-a lăsat inima să plec și să știu că nu e totul aranjat cum trebuie. Nu am putut pleca!”, spune femeia în timp ce arată registrul tuturor cărților împrumutate încă de la deschiderea școlii.
Ne oprim la acel moment istoric când prima carte din biblioteca nou înființată mergea la un cititor. Era „Viața la țară” de Duiliu Zamfirescu, împrumutată în 1960. Treizeci de ani aveau să treacă de la acel moment până ca Mirela Ionescu să ajungă bibliotecară aici. De la momentul în care Mirela Ionescu s-a angajat și până în prezent folosirea tehnologiei a explodat, apoi a venit o pandemie globală, cea de Covid19 care a mutat întreaga lume în online. Inventarul la Școala Nr. 1 a fost făcut ultima dată în timpul stării de urgență, ca apoi, în 2021 să înceapă reabilitările, iar activitatea bibliotecii „Mihai Eminescu” a fost temporar suspendată.
De atunci au venit donații de la profesori și elevi ai școlii, care au dorit să contribuie cât de puțin la patrimoniul instituției. Fondul de carte a contribuit și el la aducerea unor cărți noi, care să atragă copii de toate vârstele. Acum, în ianuarie 2025, biblioteca a fost oficial dată în funcțiune însă fondul de carte este unul foarte mic, mai exact 1.528 de volume. „Anual se fac campanii de donație de carte către biblioteca școlii”, a spus Mirela Ionescu. Și tot cu fiecare an, gusturile copiilor se schimbă. Astăzi, cele mai împrumutate cărți sunt: „Jurnalul unui puști”, volume semnate de Roland Dahl, „Fata care a băut luna”, Kelly Barnhill, „Războiul limonadei”, Jacqueline Davis, „Cum să faci să nu citești” de Tommy Greenwald, dar și cele din bibliografia școlară - „Povestiri istorice”, de Dumitru Almaș sau „Poezii” de Mihai Eminescu.
De altfel, reînnoirea fondului de carte în bibliotecile școlare se face cu fondurile bugetelor locale, adică de la primării, plus donații și sponsorizări. De aici și situațiile în care fondul de carte rămâne în unele locuri învechit, volume care nu mai sunt atractive pentru noile generații, după cum spun și specialiștii.
- În România, școlile au structuri infodocumentare, care sunt biblioteci - 80% dintre ele - sau centre de documentare și informare. În total, 6.106 astfel de structuri în toată țara, potrivit datelor Ministerului Educației transmise pentru Școala9. În toată țara sunt în jur de 17.000 școli, din care până în 7.000 cu personalitate juridică, restul structuri arondate.
- În urmă cu cinci ani, în structurile infodocumentare din România existau peste 40 de milioane de volume, iar anii recenți 1,2 milioane dintre acestea au fost donate și doar puțin peste 600 de mii achiziționate din bugetul instituției, arată o cercetare numită „Starea structurilor școlare infodocumentare din România în anul școlar 2019-2020”.
- 60% doar din structurile infodocumentare au și alte dotări de tipul unor videoproiectoare, boxe, televizor sau ecran de proiecție, copiator sau scanner. Mai mult, există încă 20% dintre biblioteci, majoritatea din rural, care nu au acces la internet.
- Salariul de bază al unui bibliotecar într-o școală este în jurul la 3.300 de lei net.
La finalul discuției noastre, Mirela mi-a arătat cartea școlii Nr. 1 care cuprindea numele tuturor elevilor și profesorilor care au trecut pe holurile acum modernizate.
Cum va ieși la pensie, postul Mirelei va fi scos la concurs și nu se știe cine îi va prelua munca. Dar numele ei va fi prins în cartea tuturor celor care au trecut și schimbat ceva la școala din Onești. Ultima ei lună de muncă va fi septembrie 2025.
Bibliotecară și regizor de teatru
Am făcut o vizită și la biblioteca „Marin Sorescu” din Colegiul „Dimitrie Cantemir”, pe care l-am absolvit în urmă cu trei ani. Am fost întâmpinată cu zâmbet de doamna Vero, exact cum îmi amintesc că făcea cu toți elevii care veneau la ea. Și au fost generații și generații, de 35 de ani încoace.
Veronica Boros a devenit bibliotecară pe 4 decembrie 1990, după ce a dat concurs pe acest post. Avea atunci aproape de vârsta mea de azi. Era deja căsătorită și avea un copil la cei 23 de ani.
Biblioteca are patru mese rotunde unde copiii se adună la activități sau ore de română, o vitrină cu volume primite recent prin colaborări cu diferite edituri iar în colț se află mascota liceului - o bufniță confecționată din hârtie de un fost elev al Cantemirului. În spatele acestei bufnițe se află 1.000 de volume primite de la Fundația „Mereu Aproape” în urma unui concurs. Rafturile de cărți noi se întind mândre lângă ușa de la intrare, unde se intersectează cu altă epocă a cărților care deja îngălbenesc de timp.
„Deși munca nu-mi cerea studii superioare, am dorit să îmi depășesc profesia și m-am înscris la facultate în 2007”, povesteștea ea. În 2011 a absolvit Facultatea de Litere de la Universitatea Transilvania, și-a dat licența la București pe specializarea „Biblioteconomie și științele informației”.
Timp de 35 de ani, a investit timp și resurse în biblioteca „Marin Sorescu”, cu sprijinul profesoarelor de română. Au făcut împreună cluburi de lectură, concursuri și chiar ore de curs - adesea profesoarele veneau cu elevii și țineau ora de limbă română în bibliotecă, unde Doamna Vero și-a păstrat obiceiul de a-i așteapta pe elevi cu ceai și biscuiți.
Doamna Vero a înființat și un club de teatru care pune în scenă piese de teatru de autori cunoscuți. Spre exemplu, sceneta „Al Matale Caragiale”, filmată și regizată chiar de ea, poate fi văzută pe Youtube. Alături de trupa de teatru au filmat și „Domnul Goe” într-un tren pe distanța Onești-Focșani. Controlorii au colaborat cu ei.
3.000 de lei pe an pentru cărți
Colegiului „Dimitrie Cantemir” din Onești are și clase de gimnaziu, care își țin orele în aceeași clădire cu bobocii de clasa a noua.
Elevii de gimnaziu sunt cei care vin mai des la bibliotecă, le plac cele mai noi achiziții de la editura Arthur pentru clubul de lectură. Tinerii vor colecții noi. Singurii care mai deschid volumele vechi din colecție sunt elevii din ultimul an de liceu, mai mult din nevoia de a parcurge materia pentru bacalaureat - „Ion”, „Enigma Otiliei” și alte opere.
În 2023, au primit un fond de carte în valoare de 3000 de lei pe care l-au folosit pentru a achiziționa cărți de la editura Arthur, spune bibliotecara. Anul acesta, însă, nu au mai avut fond nou de carte deoarece cheltuielile s-au dus în altă parte: scaune noi, draperii, perdele și cortină pentru sala de festivități. Veronica Boros ține mult la trupa ei de teatru și a considerat că a venit vremea pentru un loc de repetat și ținut spectacole. Costumele pentru scenete le-a cumpărat din bani proprii. Anul trecut au primit 2.000 de lei pemtru cărți, din care a achiziționat cărți de la editura Arthur. Restul de bani au fost investiți într-o sală de evenimente, unde acum au fost susținute și probele de competențe de la bacalaureat din această lună.
„Elevii gravitează spre povești noi, coperți frumoase, cartonate și mai puțin spre cele vechi și uzate”, a adăugat doamna Vero.
Biblioteca „Marin Sorescu” are un fond de carte de 2.700 de volume, cea mai veche dintre acestea fiind „Dicționarul Larousse” (1980) și „Dicționarul Britannica” (1995). „Creșterea tehnologiei și accesul la internet au început să reducă treptat utilizarea bibliotecilor fizice, mai ales pentru documentare”, a spus doamna Vero. Ei apelează la e-books sau pdf-uri încărcate online, așa că numărul elevilor care vin să împrumute exemplare pe hârtie a scăzut. Cărți pe hârtie elevii liceului mai împrumută din lecturile obligatorii, ca „Ion”, „Enigma Otiliei”, „Moromeții” sau cărți de la editura Arthur.
La despărțire, am întrebat-o pe Veronica Boroș cum se simte la 35 de ani de când a primit postul de bibliotecară. „Mă simt la fel! Îmi plac provocările, sunt efervescentă în continuare. Îmi încurajez elevii să aibă mereu curaj și merg pe ideea că omul sfințește locul.”
Trei decenii în slujba lecturii
Treizeci de ani de carieră, una aproape de final, începute într-o perioadă când calculatoarele erau doar pentru câțiva privilegiați. Astăzi, 97% dintre români dețin un smartphone unde poți citi inclusiv cărți sau le poți asculta.
- Într-un raport global al numărului de cărți citite anual, România se află pe locul 24, cu în jur de 6 volume. Pe primele locuri se află SUA, India, Marea Britanie, Franța și Italia. Există însă o îngrijorare globală că tehnologia mușcă din dorința de a citi cărți pe hârtie.
- 7,4 milioane de români din totalul de 19 nu au citit nicio carte anul trecut, arată un raport Eurostat citat de Hotnews.
Care este viitorul bibliotecilor școlare din România, atunci? Le-am întrebat asta pe Mirela și pe Veronica. Ambele privesc încrezătoare spre viitor.
Veronica Boros crede că puțină digitalizare a proceselor din biblioteci n-ar strica. „Eu o văd și ca pe un avantaj, sincer. E greu ca un singur om să facă toată munca, dar cu tehnologia potrivită mi s-ar ușura munca. Nu am un registru online, trec totul pe caiet! La început de an trebuie să trec 2.000 de cărți de mână. Mă ajută soțul meu!”
Mirela Ionescu e și mai optimistă: „Nu văd un viitor sumbru pentru că eu cred că bibliotecarii vor fi mereu implicați în bunăstarea școlilor și în implicarea copiilor în cât mai multe activități.”
