Cum le vorbim copiilor despre cutremur

Cum le vorbim copiilor despre cutremur

Un cutremur semnificativ este inevitabil. Cum o să-ți găsești copilul după el?

29.10.2018

de Georgiana Ilie

România este lovită de un cutremur major cam de trei ori pe secol. Au trecut peste 41 de ani de la cel mai recent, în urma căruia au murit aproape 1.600 de oameni și au fost avariate zeci de mii de locuințe. Asta înseamnă că următorul se poate întâmpla oricând. Nu poți controla asta, dar poți controla cum te pregătești pentru el. Și unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci este să-ți înveți copilul cum să se protejeze și cum să facă ca să vă regăsiți.

Indiferent de vârsta copilului tău, poți discuta aceste subiecte pe înțeles. Fii calm, nu te emoționa, dar nici nu face glume, care i-ar semnaliza că nu este o temă serioasă. E una dintre probele mari ale unui părinte responsabil.

Identificați împreună cele mai sigure locuri din casă în care să se așeze în timpul unui cutremur. Sub o masă solidă sau în zona unei structuri de rezistență – departe de geamurile care se pot sparge și de mobila care poate cădea*. Învață-l să nu plece niciodată pe scări și să nu ia liftul.

Dacă seismul îl prinde la școală, spune-i să urmeze exact ce îi indică adulții. Și cere școlii să facă simulări neanunțate de cutremur, pentru că altfel nu va ști nimeni ce să facă. Cere-le profesorilor să fie cu adevărat responsabili de copilului tău când e la școală.

Dacă nu găsești înțelegere la școală și nu ai încredere în abilitățile adulților din jur, învață copilul să se bage sub bancă și să-și acopere capul și ceafa cu ghiozdanul. Să nu plece pe scări, niciodată.

Jucați-vă de-a cutremurul ca să învețe ce să facă. Așezați-vă împreună în zona sigură identificată împreună. Asigură-te că știe cum să se țină de ceva solid și cum să-și protejeze capul și ceafa de obiecte care cad.

Discutați cu toată familia ce faceți după ce se termină cutremurul. Dacă e la școală, trebuie să rămână acolo, alături de adulți. Dacă e acasă, să iasă cu grijă, să fie atent la cioburi. Dacă e prins sub dărâmături, să încerce să-și acopere nasul și gura cu bluza, pentru a nu inspira praf toxic, și să facă zgomot – dar nu cu vocea, pentru că și-o va pierde repede, ci lovind lucrurile din jurul lui cu ceva rigid. Aparatura de căutare-salvare îl poate auzi prin 10 metri de dărâmături și până vin ei îl pot auzi și salva vecinii.

Dacă nu e la școală sau acasă, trebuie să aveți un loc sigur de întâlnire unde să știe să vină – un spațiu deschis, precum intrarea într-un parc, o piață publică, undeva departe de clădiri care cad. Stabiliți de acum cât să vă așteptați reciproc și unde să meargă (la rude, prieteni) dacă părinții nu apar până la momentul stabilit. Un copil care nu are încă buletin ar trebui să poarte mereu asupra lui un card cu numele părinților, adresa de acasă și datele de contact ale acestora.

Asigură-l că vei veni după el când se termină cutremurul, oriunde ar fi. Copilul tău trebuie să știe că nu e singur și că părinții lui s-au gândit la toate ca el să fie în siguranță.

*Fixează-ți mobila din casă, e o măsură care te ajută și dacă nu e cutremur, dar ai copii mici care se urcă pe mobilă. În jur de 60 de copii mor anual în România din cauza căzăturilor care au loc în casă.

Dacă vrei să știi mai multe despre cât de nepregătiți suntem pentru următorul cutremur major, citește Cutremur în orașul vulnerabil și fă un kit de cutremur pentru familie, ca să aveți apa, mâncarea și medicamentele de care aveți nevoie.


Sursă foto: usgs.gov

Georgiana Ilie

Editor

Scrie despre educație și dezastre.

CUVINTE-CHEIE

părinte siguranță urgență

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile