Când deschide cutia în care se află jocul educațional CUiB, Luana scoate prima oară trei boarduri diferite, cu situația climatică la nivel global pentru trei perioade diferite: 2015, 2065 și 2165. Jucătorii folosesc cartonașe cu păsările ca să străbată harta de la sud la nord și înapoi. În tot acest timp traseul lor depinde de variabile precum resurse, hrană sănătoasă / nesănătoasă sau apă curată / poluată. Astfel, CUiB le dă șansa profesorilor să aducă în discuțiile cu elevii teme mari precum climă, poluare, migrație sau exploatare forestieră, la ore precum geografie, biologie sau educație civică.
Luana locuiește în Berlin, dar prima oară a jucat CUiB alături de copii din România. În 2015, când a obținut finanțare pentru a crea boardgame-ul CUiB prin intermediul unui ONG de mediu cu care colabora în România, Luana Martin și-a dat seama că are doar patru luni la dispoziție pentru a face un joc de la zero: trebuia gândit, elaborat un design, produs și apoi implementat în școli. În acele luni, Luana a tot venit în România pentru a se asigura că jocul va ieși cum își dorește și că va fi un instrument valoros la clasă. Între timp, a adus jocul și în câteva școli germane, iar ceea ce a remarcat atât la profesorii români, cât și la cei germani, este volumul mare de muncă pe care trebuie să-l depună pentru a-și organiza materia. Așa că acum, Luana lucrează la un ghid pe care să-l includă în cutia jocului, pentru ca profesorii să știe de la început cum îl pot folosi în clasă.
Luana e doctor în științe politice și a cercetat tema migrației, iar CUiB a apărut din dorința de a ajuta profesorii să inspire copiii să iubească natura și să se respecte între ei. Jocul folosește caracteristicile a șase păsări migratoare diferite pentru a deschide discuții la clasă despre migrația oamenilor.
Prin educația de mediu vrei să schimbi comportamente, și ca să ajungi la schimbarea de comportamente trebuie să creezi și o dispoziție. Trebuie să creezi încrederea copilului respectiv că, dacă își schimbă comportamentul și dacă ia o anumită atitudine, se va și întâmpla ceva, dar nu poți numai prin vorbe să-i dai senzația că se va întâmpla ceva. Și atunci cu un joc vii mai aproape.
Luana s-a inspirat din munca de predare de la Universitatea Viadrina, unde este asistent cercetător la catedra de studii europene și internaționale. Acolo folosește simulări în lucrul cu studenții: un exemplu e simularea unei conferințe globale de trei sau patru zile, în care fiecare student e delegatul unei anumite țări, respectă anumite proceduri și reguli, scrie strategii și își dă seama ce înseamnă să fii delegatul țării respective. Folosind același principiu, boardgame-ul le oferă copiilor ocazia de fi migranți și de a înțelege mai bine provocările migrației. Prin CUiB, Luana spera să le dea profesorilor un instrument prin care să discute la clasă despre probleme complexe, indiferent de vârsta elevilor. A remarcat însă – atât în școlile românești, unde jocul a ajuns prima dată, dar și în cele germane, în care l-a dus ulterior – că profesorii sunt extenuați de curriculă și de cerințele pe care trebuie să le respecte, așa că nu apelează la joc din proprie inițiativă.
CUiB a ajuns în clasele din România prin Fundația Carpaterra, care a sprijinit-o pe Luana în dezvoltarea jocului, dar și prin intermediul profesorilor Teach for Romania, cu care Luana a făcut traininguri în care i-a învățat cum pot aplica jocul în învățarea de la clasă și spre care au și donat jocuri.
Următorul pas, spune Luana, este să vadă cum îl poate duce mai departe în școlile germane. Însă, dacă e ceva ce a învățat de când a creat CUiB, e faptul că se poate. „Dacă vrei să faci ceva, poți să faci.”
Întreaga serie despre români stabiliți în Germania și implicați în sistemul educațional nemțesc poate fi citită aici. Portretele vor fi parte a expoziției Acasă: wohin?, realizată în colaborare cu Goethe Institut.
