
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Pentru prima dată, în 15 februarie am sărbătorit Ziua Națională a Lecturii.
La ce este bună lectura? Cui prodest? întreabă unii. De ce trebuie să-i tâmpim pe copiii noștri cu texte pe care noi înșine le-am studiat? se întrebă alții. De ce trebuie să citim „Enigma Otiliei”? Sau „Ion”? întreabă unii elevi.
Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
Ce e comun și ce diferă în lecțiile despre Marea Unire pe care le învață elevii români și cei din Republica Moldova?